Web
Analytics
TECUCI

În sondaje să ne măsurăm

  Nu mai puţin de 8.433 de persoane din tot judeţul, exclusiv municipiile Galaţi şi Tecuci, adică 3.678  de femei şi 4.565 bărbaţi, au fost intervievate în perioada iunie-iulie, în cadrul sondajului pe care PDL îl consideră unic şi relevant.  Principala concluzie pe care s-au grăbit democrat-liberalii să o tragă

Continue reading

Galaţi, drumul pepenilor

  Bazinul legumicol din judeţul nostru se recunoaşte nu atât după pieţele de gros de legume, după TIR-urile  pline cu marfă proaspătă, abia culeasă de pe câmp, ori după miile de hectare cultivate până la linia orizontului, ci prin munţii de pepeni şi de alte legume care străjuiesc de o

Continue reading

Prea mulţi candidaţi pentru o singură Uniune

  Pentru USL, săptămâna care tocmai a început va fi una fierbinte şi nu este vorba doar despre maximele ce se vor înregistra în termometre. La mijlocul acestei săptămâni este preconizată întâlnirea de la Bucureşti în care se va decide – ideal, de comun acord între partenerii USL – candidaţii

Continue reading

Un autocar plin cu copii din Galaţi, care mergea către Cluj, a fost lovit de trăznet

LA UN PAS DE TRAGEDIE/Un autocar plin cu copii din Galaţi, care mergea către Cluj, a fost lovit de trăznet. Un autocar care circula pe Autostrada Transilvania, dinspre Câmpia Turzii spre Gilău, în judeţul Cluj, a fost lovit, vineri, în jurul amiezii, de trăsnet în zona kilometrului 14. În autocar

Continue reading

Şedinţă cu directorii în privinţa Evaluării Naţionale

Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi a găzduit miercuri, 15 iunie, o şedinţă cu directorii şcolilor gimnaziale şi a liceelor ce cuprind clase de gimnaziu, din perimetrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Activitatea a debutat la ora 10, desfăşurându-se pe parcursul a două ceasuri.

Continue reading

Activitati preventie in unitatile de invatamant

În perioada aprilie-iunie a.c., la nivelul judeţului Galaţi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi desfăşoară o serie de activităţi de prevenire şi combatere a faptelor comise cu violenţă în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ.

Continue reading

Inaugurarea oficială a zonei Promenada Mall Brăila

Au mai rămas doar câteva zile până la inaugurarea oficială a zonei de food&entertainment din Promenada Mall Brăila, moment ce va marca transformarea complexului comercial în principalul centru de divertisment şi cumpărături din sud-estul României.

Continue reading

S-a “ascuns” zece ani de Poliţie pe ecranul televizorului

Caz ca-n filme în Piatra-Neamţ cu conexiuni la Galaţi. Un jurnalist, fost director şi realizator de emisiuni la televiziunea Neamţ, era urmărit internaţional de aproape nouă ani pentru infracţiuni economice.  Viorel Andrei, pe numele lui real Viorel Pleşcan, a fost condamnat la 8 ani închisoare în 2001, de către Tribunalul

Continue reading

S-a "ascuns" zece ani de Poliţie pe ecranul televizorului

Caz ca-n filme în Piatra-Neamţ cu conexiuni la Galaţi. Un jurnalist, fost director şi realizator de emisiuni la televiziunea Neamţ, era urmărit internaţional de aproape nouă ani pentru infracţiuni economice.  Viorel Andrei, pe numele lui real Viorel Pleşcan, a fost condamnat la 8 ani închisoare în 2001, de către Tribunalul

Continue reading