Web
Analytics
TECUCI

Şase ansambluri din Odesa, la Teatrul de vară

Festivalul Interetnic al Euroregiunii “Dunărea de Jos”, în care sunt agrenate 15 ansambluri din România, Ucraina şi Republica Moldova, este organizat anul acesta în perioada 11 – 14 august de Consiliul Judeţean Galaţi. Manifestarea face parte din cadrul proiectului “Promovare comună  – mijloc de dezvoltare a cooperării euroregionale la Dunărea

Locul al III-lea la Festivalul International de folclor

In perioada 19 – 25 iunie la Constanta a avut loc International de folclor pentru copii si tineri editia a VII-a. Ansamblul folcloric Cununiţa satului  din comuna Liesti a participat cu un numar de 27 de copii. Au prezentat o suita de dansuri populare din zona (12 min); Doua cantece

Elevii pregătesc un program artistic pentru 9 Mai

În cadrul programului de activităţi închinate zilei de 9 Mai, elevi din unele instituţii de învăţământ tecucene vor prezenta câteva momente artistice, de dans, poezie şi cântec pe esplanada Primăriei. Eleva Ionela Milea din clasa a XI-a C a Grupului Şcolar Industrial va preciza în deschidere semnificaţia zilei de 9 Mai după care un grup de elevi din clasele V-VIII ai Şcolii Nr. 6 “Şt. O. Iosif” vor interpreta “Oda Bucuriei”.