Web
Analytics
TECUCI

Atac terorist asupra trenului de persoane in Gara Tecuci Nord


Buna seara stimata redactie, 
Va aduc la cunostinta urmatoarea situatie grava!
  In ziua de 07.12.2013, orele 17,10 minute, soseste in Gara de Nord din Municipiul Tecuci, judetul Galati, trenul de persoane Inter Regio nr.1664 din directia Iasi – Bucuresti Nord, tren in care printre alti calatori  se afla si  Col.(r) Dima Petrica, in varsta de 48 ani, din Bucuresti.

Ajuns la compartimentul in care aveam loc am auzit niste bubuituri in peretii si geamurile trenului si am vazut geamul din dreptul locului meu cum s-a spart cu pietroaie, speriind toti calatorii din compartiment dar si din tren, ca am mai auzit si alte bubuituri si zgomot de geam spart. In compartiment se mai aflau si urmatoarele persoane: Macovei Constantin 71 ani, profesor;  Purice Ioan 64 ani, pensionar si  doamna Buca Mariana de 35 ani, insotita de  un copil minor de 3 ani. Toti acestia au tras o sperietura de moarte cand au vazut ca trenul este atacat de un grup de persoane salbatice, scapate de sub orice control si de frica organelor de politie si jandarmi, care ar fi trebuit sa se afle in gara la sosirea trenului sa apere si sa protejeze persoanele ce calatoresc cu acest mijloc de transport greu incercat in timpul tranzitiei… In momentul in care trenul s-a pus in miscare asupra sa s-a dezlantuit un potop de pietroaie…  De fata se afla si controlorul de bilete care era si el speriat si a afirmat ca nu are ce sa faca deoarece nu are cum sa anunte evenimentul ca statia Tecuci este cu regim de HALTA si nu are Politie TF si ca doar la Politia din Marasesti va sesiza evenimentul.

Indignat de situatie si de neputinta lucratorului CFR am luat hotararea sa anunt cazul la numarul unic de urgenta 112 pentru a gasi ajutor. Sunand la respectivul numar, mi-a raspuns centralista care m-a intrebat cine sunt si ce urgenta am. M-am prezentat si i-am spus ca sunt un calator care se afla in trenul IR 1664 si ca in statia Gara de Nord din Tecuci acest tren a fost atacat cu pietroaie de catre persoane necunoscute si au spart geamurile de la mai multe vagoane. Centralista mi-a spus sa astept ca imi face legatura la Politie, am asteptat cateva zeci de secunde la care o voce de barbat a raspuns ca este politia Municipiului si ce urgenta am.
I-am povestit acelasi lucru ca si centralistei la care acesta m-a indrumat sa merg la Politia TF sa reclam. Indignat de modul politistului de a trata un asemenea eveniment grav, de atentat la siguranta calatorilor si a circulatiei, am cerut sa inteleaga ca noi nu cerem decat sa fie luate masuri legale in acest caz. Dansul s-a enervat spunand ca nu este treaba lui si ca nu este competenta politia Municipiului de cazurile legate de tren si ca nu Politia TF face ordine in oras! Mi-a inchis telefonul ca nu are timp de mine si ca are si alte telefoane! Vazand ca acesta mi-a inchis telefonul am revenit la numarul de urgenta 112 si am vorbit iar cu centralista spunandu-i ca sunt cetateanul din trenul atacat de teroristi si ca am vorbit cu politia care mi-a spus ca am fost dirijat gresit, ca trebuie sa ma adresez Politiei TF. Dispecera mi-a facut iar legatura cu Politia Municipiului Galati, raspunzand acelasi politist care a avut iar aceeasi atitudine irascibila, …vadit deranjat ca am revenit si mi-a spus aceleasi lucruri, ca pe el nu-l intereseaza acest lucru si ca nu are nici o treaba si ca sa ma adresez Politiei TF. Am indraznit sa-l intreb cum se numeste, la care mi-a raspuns in doi peri ca POPESCU si a trebuit sa ii cer in mod special cum se numeste cu nume si prenume la care mi-a raspuns zeflemitor,  POPESCU  Virgil.

Atat eu, cat  si celelalte persoane aflate in aceasta situatie de groaza, suntem profund indignati  de lasarea cetatenilor patriei la bunul plac al HOARDELOR de infractori! Am observat in aceasta situatie ca organele abilitate ale statului, nu au constiinta misiunii lor si nu actioneaza cu operativitate in a interveni in stoparea  si reducerea fenomenului infractional cu violenta indiferent locul in care se produce. Se actioneaza cu lentoare, cu indiferenta, cu neimplicare, cu “COMPLICITATE” chiar, ca si cum li se cere sa  faca ceva in mod onorific, gratuit si nu ca pentru asta sunt platiti, s-au pregatiti si au depus un juramant de credinta pentru PATRIE SI POPOR! Sistemul actual al Ministerului de  Interne este un PUTREGAI!

Cunosc sistemul din interior, ca fost ofiter de politie, actualmente pensionar.
Cer Domnului Ministru de Interne sa ceara investigarea cazului si modul in care agentul de politie de la Dispecerat a gestionat situatia si ce masuri a luat dupa ce mi-a inchis telefonul acest politist si cum ar fi trebuit sa procedeze in asemene situatie ca pe viitor sa nu se mai repete  acest lucru.
Va rog sa publicati aceasta stire si scrisoare deschisa in programele dumneavoastra de stiri.
Pentru a verifica stirea va stau la dispozitie la numarul de telefon 0723293161.
De asemenea ati putea sa transmiteti in direct, din Gara de Nord, cand soseste trenul atacat de “teroristi” si de a filma geamurile sparte ale vagoanelor si interviuri.

Cu prietenie,
Col.(r) Dima Petrica


4 comments

  1. hartie si pix nu o sa gasesti in nici o sectie de politie. si in constanta e la fel ..saracii nu au fonduri. dar probabil ca le vine birotica de la stat … zic si eu poate isi doteaza imprimantele de acasa .

  2. Colonel in rezerva la 48 de ani?Pai de la 48 de ani unii mai au de muncit inca 16 ani!!! De aia n-au politistii nici de unele pentru ca i-au scos repede la pensie si acum platim cu totii pensiile lor!Auzi ,pensionar la 48 de ani! Huo!!!

  3. Respect atitudinea dumneavoastra domnule Dima Petrica. Asa ceva nu se intampla in tarile civilizate. Acesta este un exemplu clar a ceea ce face diferenta dintre Romania si tarile civilizate. Platim bani grei la stat si ca rezultat nu primim nici macar un minim de siguranta pe drumurile publice, ca sa nu mai vorbim de respect din partea organelor competente. Nu ne ramane decat sa ne aparam instinctiv in dorinta de a scapa nevatamati din astfel de situatie ! Inca odata va respect !

  4. Jegurile de la Tecuci,am fost si eu o data sa depun o plangere si mi-au spus ca nu au hartie si pix,sa merg sa imi cumpar daca vreau sa depun plangere.

Comments are closed.