Web
Analytics
TECUCI

“Window in the skies”, expoziţie handmade


  Cei care vor păşi pragul Bibliotecii Municipale “Ştefan Petică” până la data de 10 ianuarie, au ocazia de a admira la Galeria “Helios”, o expoziţie inedită, prima pentru tânărul artist Mihai Gheorghiu. Pe simezele galeriei sunt expuse 20 de lucrări ce înfăţişează diferite personalităţi din lumea muzicii (Elvis Presley, Bob Marley, Mick Jagger, James Brown etc.) iar în mijlocul acesteia se poate regăsi un impunător brad de Crăciun, împodobit cu o serie de măşti confecţionate de mama artistului, Elena Gheorghiu. “Am expus aceste lucrări, pentru a transmite celor din jur, interesaţi de arta adevărată, şi nu numai, că trebuie să încetăm să fim o turmă de indivizi care calcă totul în picioare. Practic, am reîncercat să “inventez roata”, să pun stop vitezei care ne duce spre… nicăieri. Şi dacă va fi măcar o persoană care-şi va pune un semn de întrebare, munca mea nu a fost în zadar”, scrie artistul în mesajul lăsat Bibliotecii Municipale. În realizarea lucrărilor, Mihai Gheorghiu a îmbinat tehnica stencil – street art-ul urban din Marea Britanie şi lucrul manual tradiţional. “Primul pas l-am făcut atunci când am realizat că lumea nu înţelege nimic, că trăim într-o lume a vitezei, că alergăm după iluzii deşarte, că uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, că, în fond, am uitat să fim fericiţi. Apoi am înţeles că ghergheful şi lucrul de mână nu au dispărut şi că nu trebuie să uităm datinile şi tradiţiile noastre, şi, ceea ce este mai important, să nu fim nişte simpli şi ieftini imitatori. Trebuie să ne reamintim cine suntem şi să ne redescoperim. Sunt de acord că trebuie să fim europeni şi să împrumutăm din diferite culturi, dar să nu uităm: Care este preţul? Dacă este uitarea de sine atunci spunem nu”.

*Biblioteca va fi închisă în perioadă 23-26 dec. şi 31 dec – 2 ian.