Web
Analytics
TECUCI

Şcoala Nr. 10 şi-a serbat patronul spiritual


  Şcoala Nr. 10 “Dimitrie Sturdza” îşi sărbătoreşte în fiecare an, la data de douăzeci şi şase octombrie, patronul spiritual. Cadrele didactice şi elevii au pregătit cu acest prilej un program de activităţi cultural-sportive. Manifestările închinate zilei şcolii au debutat în jurul orei 9 cu o slujbă religioasă oficiată pe platotul din faţa corpului nou, în prezenţa responsabililor acestei acţiuni, directorul adjunct Viorica Pătrăşcan şi consilierul educativ Maricica Movileanu, a profesorilor şi a elevilor. Restul activităţilor au fost găzduite de amfiteatrul şi de terenul de sport al şcolii. Profesorul de istorie Mihai Pohrib a venit în faţa auditoriului cu un material intitulat “Dimitrie Sturdza şi Academia Română” iar elevul Alexandru Istrate, însoţit de colegul său Ilie Dimitriu, medaliat şi component al trupei Akikai, a recitat cu patos “Treceţi batalioane române Carpaţii” şi “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Sensibilizarea prin poezie nu s-a oprit aici, profesorul de religie al Şcolii Nr. 5 şi al Grupului Şcolar “Ovid Caledoniu”, Cătălin Poenaşu, recitând câteva poezii din volumul prof. Eleonora Stamate, “Viaţa la imperfect”, dar şi din creaţia proprie. Monologul “Căruţa cu vise” scris de prof. Stamate şi prezentat de Teodora Chiriţoiu, “Şezătoarea literară” pregătită de prof. Cusiac şi elevii claselor V-VII, prezentarea PowerPoint a prof. Ardeleanu cu privire la activităţile întreprinse de cercetaşi, pentru a coopta forţe proaspete, şi momentul muzical oferit de eleva Andreea Bratu (coord. prof. Tamaş) au întregit şirul de acţiuni derulate în amfiteatru. De asemenea pentru acest moment de sărbătoare elevii claselor V-VIII au realizat sub oblăduirea prof. Oancă icoane reprezentându-l pe patronul lor spiritual, Sf. Dimitrie. Concomitent cu acţiunile culturale, pe terenul de sport, echipele de fete şi de băieţi ale şcolii au disputat separat două meciuri de handbal contra fetelor de la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie. La organizarea activităţilor sportive au contribuit profesorii de educaţie fizică Deliu, Roşu şi omologul lor de la colegiul tecucean, Adrian Pasat.