Web
Analytics
TECUCI

Pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Matca


Biserica noua la MatcaCredincioşii din comuna gălăţeană Matca vor avea o nouă biserică. Un sobor de trei ierarhi ai Bisericii noastre au oficiat astăzi, 25 octombrie, slujba punerii pietrei de temelie pentru viitorul sfânt lăcaş cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Matca IV. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, şi Preasfinţitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, pe locul unui fost solar.  „Este o mare bucurie pentru noi să intrăm în această minunată comună care are un renume, deja, şi să admirăm hărnicia oamenilor”, a spus Preasfinţitul Părinte Corneliu.
„M-am bucurat astăzi să vin pentru prima dată în localitatea dumneavoastră şi să văd salba aceasta de şase biserici care sunt adevărate catedrale şi care împodobesc acest pământ binecuvântat. Dumnezeu v-a rânduit că să aveţi un arhipăstor vrednic, să aveţi şi păstori destoinici şi în acelaşi timp dumneavoastră să fiţi oameni dăruiţi atât muncii, cât şi rugăciunii şi să vă puteţi bucura duhovniceşte de roadele muncii dumneavoastră”, a spus Preasfinţitul Părinte Visarion.
Cei trei ierarhi au binecuvântat şi lucrările de construire a bisericilor din parohiile Matca II cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi Matca V cu hramul „Sfântul Ioan Casian”.
Sursa: basilica.ro