Web
Analytics
TECUCI

Licitaţie publică: ofertă bogată, ofertanţi puţini


   Primăria Municipiului Tecuci a organizat marţi, în sala de şedinţe, o licitaţie publică în vederea vânzării, concesionării, asocierii şi închirierii unor imobile. Comisia a fost formată din: Lucian Gradea (preşedinte), Carmen Aioanei, Nona Popovici, Violeta Obreja şi Dinu Cojocea. Singurele licitaţii care şi-au desemnat câştigătorii au fost cele privind montarea a două panouri publicitare (preţ pornire 20 euro/panou/lună) pe amplasamentele aflate la intersecţia str. 1 Decembrie 1918 cu str. Alecu Russo şi str. Transilvaniei, şi închirierea timp de un an a unui imobil de pe strada Gh. Petraşcu, remiza tehnică K.10, compus din parter – cu suprafaţa construită de 1238 mp (preţ pornire 2,21 lei/mp/lună). La prima licitaţie, bătălia s-a dat între firmele Group Media Guide şi Ultravision, ultima din ele reuşind să obţină contractul. La cea de-a doua licitaţie au luat parte  firmele Claustour, Penshurst şi Veltav. Oferta celei din urmă a fost cea mai mare, de 2,4 lei/mp, fiind desemnată câştigătoare. Licitaţii amânate
Au mai fost scoase spre vânzare un imobil situat în str. Gh. Petraşcu Nr. 64 – 66, compus din construcţie P+2 etaje, cu suprafaţă construită la sol de 849 mp, suprafaţă desfăşurată de 2200 mp, teren aferent în suprafaţă de 3142 mp – preţ de pornire 335.100 Euro+TVA – şi  un teren de 424 mp situat în str. Sfinţii Voievozi – preţ pornire 50 de euro/mp+TVA. Nu a existat nicio ofertă depusă în acest sens astfel că licitaţia s-a amânat. Nici imobilul din incinta Primăriei Tecuci, compus din teren în suprafaţă de 25 mp, pentru amplasarea unui sistem de antene GSM (închiriere, preţ pornire 17,95 lei/mp/lună) nu a suscitat vreun interes. În ceea ce priveşte concesionarea pentru construirea de locuinţe a două loturi de teren (400 mp fiecare, preţ  pornire 10 euro/mp) situate pe str. Gh. Petraşcu Nr. 64-66 au existat 2 oferte, dar pentru că nu s-a întrunit numărul minim de 3 ofertanţi şi aceasta s-a amânat.
39 locuri de parcare rezidenţială
Primăria a  mai scos spre închiriere 39 de locuri de parcare situate în strada 1 Decembrie 1918, zona bloc C turn (5 lei/lună, perioada închirierii 1 ian – 31 dec 2012). Solicitările au putut fi depuse timp de 14 de zile de la data apariţiei anunţului (24.10.2011). “După scurgerea celor 14 zile, în cazul în care solicitările sunt mai puţine decât nr. locurilor de parcare se va proceda la rezervare în ordinea numărului de înregistrare. Dacă numărul solicitărilor depăşeşte numărul de locuri, în maximum 30 de zile se va organiza o licitaţie publică”, prevede anunţul licitaţiei. Nu a avut loc o licitaţie în acest sens.