Web
Analytics
TECUCI

Încasarea impozitelor locale, aproximativ 70 %


taxe  Faţă de anii anteriori tecucenii au fost mai receptivi în ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor locale. Prima parte de contribuabili şi-au achitat până în luna martie aceste obligaţiuni datorită faptului că au beneficiat de niscai reduceri. Din categoria cea mai conştiincioasă au făcut parte persoanele vârstnice, pensionarii, care erau conştienţi că nu pot amâna aceste datorii, deoarece spre sfârşitul anului este mai dificil de achitat. Până la finele lunii septembrie la Serviciul Taxe Impozite procentul de incasare la persoane fizice a fost de 51,75 % iar la persoanele juridice a fost de 100,33%. La persoane juridice s-a trecut peste 100% deoarece au fost încasate şi debitele de la societăţi aflate în insolvenţă.  Totalul acestor taxe in procent au fost de 68,05%, respectiv suma per total este de 6.743,07 mii lei ( 67 miliarde lei vechi). La taxa de habitat până la data de 30 septembrie au fost încasaţi 900.611,44 lei. Şeful Serviciului Taxe Impozite locale, a ţinut să precizeze că realizarea este mai bună decât în anii precedenţi şi ca urmare a eforturilor  depuse de Direcţia Executări Silite.