Web
Analytics
TECUCI

Două acţiuni importante pentru Clubul Copiilor


  Luna septembrie începe în forţă pentru profesorii şi elevii de la Clubul Copiilor din Tecuci. La invitaţia preşedintei Fundaţiei Culturale ”Pro Piano România”, Stela Avesalon, micul pianist tecucean, Adrian Top, va fi programat pentru a concerta la Bucureşti, alături de elevi ai liceelor de muzică, la Piaţa Festivalului ”George Enescu”. Manifestarea face parte din cadrul evenimentului muzical internaţional cu acelaşi nume şi va avea loc în perioada 2-18 septembrie. Pianistul pregatit de profesorul si directorul Olimpiu Zagrean a obtinut locul IV. O altă activitate importantă de a cărei organizare se va ocupa Clubul Copiilor în colaborare cu ISJ Galaţi, Protoieria Tecuci, Primăria, Biblioteca Municipală şi Casa de Cultură este a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Artă Plastică şi Iconografie ”Ucenici la porţile credinţei”. Acesta se va desfăşura în perioada 5-9 septembrie şi va reuni participanţi de la cercurile de artă din: Craiova, Olteniţa, Iaşi, Bacău, Ploieşti, Panciu, Argeş, Oneşti, Brăila, Buzău, Bârlad, Galaţi, Iveşti şi Tecuci. Atelierele de creaţie se vor desfăşura la Clubul Copiilor. Miercuri, 7 septembrie, va avea loc o expoziţie a participanţilor, ”Viaţă şi culoare”, în foaierul sălii ”Ion Petrovici”, începând cu ora 11.30. Vineri, 9 septembrie, copiii vor expune, la Protoierie, icoane lucrate în cadrul taberei dar şi anterior. Decernarea premiilor se va face în aceeaşi zi, la  Protoierie, în jurul orei 11. Mănăstirile Buciumeni, Tudor Vladimirescu şi Cârlomăneşti, unde va avea loc în penultima zi şi un foc de tabără, vor asigura cazarea. Profesorul de artă plastică al Clubului Copiilor, Ioniţă Bebea, speră ca de anul viitor concursul să devină internaţional.