Web
Analytics
TECUCI

Cuvioasa Parascheva


foto: doxologia.ro

Cuvioasa Maica noastră Parascheva s-a născut în veacul al unsprezecelea, în satul trac Epivata, aproape de Constantinopol. Părinţii ei, oameni bogaţi şi buni creştini, au crescut-o în frica de Dumnezeu. Cuvioasa Parascheva era o fire foarte milostivă, dând de multe ori săracilor hainele sale cele de preţ şi îmbrăcându-le pe ale lor, faptă pentru care era mustrată şi chiar bătută de părinţi. Sămânţa cuvântului Evangheliei auzit la slujbele bisericeşti -” Oricine voieşte să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze mie”- i-a încolţit în suflet. Dorul nestins de a sluji lui Dumnezeu a îndemnat-o să meargă la o mănăstire de fecioare de la Constantinopol, unde a petrecut în înfrânare şi alte fapte bune. După un timp a mers ca să se închine la Sfintele Locuri ale Patimilor Domnului şi a rămas să se nevoiască la o mănăstire de călugăriţe de la Iordan. “Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea”, găsim consemnat în ”Vieţile Sfinţilor”. Ajungând la vârsta de 25 de ani se întoarce în patria sa, unde după alţi doi ani îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Moaştele sfintei au fost descoperite în urma unei vedenii şi s-au aflat o periodă în Târnovo iar apoi au fost strămutate în Belgrad şi ulterior în Constantinopol. În data de 14 octombrie 2011 se împlinesc 370 de ani de când sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, fiind aduse în 1641 de domnul Moldovei, Vasile Lupu, care a cheltuit pentru acest fapt 300 de pungi cu aur. Există multe mărturii despre binefacerile şi minunile ei. În ”Vieţile Sfinţilor” este amintit faptul că în decembrie 1888 a avut loc un incendiu în paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, moaştele rămânând nevătămate iar racla dogorită de foc păstrându-se până astăzi. De atunci moaştele au fost strămutate în Catedrala Mitropolitană. Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva e aşteptată cu multă bucurie şi de cei din arealul tecucean. Bisericile din Cernicari, Matca şi alte sfinte lăcaşuri din Protopopiatul Tecuci îşi serbează hramul.


One comment

  1. Si biserica din Mandresti ar trebui sa aiba acest hram numai ca prin bunavointa preotului a fost daramata. Pacat

Comments are closed.