Web
Analytics
TECUCI

Caravana medicală, preoţi şi doctori slujind aproapelui


slujba-Carapcesti După Toflea, Mândreşti, Negrileşti, caravana medicală a ajuns şi în satul Cărăpceşti. În biserica din lemn de brad cu hramul “Sf. Ecaterina”, ridicată acum 7 ani prin strădaniile/contribuţiile preotului paroh Vasile Boldeanu şi ale sătenilor, s-a oficiat dis-de-dimineaţă Sf. Liturghie şi Sf. Maslu de către un sobor de 7 preoţi, condus de pr. protopop Gheorghe Joghiu. După momentele religioase câţiva zeci de locuitori ai satului au fost consultaţi gratuit (ecograf, stabilirea glicemiei etc.) în dispensarul situat în curtea bisericii de dr. Daniela Cristea de la Spitalul Municipal Tecuci şi asistenta sa. Caravana medicală este o acţiune derulată de Protoieria Tecuci şi alte protopopiate din ţară în contextul Anului 2012 – al Sf. Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Ea presupune o colaborare între preoţi şi medici voluntari. Pentru sătenii din Cărăpceşti, Protoieria a achiziţionat medicamente în valoare de 1800 lei. Şi celor mobilizaţi la pat sau în stare gravă li s-a adus o mângâiere prin oferirea unor pachete. Bucuria mare a constat şi în faptul că în dispensarul care părea o utopie în trecut au fost efectuate miercuri primele acte medicale.

Centrul socio-cultural

Pr. paroh Boldeanu, un slujitor tânăr dar cu planuri şi realizări măreţe ne-a istorisit câte ceva despre centrul socio-cultural din curtea sfântului lăcaş. Este vorba de o bucătărie, o sală de mese, un dispensar şi o bibliotecă ce poartă numele scriitoarei Eleonora Stamate -prezentă miercuri la Cărăpceşti-, cea care a sprijinit ideea părintelui de a înfiinţa un astfel de spaţiu cultural şi a donat câteva mii de volume din colecţia proprie. Din punct de vedere financiar centrul a fost edificat cu sprijinul sătenilor dar şi al autorităţilor locale şi al altor oameni binevoitori. Scheletul construcţiei a fost realizat din lemn de brad pe model canadian la sugestia unui expert ce activează în capitală. Preotul şi oamenii din sat pe baza indicaţiilor telefonice, fotografiilor au pus umărul şi au reuşit să ridice construcţia într-o lună de zile. Costurile pentru materiale şi toate cele necesare s-au ridicat la 700 milioane de lei vechi. Următorul obiectiv este construirea unui azil de bătrâni folosind o tehnică similară, la ieşirea din sat.


2 comments

Comments are closed.