Web
Analytics
TECUCI

Cărăpcești – Sărbătoarea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina


Carapcesti-25-nov-201-hram Cu ocazia sarbatoririi Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina,  parohia din Cărăpcești aflată sub ocrotirea sa este în mare sărbătoare. În cursul dimineţii, un sobor de cinci preoţi a oficiat Slujba Sfântului Maslu şi Slujba Sfintei Liturghii, în biserica de lemn ridicată de părintele Vasile Boldeanu cu sprijinul credincioşilor din sat. Acum se împlinesc 10 ani de când părintele Boldeanu este paroh în Cărăpcești. Perioadă binecuvântată de Dumnezeu în care părintele cu sprijinul satenilor şi al autorităţilor a reuşit să ridice Biserica şi ‘’Centrul socio-medical Sf. Ecaterina’’care cuprinde; biblioteca, sala de lectură, bucătăria, sala de mese, dispensarul medical şi dormitorul pentru doctor. Părintele   >>>citeste intrg articolul   Sursa: tecucicoltderai.blogspot.ro

One comment

  1. foarte frumos, să dea bunul dumnezeu să se poată construi şi azilul de bătrâni,

Comments are closed.