Web
Analytics
TECUCI

Drama managerilor: criza trece lenea angajatilor ramane


foto: capital.ro

Cel mai dureros spin din talpa mediului de afaceri pare a fi lipsa de spor a angajaților și rezultatele slabe ale muncii acestora. Din păcate, leacurile managerilor la lipsa de productivitate a subordonaților nu sunt chiar cele mai fericite.
Pentru angajatori, poate singura consecință cu adevărat pozitivă a crizei a fost reducerea fluctuației și a pretențiilor salariaților. Ceea ce ar fi trebuit să se traducă, măcar în teorie, prin responsabilizarea personalului rămas. Lucrurile nu au stat însă chiar așa.  Potrivit celei de-a patra ediții a studiului „Provocări manageriale şi evoluţia organizaţiilor în 2011“, realizat de compania clujeană Danis Consulting, principalele probleme ale managerilor sunt productivitatea scăzută a angajaților și calitatea slabă a muncii acestora. Totuși, vina pentru slaba prestație a angajaților nu le revine exclusiv acestora. La finalul uneia dintre cele mai nefericite perioade economic din istoria recentă, organizațiile românești mai au multe de învățat la capitolul „cum să îți stimulezi angajații încât să ai rezultatele dorite“.
Angajații vor traininguri, nu mâncare
„Mulţi dintre angajatori nu văd «pedala» motivaţională pe care să apese, judecând angajaţii după ce cred ei că i-ar motiva şi continuând să investească în cantine sau săli de sport. Sigur, acestea sunt bune, dar departe de ceea ce ar fi necesar“, spune Dan Ionescu, directorul general al Danis Consulting.
Așadar, poate surprinzător pentru managerii care tocmai le-au oferit angajaților bonuri pentru cantină sau sală de fitness, punând cap la cap rezultatele studiului, rezultă că angajații sunt în primul rând motivați de importanța muncii pe care o depun și de oportunitățile de dezvoltare oferite de companie (87%). Spre comparație, beneficiile non-financiare sunt amintite de doar 68% din respondenți, iar șansele de promovare oferite de companie, de nici jumătate dintre ei. În schimb, aproape înduioșător, nouă angajați din zece se bucură când primesc aprecieri din partea colegilor și a șefului.
„Aceste răspunsuri ar trebui să dea de gândit managerilor care se concentrează, credem noi, prea mult, asupra altor pârghii motivaţionale, cum ar fi salariul sau orarul flexibil. Acestora la sugerăm o mai serioasă aplecare asupra nevoii de creştere a eficienţei şi calificării personalului. De prea mult timp stăm foarte slab la acest indicator.
Chiar și noile reglementări din Codul muncii privind criteriile de performanţă ale angajaţilor vor produce efecte doar dacă angajatorii vor face ceva în acest sens, nu doar se vor plânge de calitatea angajaţilor“, e de părere Dan Ionescu. În ceea ce privește gradul de motivare pe sectoare economice, ca și în edițiile anterioare ale raportului, cei mai nefericiți angajați sunt cei din turism; la polul opus, cel mai mare spor îl au salariații din industria alimentară. Ceea ce confirmă, măcar parțial, ipoteza că banii nu reprezintă nici pe departe prioritatea numărul 1 a angajaților, ținând cont că salariile din acest sector sunt printre cele mai mici la nivelul economiei.  …citeste intreg articolul

Sursa: capital.ro
Autor: Mirona Hriţcu


One comment

  1. Cum bat unii apa în piuă, sau fac frecţii la un picior de lemn.Dar datul din gură şi scrisul fac parte din panoplia de spălat creiere. Ca să ai rezultate la firmă, este suficient să aiba acţiuni şi salariatul tău la ea.Că dacă nu munceşte, nici nu trebuie să-l dai tu afară, că îl scot ceilalţi în şuturi din firmă. E logic. Doar un trepanat poate crede că în 2011, poţi reinventa sclavia (asta nu înseamnă că nu se încearcă), dând un blid de mâncare salariatului, dar acesta să construiască pentru altul o casă.

Comments are closed.