Web
Analytics
TECUCI

Decat nefericit si sarac, mai bine multumit si bogat


khilafatworld.com

O parte absolut coplesitoare a dezbaterii publice de la ora actuala are in vedere problema veniturilor salariale care, nu-i asa, sunt cu totul insuficiente pentru necesitatile firesti ale celor in cauza.  Chestiunea constituie axul central al preocuparilor mass-media, zi de zi si seara de seara. Comentatori neobositi, reprezentanti (cam aceiasi) ai opiniei publice, militanti de pe taramul sindical nu ostenesc sa se lamenteze pe aceasta tema, demonstrand cu ardoare ca din acesti bani nu se poate nicidecum trai, ca suntem la un pas de moartea prin inanitie, frig si alte infricosatoare lipsuri si maladii.  Cum sa se lase mai prejos opozitia politica al carei principal os de ros este tocmai aceasta spinoasa chestiune si care, dupa ce-si pune in exercitiu demersul critic acid la adresa actualei ocarmuiri, promite cele mai trandafirii perspective pentru epoca in care va veni ea la impartirea bucatelor.
Mariri de pensii si salarii, micsorari de impozite si taxe, locuri de munca cu prisosinta si multe asemenea. Pentru ca, s-ar zice, totul este posibil, cu singura conditie, sa vrei acest lucru. De unde si cum se va realiza acest lucru ramane oarecum pierdut in negura.
Ce-i drept, cam au dreptate cei ce se plang de nivelul de trai pe care ni-l asigura “partidul” si Guvernul la ora actuala. Ar putea sa fie, desigur, cu mult mai bine si “Ioropa”, de-a lungul si de-a latul ei, ne ofera suficiente exemple in acest sens. Putem sa afirmam ca nu prea avem multe tari indaratul nostru (poate doar una) in clasamentul care masoara bunastarea populara.
Tot adevarat este insa ca situatia era similara si prin 1989, inainte de celebra revolutie. Niciodata n-am fost razgaiati de soarta. Din pacate, nu prea conteaza care ar fi nevoile si dorintele noastre, ci cat ne putem permite din ele la un moment dat. Solutii miraculoase nu prea exista.
Ceea ce nu inteleg salariatii, pensionarii si toti beneficiarii bugetelor publice si private este ca nu poti sa distribui decat ce exista cu adevarat. Este exact ca in societatea mica, familia. Daca nu produci si nu castigi decat 2.000 de lei, nu poti consuma, sa zicem, 3.000 de lei. Chiar daca necesitatile tale stringente nu pot fi acoperite decat de aceasta suma.
Nu poti decat sa te indatorezi pe la banci si pe la vecini pana cand acestia sunt dispusi sa te mai crediteze. Dupa care vine falimentul, ajungi la instante si iti apare executorul pe la porti sa-ti vanda la mezat putina avere pe care o mai ai. Este o lectie pe care ar trebui s-o stie si magistratii care dau hotarari fara acoperire care afecteaza bugetul public.
Acelasi lucru se intampla si cu statele. Atentie la Grecia, acolo unde traiul peste posibilitati si nivelul de indatorare publica a ajuns atat de mare, incat practic statul elen este in faliment si doar faptul ca Grecia este in zona euro si grecii au un prestigiu cultural imens face ca tratamentul la care sunt supusi sa nu fie si mai umilitor.
Iar Romania, asa cum observa cu indreptatire multi comentatori, se afla deocamdata pe undeva pe la mijlocul distantei catre starea de dezechilibru care conduce la situatii de acest fel. Deocamdata inca e bine, dar, daca imprumutam in continuare miliarde de euro anual pentru salarii si pensii, ne pandeste soarta trista a Greciei. Sau chiar mai rau. Noi ar trebui sa avem excedente, ca sa ne mai platim din datorii, nu sa producem noi si noi deficite.
Cartitorii au totusi temei in cateva puncte. Ca de exemplu in ceea ce priveste o anumita inaptitudine a Executivului de a mari veniturile. Prin stimularea unor investitii productive, prin limitarea risipei banului public, prin restrangerea unui aparat bugetar gonflat si mancator de resurse. Si mai ales prin accesarea, in sfarsit, a sumelor imense reprezentate de fondurile europene de dezvoltare, din care inca n-am reusit sa tragem mai mult de vreo trei la suta.
Intrebarea este insa daca altii ar fi facut-o sau daca o vor face in ipoteza ca ar ajunge la carma. Ne indoim foarte puternic. Ba ni se pare ca situatia va fi aceeasi sau poate chiar mai rea, daca promisiunile populiste ajung sa fie transpuse in practica. Drumul spre Iad este presarat mereu cu bune intentii.
Singura solutie, daca exista vreuna, este ca sa ne intindem doar atat cat ne este plapuma. Sa mai avem rabdare cu visurile noastre de prosperitate rapida si radicala. Chiar daca sunt seducatoare. Chiar daca perioada de aparenta prosperitate din epoca anterioara ne-a creat false reflexe. Mai e mult pana departe!
Si, fireste, politicienii de orice soi si orientare sa ne mai lase, sa predea definitiv managementul domeniului economic celor care se pricep. Pentru ca altminteri si prosperitatea si confortul lor vor fi serios periclitate in cele ce urmeaza.

Sursa: Ziare.com
Scris de Mihail Fodor