Web
Analytics
TECUCI

1 Iunie. Copilăria unui geniu – Albert Einstein


Albert Einstein si sora sa Maja
foto: worldculturepictorial.com

Copiii şi părintii lor sărbătoresc pe 1 iunie ziua copiilor, zi dedicată celor care privesc lumea cu ochii lor curioşi şi se bucură la tot pasul de noi descoperiri.
Anumite persoane au însă darul de a rămâne curioase toata viata. Aceasta curiozitate ii conduce, pe mulţi dintre ei, spre lumea matematicii, a ştiinţei, sau a artei. Printre aceste personaje se numără, la loc de cinste, şi Albert Einstein. Cum a fost însă Albert Einstein de mic? Vi-l prezentăm în acest articol, pe scurt, pe micuţul Einstein, pe atunci când nimeni nu ar fi pus pariu că va deveni una dintre cele mai cunoscute persoane din lume. Dedicăm acest articol tuturor copiilor din România cu urarea de La mulţi ani de 1 iunie! Einstein s-a născut în 14 martie 1879 la Ulm, în Germania, fiind primul copil al familiei; în 1880, familia s-a mutat la Munchen, unde, în 1881, se naşte sora lui Albert, Maja, cu care acesta a avut o legătură foarte strânsă toată viaţa.  În prima parte a copilăriei, Einstein nu a dat semne de o inteligenţă superioara sau precoce. Faptul că până la trei ani nu a vorbit i-a alarmat pe părinţi, care se temeau că micul Albert ar putea avea ceva probleme. Inclusiv la şcoală Albert nu a fost un geniu; profesorii l-au calificat ca fiind leneş, neascultător şi neinteresat şi nu i-au acordat mari şanse pentru a deveni „cineva” în viaţă.  Einstein nu era însă leneş – era un copil curios, pe care şcoala, aşa cum era organizată, îl plictisea. Albert dorea să ştie „de ce” se întâmplă ceea ce se întâmpla. Micuţului Einstein îi plăceau jocurile mecanice şi era foarte curios de modul în care acestea funcţionează. De asemenea, construia cu mare răbdare castele din cărţile de joc.
Într-o zi, pe când avea 5 ani şi era acasă, bolnav, ca să-l distreze puţin, tatăl lui, Hermann Einstein, i-a arătat o busolă. Albert a fost uimit de faptul că, oricum şi oriunde era pusă busola, acul acesteia indica mereu aceeaşi direcţie. Ce forţă misterioasă putea să fie responsabilă de aşa minune? La cei cinci ani ai săi, Einstein a înţeles că trebuie să existe o explicaţie în Natură, o cauză, pentru acest fapt aparent miraculos.
Acest episod din viaţa lui a fost povestit de Einstein de nenumărate ori, fiind unul dintre evenimentele care i-au marcat viitorul. La vârsta de 6 ani, la insistenţele mamei, a început să studieze vioara, care la început nu l-a prea pasionat; la bătrâneţe însă, nu de puţine ori, vioara l-a acompaniat în orele de singurătate, în anii în care, în America, Einstein încerca să găsească o teorie care să unifice electromagnetismul şi gravitaţia.
Şcoala, cum am mai spus, nu l-a pasionat şi nu l-a inspirat pe micul Albert. A jucat însă un rol important în această perioadă a vieţii lui un prieten al familiei, Max Talmey, un tânăr student la medicină, care i-a împrumutat lui Albert, de când acesta avea doar 10 ani, o serie de cărţi de ştiinţă, filozofie şi matematică şi l-a îndrumat în studiul acestora.
Einstein a fost practic un autodidact, descoperind de unul singur plăcerea studiului şi a formulării de probleme care mai de care mai interesante. Una dintre aceste probleme, şi anume cea care-l vedea pe Einstein călare pe un fascicul de lumină, a dus mai târziu la formularea teoriei relativităţii.
În 1884, familia lui Einstein se muta în Italia, la Milano; Albert, care avea 15 ani, rămâne la Munchen petru a încheia şcoala, însă nu rezistă mai mult de 3 luni, după care îşi urmează familia care, între timp, se mutase la Pavia. În anii aceştia se încheie copilăria lui Einstein. În 1895 el va porni spre Elveţia şi spre o carieră unică, care i-a adus, pe lângă un bine-meritat premiu Nobel, faimă şi prestigiu, pentru care însă a trebuit să lupte.
Einstein a rămas un curios toată viaţa; din acest punct de vedere a rămas un copil care continua să pună întrebări, care nu accepta „răspunsurile de-a gata” şi încerca să găsească explicaţii la fenomenele aparent misterioase din lumea înconjurătoare. Albert Einstein a ajuns să fie autorul teoriei relativităţii şi unul dintre iniţiatorii mecanicii cuantice, teorii care reprezintă pilonii ştiinţei moderne cu un număr de aplicaţii în viaţa de zi cu zi.
Este important să încercăm să ne păstrăm curiozitatea ce ne caracteriza pe când eram copii şi să îi incurajam şi pe copiii noştri să şi-o dezvolte. Nu se ştie niciodată de unde va răsări următorul Einstein!
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro.

sursa: evz.ro