Web
Analytics
TECUCI

Iarmarocul tecucean – tradiţie şi comerţ


In Iarmarocul Tecuci  Iarmarocul de Sfânta Maria continuă să rămână unica şi cu siguranţă cea mai importantă sărbătoare populară din Tecuci, precum şi a oamenilor din comunele din jurul acestei localităţi, fapt probat şi de aglomeraţia fără precedent din acest an.  Acesta pare să fi debutat la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea, fiind menţionat, pentru a doua oară, şi în anul 1711 (exact cu trei sute de ani în urmă!) şi în “Cronica Ghiculeştilor”.  Ivit din necesitatea valorificarii produselor agricole disponibile din bogata zona a judetului Tecuci, iarmarocul este o manifestare traditionala a carei obârsie dateaza aici cel putin din anul 1711 (din timpul domniei lui Dumitrascu Voda) când este mentionat pentru prima data.  Initial acesta se organiza de catre ispravnicia târgului în suburbia „Posta” cu prilejul zilei de 24 iunie, marcând începutul solstitiului de vara si, deci, al secerisului.  De ziua Sânzienelor îsi dadeau întîlnire în modesta resedinta a judetului Tecuci – situata la intersectia unor importante cai de comunicatie – moldovenii de pe vaile Zeletinului, Berheciului, Bârladului, Corodului, Gerului ori Siretului, dar si oamenii veniti mai de departe, sasi din Tara Bârsei, turci, armeni si greci din principate sau tarile lor de origine.   Un adevarat râu de oameni însotiti de care cu coviltire – ce erau tentati nu numai de vânzarea sau cumpararea produselor, ci si de nota sarbatoreasca – se îndrepta spre vatra fierbinte a iarmarocului tecucean. Aici erau instalate pravalii de lucruri ieftine, circuri, scrâncioburi cu calusei. Zeci de „soproane” din nuiele acoperite cu stuf îsi etalau initial la capatul dinspre nord al strazii principale si, mai apoi, în piata larga din inima târgului: blanurile si brocarturile, muselinele si plusurile, covoarele si postavurile, armele si uneltele din fier. Olarii, pitaritele, caldararii, blanarii si cojocarii, dogarii si fierarii, desagarii si halvagii îsi trâmbitau galagiosi produsele lor alaturi de taranii veniti sa-si vânda animalele (caii si vitele), cerealele si fructele, brânza si untul, pieliceleie si lâna. Grâul, vinurile, rachiul, pestele, sarea, varul, lemnaria si pacura se comercializau „cu toptanul”, direct din carute.
„Urla vazduhul de atâta zgomot si atâta huruiala” (Eugen Boureanul). Horele si sârbele nu mai conteneau, cimpoiul, scripca si darabana si, de la o vreme, fanfara facând sa rasune întregul ocol pe care se facuse stapân iarmarocul. „Actori de strânsura, cu piese învechite jucate rau” pe baraci constituiau pentru bâlceni „o petrecere neasemuita” (N. Petrascu).
Atunci se consumau munti de halvita si covrigi, placinte si alivenci, gogosi prajite „în oloi”, se desertau buti întregi de braga sau limonada.
Plictiseala si monotonia – atât de caracteristice urbei – dispareau ca prin farmec. Toata suflarea Tecuciului atrasa fiind de larma, culoarea si pitorescul manifestarii populare raspundea prezent la chemarea prieteneasca, transmisa din strabuni, spre desfatare si totala uitare de sine.
Impresionati de insolitul spectacolului, scriitorii tecuceni cu vadite predispozitii memorialistice ne-au lasat câteva pagini emotionante ce reusesc sa reconstituie atmosfera de altadata a iarmarocului.
Ion Petrovici – în creatia sa de exceptie „De-a lungul unei vieti” -mentioneaza ca „Pe la sfârsitul lui iunie, în piata centrala a Tecuciului, se instala un bâlci anual cu clovni si scamatori, cu panorame cu chipuri de ceara”.
La vârsta maturitatii, Alexandru Lascarov-Moldovanu („Amintiri dintr-un oras moldovenesc”) declara cu oarecare duiosie: „O, – nevinovata vreme a copilariei noastre – noua ni se parea ca nimic nu putea fi mai … senzational, decât aceste peregrinari prin iarmarocul de la Dragaica”. Ce-1 impresionase pe acesta? „Panorama lui Braun”, „hurdubaia (…) de pian colosal, la care învârtea de zor Mutu orasului” si ale carui sunete aspre si tari „îti spargeau urechile”, „chipurile de ceara de marime naturala” care provocau „o ascunsa teama”, ocheanele prin care se vedeau „tot felul de mari ispravi de prin departate tinuturi…”
Dintre toate însemnarile una intitulata foarte sugestiv „într-un an la iarmaroc” – ce poarta semnatura lui Ion Dongorozi – pare sa fie cea mai fidela întrucât surprinde fapte de viata traite. Pretextul povestirii – de o certa valoare artistica – aveau sa-i ofere trei întîmplari tragicomice, prilejuite de zilele incandescente si de neuitat ale acestei marete sarbatori populare, în una din ele fiind implicat însusi scriitorul. Referindu-se la ziua de vârf a iarmarocului, acesta consemneaza: „din revarsatul zorilor si pâna a doua zi de mânecate, nu se curma larma, iar în piata n-ai unde zvârli un ac”.
Doua din personajele sale au cazut victime ale celor ce-si propuneau cu tot dinadinsul sa-si prelungeasca momentele de destindere chiar si dupa miezul noptii. Gardistul care fusese de serviciu în piata, într-un târziu, s-a aciuat cu tânara sa nevasta într-o baraca, dar n-a fost chip sa se odihneasca pentru ca un mecanic de la menajerie, care-i tot dadea târcoale frumoasei sale sotii, i-a trezit brusc cu o torta aprinsa, înspaimântându-i si facându-i sa iasa afara, goi pusca – cum fusesera surpriasi în pat – spre hazul multimii încinse care „îsi pierduse cu totul capul”. Si prozatorul conchide: „Daca pompierul de serviciu n-ar fi tras clopotul de foc, si daca plutonierul major n-ar fi scos în pripa compania, nu stiu zau ce se putea isca”.
Intr-adevar, iarmarocul tecucean constituie un binevenit prilej pentru oamenii locului de a se lasa purtati în lumea placerilor simple, a voiosiei reconfortante, dar mai ales a copilariei fericite pe care fiecare din noi si-o poarta cu sine pentru toata viata. El s-a impus tot mai mult ca un ragaz necesar, de-a lungul unui an de munca, când omul doreste sa se despovareze, macar pentru un timp, de grijile si obligatiile de peste an.
Bâlciul tecucean s-a mai desfasurat si la alte date, dar de peste o jumatate de veac se tine numai de Sfânta Maria. Dupa cel de-al doilea Razboi mondial, el s-a organizat si într-o zona a cartierului C.F.R. de azi (pe locul actualei Scoli nr. 8) pentru ca, de 35 de ani, sa se tina numai în spatiul vast al oborului de animale din partea de rasarit a orasului.
Transformat astazi într-un târg de mari dimensiuni, iarmarocul din Tecuci polarizeaza întreaga suflare a satelor din jur de pe o raza de pâna la 50 km ce cuprinde patru judete, dar si interesul micilor mestesugari din celelalte zone ale tarii ce vin sa-si valorifice produsele muncii lor.
La aceasta sarbatoare a bucuriei, a destinderii si veseliei colective participau, în fiecare an, peste doua sute de mii de oameni.

Nu putem încheia relatarea de faţă fără a face şi o succintă evaluare a evenimentului actual la care am fost şi continuăm să fim cu toţii martori.

      Ediţia din acest an, desfăşurată pe parcursul unei perioade de timp mult mai scurte (din cauza crizei), poate fi considerată, cel puţin din punct de vedere organizatoric drept cea mai reuşită dintre toate cele care s-au succedat de după 1990 şi aceasta pentru că atât reprezentanţii Primăriei, cât mai ales  Administraţia  Pieţii în întregul său s-au implicat într-un mod responsabil şi mult mai eficient în gestionarea întregului eveniment.

       Astfel, principalele puncte de distracţie pentru copii şi tineret au fost concentrate într-o zonă centrală, iar tarabele cu produse dintre cele mai diverse ale negustorilor locali, dar şi din întreaga ţară, au fost orânduite în cadrul unui plan în formă de U sau a câtorva refugii astfel încât oamenii să se poată deplasa cât mai comod cu putinţă.

       Poate ca ar fi fost mult mai bine ca oferta atât de generoasă a producătorilor şi distribuitorilor de gustări apetisante sau băuturi să nu fi fost plasată în zona intrarării sau în partea de nord, pentru că din cauza vântului fumul (enorm de mult) şi mirosurile s-au răspândit pretutindeni deranjând mulţimea care nu venise neapărat  pentru aşa ceva. Ce să mai spunem de cheflii concentraţi în zona cea mai importantă, adică la intrare-ieşire.

       Remarcăm, totodată efortul poliţiei de a asigura o fluidizare cât mai bună a traficului în perimetrul din jurul locaţiei iarmarocului.

Cateva clipuri video AICI Galerie  de poze AICI

Autor prof. Stefan Andronache – Monografia Tecuciului


3 comments

  1. Mi-a placut articolul! Felicitari pentru Politia tecuceana, pentru conducerea pietii. Totusi, ce a uitat semnatarul articolului sa aminteasca e faptul ca trotuarele de pe strada Cuza-Voda, o strada atat de “productiva” pentru comunitatea noastra, dateaza tot de pe vremea domniei lui Dumitrascu Voda. Au mai peticit pe ici, pe colo, proprietarii depozitelor cate o bucatica, astfel ca aceste trotuare au devenit cosmarul copiilor cu biciclete sau mamicilor cu landouri. In fine, caravanele vor pleca iar noi ramanem cu speranta ca macar pavelele vechi, cele scoase de pe trotuarele centrale, care s-au schimbat prin tot orasul, le vor planta edilii si pe strada noastra!

    1. Strada dateaza din prima jumatate a secolului al XIX-lea.
      Initial, ea purta numele de Cahul, dat fiind implicarea mai multor tecuceni in administrarea acestui tinut de Basarabia, dar dupa moartea lui Al. Ioan Cuza, tecucenii, in semn de pretuire pentru
      primul domnitor al Principatelor Unite, i-au schimbat numele.
      Intr-adevar, aceasta cale de acces astazi arata jalnic desi ar trebui sa fie o carte de vizita pentru puhoiul de lume care o strabate adesea.
      Chiar eu, ieri seara, cand m-am intors din Iarmaroc, m-am impiedicat prin gropi. Ce sa mai spun de zona podului care este monument de arhitectura? Acesta se afla tinut in intuneric complet, noroc de luminile masinilor care te ajuta sa te descurci, cat de cat, pe trotuarul care arata ca dupa un bombardament cand strazile orasului au fost distruse de obuzele germane.
      Speram ca aceasta importanta artera de circulatie sa arate, in curand, asa cum se infatiseaza, adica impecabil, tronsonul strazii 1 Decembrie 1918, intre zona rondului si podul de peste raul Tecucel.

Comments are closed.