Web
Analytics
TECUCI

Zilele Tecuciului au trecut… Adevărurile oraşului ramân…!!


  Dacă elveţienii se laudă astăzi, 5 septembrie cu împlinirea a 31 de ani de la construirea celui mai lung tunel, tot astăzi se împlinesc 14 ani de la moartea Maicii Tereza şi nu în ultimul rând pe 5 septembrie F. Mercury şi-ar fi sărbătorit aniversarea, noi, tecucenii “prăznuim” deja patru ani (un mandat!) de la năpraznicele inundaţii din septembrie 2007. Mă întrebam ce s-a schimbat în viaţa noastră, a comunităţii, ce învăţăminte am tras, dacă suntem mai bine pregătiţi ca atunci să facem faţă unor întâmplări nedorite de aceeaşi factură? Între timp am fost “inundaţi” şi de atotcuprinzătoarea criză, care ne-a afectat şi la fel ca apa inundaţiilor, pătrunde peste tot, nu iartă nimic şi subminează totul. Ba, mă înşel, ce rămâne “verde” este prostia, comoditatea şi lipsa de responsabilitate a autorităţilor, inconştienţa acestora, dar, în acelaşi timp şi lipsa de reactivitate a comunităţii. Ne-am învăţat să ne supunem fatalităţii, fără a încerca măcar să ne luăm destinele în mâini, să fim mai înţelepţi, mai harnici, mai lipsiţi de comoditate.
În 2007 era tot un an preelectoral, începeau să curgă promisiuni, aveam un primar care timp de un mandat nu coborâse prea mult în mulţime, nu realizase nimic şi care aştepta ca apele inerţiei să-l ducă mai departe pe călduţele unduiri ale politicii. Sărbătoream zilele Tecuciului cu aceeaşi inerţie şi complezenţă băltită. Atunci, pe lângă faptul că natura ne-a fost potrivnică, gravitatea consecinţelor precipitaţiilor abundente a avut ca premiză favorizantă lipsa de reactivitate a autorităţilor, lipsa de spirit gospodăresc a acestora, această comoditate, indolenţă a actualei administraţii, care a devenit aşa de definitorie încât ar trebui trecută în stema municipiului.
Cea mai importantă condiţie favorizantă a fost lipsa totală de grijă în a menţine albia pârâului Tecucel (simbol al oraşului!) curată, curăţată de gunoaie şi vegetaţie nedorită. Imense cantităţi de deşeuri de toate felurile tronau pe albia Tecucelului, riveranii îşi extinseseră proprietăţile până în albia pârâului, malurile acestuia devenind chiar parte a unor microferme, care-şi deversau dejecţii şi deşeuri fără discernământ şi bun simţ direct în apa pârâului. Toate acestea s-au răzbunat! S-au format baraje de gunoaie, “dopuri” care au dus la acumularea unor cantităţi de ape, iar când acestea au fost destul de mari, s-au rostogolit năpraznic spre oraş, aducând pedeapsa inconştienţei şi neglijenţei peste toţi şi peste toate. Animale şi oameni omorâţi şi luaţi de ape; dejecţii; gunoaie şi mortăciuni duse în casele oamenilor… într-un cuvânt DEZASTRU!!!
Anul acesta, 2011, patru ani mai târziu, zilele Tecuciului s-au organizat la obor, la “Cazacu-S.A.” şi administraţia noastră trecea mândră peste albia râului Bîrlad, mulţumită că a mai cheltuit “gratis!” sute de milioane de lei pe sărbătoare, dar nu-şi pleacă ochii când trece podul, în lungul albiei Bîrladului să vadă ce se întâmplă acolo jos. Aproape că nu mai poţi zări cursul apei, au crescut chiar arbori, nu mai vorbesc de arbuşti şi vegetaţia ierboasă. Arborii şi-au înfipt rădăcinile în structura digurilor contribuind la şubrezirea evidentă a acestora. Mai “vechii” oraşului ştiu că primul terasament al digului Bîrladului era dalat cu plăci de beton(încă se mai văd pe o mică porţiune, am şi încercat să surprind un crâmpei într-o fotografie) tocmai pentru rezistenţă şi ca al doilea terasament, făcut din pământ, era menţinut permanent liber de vegetaţie arboricolă, tocmai pentru a-i menţine rezistenţa şi pentru ca în aceste obstacole să nu se oprească gunoaie care să stranguleze cursul albiei. Îndiguirea a fost făcută tocmai pentru a proteja Tecuciul de viituri, pentru a putea prelua debite mari de apă şi nu pentru a dezvolta “perdele arboricole sălbatice-adevărate parcuri naturale”!
Dacă a crescut acest arboret, vă daţi seama ce “legate”, ce fixate, ce rezistenţă mai au acele dale din beton ale digului (pe unde mai există!) şi cât mai pot ele opune rezistenţă la presiunile foarte mari pe care le-ar aduce o viitură puternică! Nu mai vorbesc de ce “baraje” naturale ad-hoc şi succesive s-ar forma în astfel de situaţii şi ce efect cumulativ şi deavastator ar avea ele asupra împrejurimilor. Vor spune unii că s-a construit şi un canal de deviere în caz de necesitate (cel dinspre Cernicari, care-culmea! – este menţinut mai liber de vegetaţie decât albia în sine a Bîrladului)  dar mă gândesc că la timpii de reacţie ai administraţiei locale s-ar putea dovedi inutil în caz de necesitate!
Priviţi ce baraj natural excelent (sic!) s-ar constitui la “Podul de Piatră” din structura acestuia, vegetaţie şi gunoaie şi ce mare acumulare de apă s-ar putea aduna în spatele lui şi ce bine şi în siguranţă s-ar simţi toţi cei ce locuiesc limitrof!
Dragă (citiţi cu ghilimele de rigoare!) administraţie locală…TREZEŞTE-TE!!!!… curăţă albia Bîrladului, că ne băgaţi pe toţi în necazuri!!!! Vezi că puterea hidrologică a Bîrladului este cu mult mai mare decât a Tecucelului şi că bunul Dumnezeu ţi-a dat un semnal, un exemplu, să poţi învăţa ceva din această experienţă! – NUMAI LENEA ŞI PROSTIA NU TRAG ÎNVĂŢĂMINTE DE LA VIAŢĂ!
În rest, totul curge molcom, ca “într-un dulce tîrg moldovenesc”, vor veni alegerile, vor curge pomenile electorale şi promisiunile pe “albii bine cunoscute şi amenajate” să nu împiedice curgerea şi tot aşa se va reinstala comoditatea, inerţia şi indolenţa!
“Păzeşte-ne, Doamne, pe noi, că altă scăpare nu este!
Noi suntem puţin ocupaţi cu lenea, indolenţa şi prostia!”– se roagă, în gând, autorităţile noastre locale.

Pentru credibilitate vă ofer şi câteva instantanee proaspăt realizate la faţa locului!


6 comments

  1. Acum cateva minute am venit din parcul de pe bulevard.
    Azi a inceput marea defrisare.Am numarat 50 de brazi
    taiati de pe aleea centrala.Maine vor fi taiati si
    alti copaci, conform planului de reamenajare a parcului.
    Nu se stie cati vor mai ramane in picioare.

  2. Poate cu ceva indrazneala, desi nu-l caracterizeaza, Edi va trece la vanatoare pe Barlad, macar il va prinde o alta inundatie aci si nu pe canalele deltelor.
    Apropo, intr-o lume civilizata vanatoarea ramane o crima si reflecta o constiinta si intreg substratul psihologic al persoanei, descoperit… dar s-ar putea ca primarul Tecuciului sa invete astfel sa se apere de ceea ce-l asteapta.
    Sa nu uitam:
    In general primesti dupa cum dai
    Si trebuie sa dai, ca sa n-o primesti.

  3. Felicitari pentru articol, Atena! Ar trebui printat si pus pe masa autoritatilor tecucene. Iar, peste un an, Tecucelul ar putea deveni subiect de campanie electorala, nu?

  4. Nu mai poate primarul ca nici nu se mai zareste Barladul.Nici la inundatiile trecute nu i-a fost “casoaia” afectata, s-a luat asfaltul,si-a pus pavele… Poate va citi cineva sus pus,dar rezultate nu vor exista.Va citi precum citeste orice mail, orice hartie ajunsa in birou:da pagina si treaba a fost rezolvata.

  5. Felicitari pentru articol !

    Poate citeste cineva mai sus pus …

  6. Tot respectul pentru autorul acestui articol. Astfel de articole ar fi bine de trimis ca si scrisori deschise autoritatilor, doar asa vor fi si ele la curent cu problemele orasului si cu temerile locuitorilor lui.

Comments are closed.