Web
Analytics
TECUCI

În depistarea infractorilor


  Ieri seară în jurul orei 21 patrula de intervenţie a Poliţiei locale a fost solicitată de tecuceanca Georgiana Mutu să se deplaseze pe strada Sergent Serea nr. 2 deoarece un individ aflat sub influenţa băuturilor alcoolice intrase în curtea sa şi nu mai vroia să plece. Din verificările efectuate s- a constatat că intrusul este de fapt dată în urmărire generală pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Se numeşte Gheorghe Valentin Apetrei, de 35 ani, domiciliat în judeţul Neamţ, comuna Borleşti. A fost reţinut şi predat Poliţiei municipale pentru continuarea cercetărilor. Zilele trecute patrula de intervenţie la depistat în spatele Băncii Raiffeisen pe Ioan Boboc de 43 ani, din comuna Munteni, jud. Iaşi, care mergea pe lângă un moped. Din verificări a rezultat că mopedul a fost furat de persoana respectivă din comuna Movileni , jud. Galaţi. Persoana în cauză şi mopedul au fost predate Poliţiei municipale pentru continuarea cercetărilor. Poliţia locală a aplicat un număr de 41 sancţiuni contravenţionale din care 17 sancţiuni pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, 4 pentru parcarea autoturismelor pe domeniul public, 1 pentru lipire de afişe şi anunţuri pe stâlpii de iluminat public, 1 la Legea 24 2007 plus 18 sancţiuni aplicate de agenţii din cadrul Compartimentului Circulaţie Rutieră.