Web
Analytics
TECUCI

Nelipsita hoţie şi laşitate


foto: a1.ro

Ieri la ora 11, poliţiştii din comuna Cosmeşti au fost sesizaţi de  Marin F. de 66 ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de 06/07.08.2011, persoane necunoscute i-au sustras din torpedoul autoturismului parcat în curtea sa, suma de 20.000 lei, bani pe care îi avea în autoturism de circa două săptămâni şi cu care intenţiona să cumpere un nou autoturism. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au identificat suspectul de comiterea faptei ca fiind  Ovidiu F. de 22 ani, din Cosmeşti, nepotul părţii vătămate. Din suma furată poliţiştii au recuperat 11.700 lei, iar tânărului i s-a întocmit dosar penal pentru furt. Tot ieri la ora 20,25,  Iulia O.,  salariată a unei benzinării din municipiul Galaţi a sesizat faptul că o persoană a alimentat un autoturism cu carburant în valoare de 200 lei şi a plecat fără să plătească. În urma verificărilor efectuate, o patrulă a Poliţiei Rutiere a depistat autoturismul pe raza comunei Şendreni, stabilind identitatea conducătorului auto ca fiind  Cristian Daniel D. de 37 ani, din Hanu Conachi, comuna Fundeni. Acesta a fost condus la sediul Secţiei 2 Poliţie şi, în urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că acesta a mai alimentat cu benzină în valoare de 200 lei, fără să plătească, de opt ori, pe raza municipiilor Galaţi, Tecuci, Brăila, Şendreni şi în oraşul Câmpulung.  În urma controlului efectuat în autoturism, poliţiştii au găsit în interior o secure, două cuţite, o bâtă din lemn şi o ţeavă metalică de un metru, care au fost ridicate pentru cercetări. În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi port ilegal de cuţit.

Sursa : IPJ Galaţi