Web
Analytics
TECUCI

Cu toata strictetea impusa, accidentele se succed periodic


Politia rutiera TecuciIn cursul saptamanii trecute politistii rutieri au aplicat 369 sanctiuni in valoare de 32.720 lei, au aplicat 375 puncte penalizare si au retinut 13 carnete de conducere si 2 certificate de inmatriculare. Pentru saptamana in curs seful Biroului Politiei rutiere arata ca prioritar pentru lucratorii din subordine va fi activitatea de sanctionare a opririlor, stationarilor si parcarilor neregulamentare, in mod special in zona Pietei Centrale, a centrului civic si a strazilor 1Decembrie 1918, Gheorghe Petrascu si Unirii.
In seara zilei de 23 septembrie pe DN25, in interiorul localitatii Barcea s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane. Conducatorul auto Marius Z., de 26 ani din satul Podoleni, in timp ce conducea autoturismul marca Hunday cu nr. 4880CNW din directia Tecuci catre Galati, a surprins si accidentat mortal pe Anica Z., de 85ani din Barcea, care se angajase in traversarea strazii pe timp de noapte printr-un loc nepermis si fara sa se asigure. In cauza se efectueaza cercetari pentru a se stabili daca soferul se face vinovat de savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, fapta prevazuta de art.178, al. 1 si 2 din codul penal.
Vineri seara pe strada Izvor, la intersectia cu strada Movilei din cartierul Balcescu s-a produs un eveniment rutier precedat cu ranirea grava a minorului Cosmin Catalin S., de 9ani din Tecuci. Acesta circula fara sa aibe acest drept, cu bicicleta, iar in intersectia celor doua strazi s-a interpus pe directia de deplasare a autoturismului Opel Astra cu nr. GL 90 CCL, condus de Marius Daniel C., de 18 ani tot din Tecuci, care nu a acordat prioritate de dreapta. In urma accidentului copilul a suferit traumatism cranio-cerebral cu politraumatism, fractura deschisa gamba stanga si soc traumatic prin accident rutier, fiind transportat de urgenta la Spitalul Judetean Galati. Fata de conducatorul auto Politia Rutiera desfasoara cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, fapta prevazuta de art. 184, al. 2 si 4 din codul penal.
In perioada 27 septembrie – 1 octombrie in cadrul actiunii <saptamana prevenirii criminalitatii>, politistii rutieri vor desfasura activitati preventiv-educative in scolile si gradinitele din municipiul Tecuci si din mediul rural. Numai prin educatie ne putem forma deprinderi in spiritul respectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice, prin vointa si constiinta putem deveni civilizati si receptivi fata de ceea ce trebuie sa cedam fiecare, din drepturile si libertatile legale pentru ca ceilalti sa se bucure in egala masura de aceleasi drepturi si libertati. Din punct de vedere rutier este ceea ce se numeste <respectul reciproc intre participantii la trafic>, si sa nu uitati ca viata si sanatatea dumneavoastra au prioritate!”, a subliniat seful Politiei Rutiere, comisar Ionel Cîlici.

Articol de N.P. tecuci.eu