Web
Analytics
TECUCI

Oancă Costică – un poet insurgent şi mandolinar

Oancă-Constantin-poet

Mă hotărâsem să scot din raza mea de interes câteva nume de scriitori geniali, apăruţi în arealul tecucean, asupra căruia m-am tot aplecat, cu râvnă şi cu o dăruire nereprimată timp de câteva decenii – în ciuda avertismentelor care mă preveneau asupra eventualilor nemulţumiţi, cărora, chipurile, nu le-am subliniat destul

26 august – Festivitatea de Comemorare a Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial

Monumentul Cercetasilor Tecuci

U.A.T. Municipiul Tecuci împreună cu U.M. 01552 Galaţi, invita cetăţenii municipiului Tecuci, în dată de 26 august 2016, la Festivitatea de Comemorare a Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Ceremonialul se va desfăşura în centrul civic al municipiului Tecuci, la statuia Cercetaşului situată în partea de N-E a parcului „Alexandru

La Spitalul de pediatrie din Tecuci – Pacienţii se internează cu pături şi radiatoare aduse de acasă

spitalul-municipal-Tecuci

Despre ,,bătrânul” spital ,,Anton Cincu” din Tecuci am scris chiar cu puţin timp în urmă prezentându-i pe larg bolile grave de care suferă. La fel de suferind este şi unul dintre ,,puii” săi, secţia de pediatrie, sau cum îi mai spun tecucenii, Spitalul de copii. Aproape la unison, cadre medico-sanitare

Ion Petrovici scos din dosarele securității

ion-petrovici-Tecuci

M-am numărat mereu printre cei care consideră că Ion Petrovici este una dintre personalitățile cele mai profunde și mai complexe pe care Tecuciul le-a dat culturii române și europene: profesor, filosof, ministru și scriitor înnobilat cu laurii Academiei Române. Tot ceea ce a scris filosoful tecu-cean, alături, mai ales, de

Daniel Ward – Un american la Tecuci

Daniel-Ward-Tecuci

,,Colegiul Calistrat Hogaş a fost pentru mine un loc special…”, spune Daniel Ward voluntar în Organizaţia Corpul Păcii  Daniel, te rog să te prezinţi tu în câteva cuvinte. Simplu: sunt cetăţean american şi locuiesc în statul Washington. Am 27 de ani, am studiat limbi clasice: latina şi greaca, dar şi literatura

Patimile unei statui…

Tudor Pamfile-2016

    Românii au fost dintotdeauna sensibili la marile valori culturale naţionale, pe care le-au imortalizat în statui menite să dăinuie peste ani, întru cinstirea înaintaşilor. Din nefericire de multe ori s-au şi luptat cu propriile lor valori demolând cu acelaşi entuziasm soclurile pe care cândva le imortalizaseră chipul.  Fiecare regim

Emil Coşeru – Tecuciul reprezintă pentru mine, Paradisul pierdut

Emil Coșeru - Tecuci

Emil Coşeru – societar, Teatrul Naţional Iaşi:, Tecuciul reprezintă pentru mine, Paradisul pierdut” Data şi locul naşterii: 23 noiembrie 1947, Tecuci, jud. Galaţi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, I. L. Caragiale” în 1969 la clasa prof. Moni Ghelerter – Zoe Anghel Stanca. Rol de debut: Treplev din

Cronică cu parfum de Tecuci

Pictorita Mihaela Profiriu Mateescu

Sala ,,Constantin Brâncuși”, de la Palatul Parlamentului a găzduit recent vernisajul expoziției de pictură ,,Mozaic plastic – artiști etnici italieni și invitații lor”. Afișul manifestării menționează nume foarte cunoscute și mai ales apreciate din rândul artiștilor plastici: Angela Tomaselli, Viorica Ana Moruz, Gabrel Baban, Călin Baban, Traian Boicescu, Marius Mateaș