Web
Analytics
TECUCI

La Spitalul de pediatrie din Tecuci – Pacienţii se internează cu pături şi radiatoare aduse de acasă

spitalul-municipal-Tecuci

Despre ,,bătrânul” spital ,,Anton Cincu” din Tecuci am scris chiar cu puţin timp în urmă prezentându-i pe larg bolile grave de care suferă. La fel de suferind este şi unul dintre ,,puii” săi, secţia de pediatrie, sau cum îi mai spun tecucenii, Spitalul de copii. Aproape la unison, cadre medico-sanitare

Predicţia cutremurelor este încă o problemă nerezolvată

Predicţia cutremurelor a devenit iar subiect la ordinea zilei şi face valuri printre specialiştii din domeniul seismologiei, dar şi noi suspiciuni, chiar spaime, în rândul populaţiei. Pe marginea ultimelor declaraţii ale domnului Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, publicate recent în presă centrală, am solicitat pentru cititorii

DOREL VIŞAN: “Am învăţat să vorbesc cu corpul meu”

 În urmă cu câţiva ani, admiratorii dvs. şi întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteţi foarte bolnav de o su­ferinţă, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dvs. a apărut din nou pe micul ecran şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, toată

Alexandru Dan Dumitru, alearga pentru Radu

  Dupa ce anul trecut pentru intreaga activitate de voluntariat am fost selectat sa port  Flacara Olimpica in numele tuturor comunitatilor romanesti din UK aratand ca si romanii fac lucruri minunate, anul acesta am initiat alte doua proiecte de caritate. Primul proiect din 2013 a fost  campania “Alerg pentru Radu”.

Sarbatoarea poetilor Dionisie Duma – Sandel Stamate

De buna seama Galeria de Arta “Gheorghre Petrascu” e un priviligiu, un spatiu al bucuriei, sarbatorii si intalnirilor, un loc dorit si cautat de fiecare data de oamenii de cultura tecuceni in drumurile lor prin gand, prin viata sau prin urbe si negresit, la calea de intoarcere, din pribegii prin tara sau prin lumea larga

Coruptia: cea mai mare afacere din România

Este o industrie cu profit de 100% și are sute de mii de „angajați“. Deși nu apare în statistici și nu face recrutări pe site‑urile de joburi, este un business imens pe care analiștii îl estimează la zeci de miliarde de euro pe an.

Televiziunea – calea spre putere

  In Romania, puterea se disputa la televizor. De aceea, cine urmareste fara discernamant emisiunile TV risca sa se lase inselat de aparente, de imagini contrafacute ale unor evenimente, de stiri redactate si selectate partinitor. Situatia readuce in discutie experimentul gnoseologic al lui Platon (Republica VII) in care spectatorii preferau