Web
Analytics
TECUCI

Tecuceni la ei acasă. Tenorul Ionel Arghire: Am venit să-mi sărbătoresc cei 60 de ani de viață aici, acasă la Tecuci

Tenorul-Ionel-Arghire-Tecuci-2015

Reporter: – Bun venit acasă, Ionel Arghire! De când nu ai mai fost la Tecuci?         

Ionel Arghire: – Nu am mai fost în România, deci nici în Tecuci de opt ani și chiar eram nerăbdător să ajung mai repede, anul acesta fiind unul special. Orașul l-am regăsit cumva schimbat, dar parcă prea puțin.  M-a impresionat plăcut Casa de Cultură, am auzit că a fost renovată recent și îmi place cum arată. Am intrat pentru câteva minute în catedrală și am avut aceeași emoție. Din păcate nu mi-a plăcut parcul. Când l-am văzut ultima dată chiar arăta ca un colț de rai, plin de viață, iar acum parcă este în degradare. Am văzut că se lucrează, poate or fi ceva proiecte, dar eu am rămas dezamăgit de imaginea lui.

  1. În momentele tale, de dor de Tecuci, unde îți fug mai întâi gândurile?
  2. A. – Îmi este de multe ori dor de casă și gândul îmi zboară către cei din familie, rămași în țară, către prieteni, mi-e dor de strada mea, de oamenii care mi-au fost aproape. Am însă și tristețea gândului că nu pot veni mai des ca să aprind o lumânare la mormântul părinților mei.
  3. Acum privind în urmă ce-ți amintești despre primele apariții pe scenă?
  4. A. Primele mele apariții pe scenă au fost înainte de 1990. Îmi amintesc cu plăcere de colaborarea cu Casa de Cultură, de primele premii luate la concursurile care erau în vremea aceea. Prima mea piesă de succes, ca zic așa, a fost ,,Eternitate”, șlagărul apreciatului interpret George Nicolescu. De câte ori am ocazia și acum mai interpretaz cântecul acesta. Îmi amintesc deasemenea cu mare drag de profesorul meu de muzică, George Băicoianu, cel căruia îi datorez mulțumiri pentru că mi-a îndrumat primii pași spre muzică, mai întâi spre romanță și apoi spre muzica de operă. Este una din marile voci ale Tecuciului, care putea străluci pe orice scenă și  pe care doar neșansa unei intervenții medicale l-a oprit din drumul către o mare carieră artistică.
  5. Când a fost ultimul spectacol la Tecuci ?
  6. A. – A fost mai mult decât un spectacol. Îmi amintesc cu mare plăcere de momentul acela aniversar din anul 1998 organizat de Liceul ,,Calistrat Hogaș”, care pentru mine a avut o emoție specială: am susținut un microrecital în fața foștilor mei profesori, foști colegi și mai ales membri ai familiei.
  7. A urmat perioada studenței ieșene…
  8. A. La Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iași, primul meu profesor de canto a fost baritonul Visarion Huțu, iar după doi ani am trecut la clasa sopranei Adriana Severin, cele două cadre didactice amintite sunt parte din galeria marilor artiști ai scenei lirice ieșene. După absolvire am cântat o perioadă în cor, iar din anul 1994 și până în 2000 am fost solist la Opera Națională Română Iași. Rolul meu de debut în operetă a fost Ciprian Porumbesu în ,,Lăsați-mă să cânt”, iar la operă am debutat cu rolul Alfredo din ,,Traviata”.
  9. Cum ai regăsit astăzi orașul studenției?
  10. A. – Am revenit în Iași cu mare emoție, mi-am reîncărcat bateriile… Am vizitat Opera, care mai ales acum după renovare arată superb. Prin intermediul Internet-ului cunosc repertoriul și îl apreciez foarte mult, la fel și noua conducere asigurată de Beatrice Rancea, care a făcut niște lucruri extraordinare în teatru.
  11. Cum este în Germania?
  12. A. – De 15 ani locuiesc în orașul german Flensburg și sunt angajat ca solist, tenor la teatrul din această localitate așezată în nordul extrem al țării aproape de granița cu Danemarca. Teatrul nu este unul foarte mare, este o clădire extraordinar de frumoasă, avem un repertoriu variat și aproape de fiecare dată jucăm cu casa închisă. Avem o microstagiune și în câteva localități din jurul orașului Flensburg. În toamnă deschidem stagiunea cu premiera operei La Traviata, în care de data aceasta nu voi mai juca rolul lui Alfredo, ci pe al prietenului său Gastone.
  13. Câteva cuvinte despre familie?
  14. A. – Am o familie fericită, frumoasă și bogată. Cei doi băieți ai mei mi-au dăruit patru nepoți. Eu cu soția trăiesc în Germania, iar băiatul cel mare locuiește în Canada, la Montreal. Cel mic locuiește la Iași, are două fetițe, iar la una dintre ele se întrevăd înclinații artistice, sper să mă moștenească. Ne vom întâlni cu toții la Tecuci, pentru că așa cum spuneam în debutul dialogului noastru, anul acesta este unul special: pe 8 august împlinesc o vârstă rotundă și frumoasă și va fi o mare sărbătoare în familie. Am venit cu drag să-mi sărbătoresc cei 60 de ani de viață aici, acasă la Tecuci, orașul de care mă voi simți legat mereu și pe care îl port în suflet tot timpul.

 

Viorel BURLACU


6 comments

  1. Ma bucur ca mai putem citi si despre oameni normali si adevarati din Tecuci. Poate nu abandonati ideea.

  2. La multi ani ! Sanatate,fericire din partea Dana Lascu- Domut.
    Zile frumoase in continuare!

  3. Am fost colega cu Ionel la Liceul 2 Tecuci. Acumlocuiesc in America si mi-ar face mare placere sa pot afla daca este posbil datele de contact ale lui Ionel. Nu am mai fost la Tecuci din 2011. Numele meu de fata era Irina Barcaru. Acum ma numesc Irina Herne. va rog daca este posibil sa ii dati lui Ion emailul meu. Pe FaceBook sunt Irina Herne. Va multumesc

  4. La multi ani domnule Arghire!
    Foarte frumos ca nu va uitati orasul din care ati plecat.

Comments are closed.