Web
Analytics
TECUCI

Biserica ”Sf. Nicolae” din Brătuleşti a fost resfinţită

Duminică, a doua zi după sărbătoarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, a avut loc slujba de resfinţire a bisericii cu hramul “Sf. Nicolae” din Brătuleşti. ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat sfânta slujbă conferind şi un al doilea hram bisericii în cinstea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena.

Continue reading

Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena

În fiecare an, la 21 mai, sunt prăznuiţi Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, care pentru faptele lor însemnate au fost numiţi ”cei întocmai cu Apostolii”. Constantin, fiu al generalului roman Constantiu Chlorus şi al Elenei, a ajuns să preia conducerea Imperiului Roman după ce i-a înfrânt pe Maxenţiu şi Liciniu.

Continue reading

Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena

Biserica este situată pe strada Căpitan Gheorghe Decuseară nr.12. Piatra de temelie a acestui sfânt locaş a fost pusă în anul 1990, pe atunci biserica fiind afiliată parohiei Adormirea Maicii Domnului. Abia patru ani mai târziu s-a înfiinţat parohia Sf. Împăraţi. Până la ridicarea bisericii propriu-zise slujbele au fost săvârşite într-un paraclis. În 2005 pe 17 decembrie Î.P.S. Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos a sfinţit biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena.

Continue reading