Web
Analytics
TECUCI

LUVIOM, TERAPIE CU LUMINA – Articol publicitar

Sistem-LUVIOM-Tecuci

Noi suntem fiinţe de lumină – la nivel celular, totul se transformă în lumină, ne hrănim cu lumină. Lumina purifică, vindecă şi energizează. Organul din trupul nostru în jurul căruia se formează celelalte este inima, iar ea este cea care deţine codurile noastre de lumină. Inima vibrează în banda luminii ultraviolete ea fiind cea care trimite impulsurile spre creier unde aceastea sunt prelucrate şi redate mai apoi în manifestare. Lumina este hrana noastră, hrana corpului nostru de lumină.

Lumina este un element necesar vieţii, având un aport deosebit în menţinerea şi evoluţia materiei vii. Din cele mai vechi timpuri lumina a fost utilizată în scop terapeutic rămânând în tradiţiile popoarealor lumii ca metoda de vindecare pentru cele mai grave boli. Cercetători din întreaga lume au evidenţiat efectele luminii asupra organismelor vii precum şi reacţiile le nivel celular ca schimbul de informaţii intre celulele cu lumina ultravioletă.

Medicul danez Niels Finsen a stabilit tehnica de tratament pentru „lupus vulgaris” – o formă de TBC cutanat cât şi pentru alte forme de tuberculoză, prin radiaţia ultravioletă emisă de o lampă cu arc de carbon trecută printr-un sistem de lentile şi filtre. Descoperirea i-a adus premiul Nobel în 1903. În anii ‘80, cercetătorul german Fritz Albert Popp, în studiile sale privind cancerul, a redescoperit importanţa luminii UV în biologic denumind-o radiaţie „biofoton”. Echilibrul de biofotoni în orice corp viu contribuie la starea de sănătate a acelui corp biologic.

De asemenea,  medicii de la Colegiul Medical din Wisconsin au redescoperit puterea de vindecare a luminii, cu ajutorul tehnologiei dezvoltate pentru naveta spaţială, prin utilizarea de LED-uri. Această tehnologie de iluminare specială contribuie la vindecarea rapidă a rănilor, cum ar fi ulcere cutanate diabetice, arsuri grave şi răni orale grave cauzate de chimioterapie şi radiaţii. Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă modul în care celulele transformă lumina în energie şi să identifice care lungimi de undă ale luminii sunt cele mai eficiente în influenţarea proceselor metabolice în diferite tipuri de celule.

Sistemul LUVIOM este compus dintr-un aparat şi constă în proiectarea asupra corpului, de la distanţă, a luminii de diferite culori, modulata în frecvenţa pe LED-uri. Aparatul Luviom este invenţia românului George Cohal, brevet de inventie nr. 127259 din 19.aug.2014 notificat din partea Institutul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativa. Specialiştii recomanda un set de 10 şedinţe la Luviom pentru remedierea stării de sănătate, urmate de şedinţe de întreţinere.

Efectele procedurii Luviom asupra corpului sunt:

– se declanşează procesele de vindecare,
–  se realizează o relaxare generală la nivel fizic şi psihic,
–  se echilibrează aura corpului,
–  se activează şi se echilibrează chakrele,
–  creşte vitalitatea,
–  se intra rapid în starea de meditaţie profundă caracterizată prin ritmuri cerebrale alfa,
–  scoate şi elimina din subconştient problemele declanşatoare de stress,
–  curata mediul în care este amplasat aparatul, de energii negative,
–  efectul poate fi transmis şi la distanţă

Indicaţiile terapiei cu Lumina:

·  tratamentul durerii;
·  artrita, reumatism;
·  entorse, luxaţii;
·  întinderi musculare, afecţiuni postraumatice;
·  hematoame, escare
·  vindecare mai rapidă a rănilor după intervenţii chirurgicale;
·  ulcere varicoase, hemoroizi;
·  afecţiuni alergice sau infecţioase ale pielii;
·  guturai, ragusala, sinuzita;
·  tulburări de somn, depresie.
Tratamentul cu lumina modulata se poate folosi complementar cu reflexoterapia sau terapia Raindrop în afecţiuni ale coloanei vertebrale şi ale sisitemului osos.

Puteţi beneficia de terapia Luviom programându-vă la telefon 0760 285 369 sau venind direct la Cabinet Terapii Complementare, in Tecuci, str. H.P.Bengescu, nr.1, vis-a-vis de Casa Armatei.