Web
Analytics
TECUCI

“Ziua Porţilor Deschise”, la Şcoala Nr. 6


Şcoala Nr. 6 ”Şt. O. Iosif” Tecuci Şcoala Nr. 6 ”Şt. O. Iosif” a organizat, joi, 2 iunie, ”Ziua Porţilor Deschise”, un eveniment complex la care au participat elevi, părinţi, foşti profesori, absolvenţi, primarul urbei, Eduard Finkelstain şi inspectorul şcolar Eugenia Olariu. Acţiunea de joi a debutat în jurul orei 10 cu discursul directorului instituţiei, Paraschiva Vasilache, care a precizat câteva lucruri despre importanţa şcolii şi a misiunii dascălilor în formarea elevilor. “În anii care vin să vă întoarceţi cu mare drag ca şi absolvenţi, să depănăm amintiri, să auzim lucruri frumoase de la voi”, li s-a adresat directorul celor ce sunt acum pe băncile şcolii. Manifestarea a continuat cu o prezentare a unităţii de învăţământ ce a cuprins printre altele, activităţile, parteneriatele cu diferite instituţii locale, experienţa şi rezultatele obţinute. “Să respectaţi  profesorii şi învăţătorii, să fiţi alături de părinţi care fac eforturi zi de zi”, i-a îndemnat edilul oraşului pe elevi, reamintind şi truda depusă în vederea ridicării noului local al şcolii. Apoi, cuvântul i-a revenit inspectorului Eugenia Olariu, care a declarat că vine cu plăcere la această “şcoala dragă, cu oameni dedicaţi meseriei de dascăli”. Agenda încărcată i-a împiedicat pe reprezentanţii primăriei şi ai ISJ să rămână până la capătul activităţii. Ceilalţi participanţi au putut asista la un program artistic amplu, realizat de elevii claselor I-VIII, ce a cuprins momente lirice, de dans, muzică pentru toate gusturile. Elevii au fost pregătiţi de profesorii Marilena Teodorescu, Violeta Trofin, Dan Ganea, Ionica Ivan şi de învăţătorii Viorica Bărboi, Viorica Mănăilă, Dorina Zamfir. Pe pereţii şcolii au fost etalate şi câteva lucrări de pictură din expoziţia ”Graţie şi har” a artistei Carmen Ştefan, fostă elevă a instituţiei. Spre finalul manifestării asistenţa a avut parte de o surpriză, o serie de porumbei au zburat nestingheriţi în incinta şcolii, aparţinând unui elev a cărui pasiune pentru aceste vieţuitoare i-a fost transmisă de tatăl său. Acţiunile de ”Ziua Porţilor Deschise” nu s-au încheiat aici, au urmat alte activităţi demonstrative, scenete, concursuri sportive, lecţii de matematică dar şi o întrunire a cadrelor didactice pensionate care şi-au amintit de frumuseţea şi nobleţea acestei profesii.

Şcoala Nr. 6 ”Şt. O. Iosif” din TecuciŞcoala Nr. 6 ”Şt. O. Iosif” din Tecuci


6 comments

  1. Suntem elevii scolii nr 6 care au fost pe scena primi si au deschis spectacolul dat in cinstea zilei portilor deschise.A fost un moment nemaipomenit.

  2. Sunt eleva scolii 6 iar pt ultimele clipe de stat in ea,pt ca incepe vacanta, as dori ca toti elevii sc 6 sa spuna si ei cate ceva prin calculatoarele de la scoala.

  3. Dupa munca depusa pentru festivitate, nu m-a gandeam ca o sa fim apreciati. sper ca si urmatorii cititori ai site-ului sa aiba aceeasi parere

    1. Ce va mai laudati voi ca sunteti elevii scolii 6 da nici sa despartiti corect in silabe nu stiti (vezi “m-a gandeam”).

  4. Sunt eleva scolii nr. 6 si sunt mandra de acest fapt.Sunt de acord cu doamna directoare ca toti profesorii isi dau silinta sa educe niste suflete care sunt abia la inceput,toti se implica in activitati si toti sunt foarte draguti cu elevii.Nu imi este rusine sa spun ca sunt eleva scolii nr. 6 Tecuci,ci sunt foarte mandra!Sper ca toti eleveii sa simta acelasi lucru.Le sunt recunoscatoare tuturor profesorilor,mai ales directoarei Vasilache Paraschiva.

  5. Multumesc prin acest mesaj intregului personal al scolii implicat in activitate,tuturor invitatilor si participantilor , in speranta ca momentele la care au participat le-au facut ziua de 2 iunie 2011 mai frumoasa si speram de neuitat!

Comments are closed.