Web
Analytics
TECUCI

Tecuciul pedalează


Bikeri-in actiune_Tecuci.eu  Miercuri, la 18.40, oră la care soarele încă nu renunţa să-şi trimită razele dogoritoare, în parcarea supermarketului Lidl se strângeau primii biciclişti dornici să facă un tur al oraşului. Bikeri Tecuci este un proiect iniţiat de Viorel Munteanu (30 ani), susţinut de prieteni, ce-şi propune să adune laolaltă, o dată pe săptămână, mai precis miercurea ora 19, în parcarea Lidl, toţi posesorii de biciclete din oraş care doresc să îmbine sportul cu distracţia. Au răspuns acestei prime chemări peste 30 de tecuceni, majoritatea tineri. Startul a fost dat la 19.15 însă pe parcurs s-au mai adăugat câţiva amatori de pedalat văzând coloana de biciclişti. După prima parte a traseului str. 1 Decembrie 1918 – Centru – Unirea – str. Republicii – str. 1 Decembrie 1918 – str. Gheorghe Petraşcu, la Kaufland a urmat o scurtă pauză, în care tecucenii şi-au tras sufletul şi s-au hidratat. Distracţia pe două roţi a continuat pe str. Nicoreşti – str. Galaţi – Centru (sens giratoriu) – Bulevardul Victoriei – Gara de Sud – str. Mihail Kogălniceanu – str. Elena Doamna – spre statuia cercetaşului – str. Tudor Pamfile – str. Transilvaniei – str. 1 Decembrie (Colegiul de Agricultură) – str. General Dragalina – str. Matei Basarab, str. 1 Decembrie 1918 şi s-a încheiat în punctul de plecare, parcarea Lidl, cu o sesiune foto. Poate pe viitor se vor alătura iniţiativei şi o parte din tecucenii care i-au privit pe biciclişti de pe margine, cu nedumerire sau schiţând zâmbete. Mai mult sport, mai multă sănătate!

Bikeri_Tecuci.eu

Bikeri-Tecuci.euBikeri-traseu__Tecuci.eu


14 comments

    1. In fiecare miercuri la ora 19:00. Miercuri acum iesim din localitate. Mergem la Movileni, e un baraj acolo. Facem cateva pozici si ne intoarcem. Sper sa ne stragem cat mai multi… asa ar fi frumos.

  1. Şi eu care aveam de gând să-mi iau bicicletă să particip şi eu la acţiuni de acestea, foarte benefice şi de toată lauda. Felicitări iniţiatorilor şi organizatorilor. Ei uite că citind postările, stau la îndoială. Dacă pedalez, oare cum vă voi simţi să fiu perceput de unii contra puterii şi de alţii cu puterea. Bănuiesc că voi avea mari dureri în…pardon de părerea lor. Dacă unii nu au ce face şi pierd vremea dând din gură pe la televizor, că doar asta fac, sunt gurişti, noi să nu ne mai vedem de treburile noastre. Să ţinem cu unii sau cu alţii. Chiar mi se plângea un cetăţean din Matca, că cică roşiile lui s-au oprit din copt, au rămas verzi, datorită certurilor politicienilor. Eu l-am sfătuit să nu se mai uite la televizor în seră. Sau mai bine să-l ţină închis. Acum nici nu ştiu de partea cui să fiu. De partea USL? De partea lui Băsescu? Sunt bulversat. Am auzit pe cineva la televizor, nu mai reţin cine era, că după ce se termină cu această vânzoleală, şi va trece ţara la treabă, salariul minim va fi de 1500 lei lunar, kilowatul 10 bani, litrul de benzină 2 lei, euro 2 lei şi multe alte lucruri bune. De atunci stau oră de oră la televizor că poate mai zice odată, să văd cine a zis asta, ca să ţin cu ăla. Nu e normal?! Voi ştiţi cine a spus sau a făcut asta pentru noi cetăţenii?! Că pentru ei au făcut destule.

  2. Felicitari pentru initiativa!
    Da, Tecuciul pedaleaza! Si traieste prin actiuni frumoase prin si tineri deosebiti!
    Iar noi, “spectatorii” promitem sa-i urmarim in fiecare zi de miercuri, prin oras si mai ales, promitem sa comentam intotdeauna la subiect! (cel de la televizor, bineinteles…)
    Succes in continuare!

  3. Tecuciul pedaleaza, se distreaza, face sedinte, merge la vernisaje, dar si sta cu capul in nisip si ignora ce se intampla in tara asta.
    Alo, Tecuciul! Voi ati aflat despre atacurile asupra statului de drept, de desfiintarea sau bulversarea institutiilor, despre demiterea abuziva a presedintelui?
    N-ati aflat despre prim ministrul plagiator si falsificator, despre o sinucidere simulata, despre cum s-a dus Ponta la Bruxelles, uzurpand prerogativele presedintelor si cate si mai cate…
    Dormi Tecuci, nani- nani pui de strut!

    1. Dar ‘mneata ai uitat de toate fărădelegile pe care piratu-ţi buhăit de băutură & comp,adică cu toate păpuşile pedeliste pe care le-a mânuit,ne-au batjocorit în ultimii prea mulţi ani ?????
      Acest lucru a fost posibil datorită numirii în funcţiile de care aminteşti a unor indivizi fără scrupule, aserviţi lui Băsescu… acum le-a venit rândul să elibereze ringul… asta înseamnă”… atacurile asupra statului de drept, de desfiintarea sau bulversarea institutiilor, despre demiterea abuziva a presedintelui?”, aşa cum înţelegi ‘mneatale şi cei asemenea, care vă daţi lucizi ? Luaţi-vă Piratul acasă cu tot cu vaporul lui de 300 de metrii, puneţi-l în ramă şi rugaţi-vă la el… dacă v-o încăpea în sufragerie… Nu că Ponta, Antonescu şi Antenele ar fi mai brezi… deocamdată, România îşi dezvolta singură mecanismele de autoapărare iar USL-ul, oricât de împotriva firii a fost constituită… face parte din acest mecanism… zic eu, aşa, părerea mea…

      1. Parerologule, in primul rand, vad ca ai schimbat barca, te-ai agatat de cea castigatoare. Ma rog, fiecare cu caracterul lui.
        Pe mine nu ma preocupa persoanele, ci institutiile, respectul pentru legi si pentru ordinea de drept. Deoarece nu te siturzi in aceeasi parametri si nu numai ca ai, dar raspandesti idei nocive, nu avem ce discuta.
        Bineinteles, nu voi mai fi la fel de iertator cu derapajele de la logica, si nici cu cele de limbaj.

        1. În primul rând, nu am nevoie de barca nimănui… dacă nu ai observat până acum… am vâslele proprii şi mai ştiu şi să înot… destul de bine… chiar împotriva curentului… spre deosebire de alţii… Cât despre idei, fiecare cu părerile lui… Idei nocive şi ordine de drept au fost şi până în ’89… când, spre dezamăgirea celor care le agreau CU LUCIDITATE, s-au schimbat… Aşa se întâmplă şi acum, stimabile, autointitulat LUCID… părerea dumitale… Mai bine, am fi schimbat păreri despre cum am face dacă am intra şi noi în clubul bicicliştilor tecuceni… să ne “batem” în pedale, nu în păreri…

        2. Oameni buni… articolul acesta nu are NIMIC de a face cu politica!!!… orice om “LUCID” poate vedea asta. Lasati-ne cu politica… deja ne provoaca greata!!! Chiar trebuie sa murdariti orice lucru frumos cu… “politica” voastra?

    2. ”Voi ati aflat despre atacurile asupra statului de drept, de desfiintarea sau bulversarea institutiilor” (Lucid:6 iulie 2012 la 1:15, Tecuci.eu)
      Am pus ghilimelele pentru a nu fi acuzată de plagiat, am indicat autorul, publicația, scuze, nu știu pagina. Aud de ceva vreme această afirmație . Intreb și eu, ați fost să plătiți cumva impozitul și nu ați găsit instituția? O furase sau bulversase cineva? S-a dus vreun evazionist tecucean să-și declare veniturile reale și nu a avut unde? Hai , omule, fii serios!

    3. Ce este cu tine draga LUCID, in ultimii 8 ani ai hibernat si abia de trei saptamani te-ai trezit si tu si ai vazut ca Ponta fura democratia, justitia, bla, bla, bla. Dar ce a facut Basescu si cu slugile lui Boc si MRU si toti hotii pedelisti (Udrea-Cocos-Videanu ,Ritzi si multi multi altii)???
      Este adevarat, furtul tot furt ramane, dar hai sa comparam : ce este mai grav- sa furi 85 de pagini la o lucrare de doctorat sau sa furi tot din tara asta : prin asfaltari , dezapeziri, bordurile lui Videanu, scena lui Ritzi,terenuri de fotbal facute in panta, salile de sport facute de Udrea si care stau inchise acum, loc de joaca facut de fostul primar la 10 metri de alt loc de joaca pe Aleea Strandului, etc, prin care tara chiar a fost devalizata de acesti borfasi in frunte cu Basescu. Sunt foarte multe de spus dar ma opresc aici.
      Pentru plangaciosii basisti rog sa cititi si a vizionati “maretia de arme” a Comandantului Suprem (care este invatat sa aibe in jurul lui numai slugi, ca pe vapor…) :
      http://www.youtube.com/watch?v=1DD53S6SxHY
      http://www.observatorcultural.ro/Ascensiunea-lui-Traian-Basescu-(II)*articleID_20193-articles_details.html
      Oare falsificarea de probe este mai grava decat furtul a 85 de pagini la doctorat???? CONCLUZIA este clara – Basescu chiar este un infractor.

Comments are closed.