Web
Analytics
TECUCI

Se restaureaza Muzeul. Sa cautam un vinovat…


Muzeul Mixt Tecuci 2012  De mai bine de o lună de zile, câştigătoarea licitaţiei (îngreunată de contestaţia formulată de SC Rovis Lider SRL, respinsă ca nefondată de CNSC) asocierea formată din SC Tancrad SRL – SC Dedal Bahamat SRL – SC NS CONSARD ’96 SRL a început lucrările la Muzeul Mixt din Tecuci. S-a început partea din cadrul consolidării, terenul de fundaţie, prin varianta de foraje verticale pe perimetrul interior şi exterior al clădirii respectiv injectarea lor (forajelor) cu scopul de a stabiliza terenul. Consolidarea zidăriei clădirii propriu-zise se face printr-o soluţie nouă cu tiranţi de legătură metalici între centură şi fundaţie. S-a început de asemenea decopertarea tencuielilor şi a zidăriilor degradate inclusiv a  pardoselii. Sub duşumea s-a găsit un strat de 10 cm de cărbune, o soluţie veche de protecţie împotriva infiltraţiilor de apă.   Urmează ca deasupra tavanului fals să se toarne tavan din beton armat pentru ca podul să devină o suprafaţă circulabilă. Muzeul va fi dotat şi cu un lift. Pe timpul sezonului rece (până-n martie) se va lucra în interiorul Muzeului.

Descrierea investiţiei

Proiectul cu fonduri europene nerambursabile de peste 3 milioane de euro prin intermediul căruia Muzeul Mixt va căpăta o nouă faţă trebuie dus la bun sfârşit până la 31 decembrie 2013. Urmează să se realizeze: restaurarea, consolidarea, protejarea şi conservarea clădirii – refacerea integrităţii zidăriei prin injectarea fisurilor, consolidarea planşeelor din lemn; refacerea şi amenajarea căilor de acces (pietonale şi carosabile) din incinta muzeului; restaurarea, protejarea şi conservarea picturilor interioare şi exterioare; restaurarea şi remodelarea plasticii faţadelor; lucrări şi dotări pentru asigurarea iluminatului interior şi exterior, a iluminatului de siguranţă precum şi a celui decorativ; construirea unor utilităţi anexe (parcaj, reclame şi elemente de signalectică pentru indicatoare); executarea de planşee din beton armat peste parter cu centuri peste toţi pereţii portanţi din zidărie – pentru zidurile perimetrale centurile planşeului vor fi încastrate în grosimea acestora şi vor fi dezvoltate printr-o cămăşuială verticală a parapetului din pod ce se va închide cu o centură la partea superioară, sub elementele din lemn ale şarpantei; refacerea integrală a şarpantei din lemn, păstrându-se forma actuală a învelitorilor, asigurându-se în acelaşi timp şi funcţionalitatea spaţiilor din pod; realizarea asanării umidităţii din ziduri prin executarea de hidroizolaţii pe verticală, preluarea şi colectarea apelor pluviale de pe casă la reţeaua nouă de canalizare, executarea unor tencuieli de asanare şi injectare, procedeu prin care se urmăreşte impermeabilizarea suprafeţelor prin umplerea porilor şi capilarelor cu o substanţă impermeabilă la apă, injectată prin găuri practicate în perete la nivelul plintei etc.