Web
Analytics
TECUCI

Problemele agricultorilor, soluţiile autorităţilor


Intrunire a agricultorilor din Tecuci
foto: ProTecuci.ro

Sala mare a Primăriei a găzduit, vineri, la amiază, o întrunire a agricultorilor din Tecuci şi împrejurimi cu factorii politici şi conducătorii instituţiilor de resort. “Întâlnirea noastră de astăzi reprezintă de fapt o continuare a întâlnirilor pe care le-am avut în anul 2010 şi 2011 atunci când împreună cu dumneavoastră şi la solicitarea dumneavoastră împreună cu colegii de la ANIF şi cu susţinerea factorilor politici – senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă, deputatul Mircea Toader – am reuşit să găsim soluţii la câteva dintre problemele pe care le-aţi ridicat”, a declarat în debutul întrunirii, subprefectul Daniel Tudorache. Reprezentanţi de frunte ai agriculturii la nivel central, ministrul secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Octavian Bumbu, preşedintele CJ Galaţi Eugen Chebac, prefectul Paul Florea, senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă, deputatul Mircea Toader, primarul Eduard Finkelştain, toţi factorii de conducere ai instituţiilor de concentrate Direcţia Sanitar Veterinară, Camera Agricolă, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie şi Agricultură au luat parte la această reuniune, oferind pe cât a fost posibil răspunsuri şi soluţii. “Această întâlnire intenţionăm să o tratăm ca o întâlnire de lucru. Ni s-au pus în faţă nişte probleme şi noi putem să prezentăm o evoluţie, un stadiu actual, şi ce putem face în faza următoare”, a precizat ministrul secretar de stat menţionând şi proiectele de investiţii pentru acest bazin legumicol aflate în diferite stadii de implementare. Discuţiile dintre agricultori şi autorităţi s-au axat pe câteva puncte principale: lucrările de modernizare şi extindere a sistemului de irigaţii, problema producătorilor agricoli şi a contractării, ajutoarele de minimis pentru agricultorii afectaţi de calamitate, energia la un preţ scăzut pentru staţiile de pompare şi repompare. Octavian Bumbu a asigurat că se vor acorda despăgubiri agricultorilor afectaţi, săptămâna viitoare urmând să revină ministrul Stelian Fuia cu soluţiile găsite. Agricultorilor le-a fost sugerată din nou ideea de a se asocia pentru a constitui o forţă. Deputatul Mircea Toader a spus că printr-o reglementare preţul energiei va scădea cu 5-10% şi a propus alte soluţii începând cu 2013 când piaţa energiei va deveni liberă. Johann Zintz directorul unei firme care produce şi comercializează echipamente pentru obţinerea energiei alternative (ex. panouri solare) a stârnit un puternic interes în rândul agricultorilor prin prezentarea făcută.

Intalnirea agricultorilor Tecuci


3 comments

  1. Într-adevăr,”păreroologeala” este o chestie dată naibii ! ai dreptate cetăţene care ne Dăscăleşti despre Ce ,Cum şi Cât de mult şi bine ajută “politicul” pe ţăranul amărât,căruia i te adresezi mătăluţă…de fapt,acest abstract ţăran sărman,în jurul căruia s-a înfiripat acest dialog semiacid,aşa cum îl doreşti matali,nici nu poate ,nici nu ar avea cum să ne citească nouă păreroologeala…el,probabil,nu are acces la internet şi se mulţumeşte cu ceea ce-i Dumnezeu,apă de la ploaie vara şi zăpadă iarna,nicidecum “apa de ploaie” pe care i-o toarnă pe gât politrucienii în timpul campaniilor electorale…sau nu o fi aşa? Naşu’Toderică,demagog de mileniu III,nu spune nimic de faptul că,după campaniile electorale din iunie şi de la toamnă,o să vedem noi românii preţuri adevărate la energie…inclusiv familia Moromete…orişicât,cred că, prezenţa,la Tecuci,la aceeaşi masă,a Puterii şi Opoziţiei(care opoziţie? care putere ? ),învârtind la vedere,problema eolienelor,spune ceva….nu ştiu de ce,ar deranja pe cineva părerea mea…zic şi eu aşa,că n-am dat cu paru’…părerea mea…că n-am …… oologit pe nimeni,doamne iartă-mă… Iar ,a te uita cu ură la cel care te minte,este similar cu a nu a avea…mintea întreagă… ura nu rezolvă nimic,mintea limpede este soluţia pentru a reuşi să discerni între ADEVĂRUL REALITĂŢII şi MINCIUNILE PROMISIUNILOR ELECTORALE ALE POLITRUCIENILOR…iar acum este vremea lor…părerea mea,zic şi eu…

  2. Bună de tot “părerolăgeala”. Cea mai tare meserie în România zilelor noastre este de a discuta…discuţii. Cum fac şi organili di stat şî di partid(sic) aburind alegătorul cu idei şi propuneri fără nici un rezultat palpabil. Tare afirmaţia lui nea Toader cu preţul la energie electrică redus cu 5-10%. S-au scos frate ţăranii cu o aşa reducere la factura de energie electrică. Măi nea ţăranilor din agricultură, ascultaţi la mandea. Gândiţi cu capul vostru nu mai căscaţi urechile la ăia care va fură din muncă prin taxe şi impozite. Nu uitaţi că factorii politici nu sunt decât nişte indivizi care muncesc cu gura şi îţi iau ţie din muncă. Nu mai puneţi botul la sforăriile lor. Atunci când o sta în soare cu tine, când te speteşti muncind poţi să asculţi ce zice. Şi dacă terminaţi cu dezbinarea dintre voi şi nu vă mai mâncaţi unul pe altul de cur, puteţi răsturna munţii. Nu trebuie să vină cineva să vă spună ce să faceţi. Că strămoşii din care te tragi tu şi familia ta, nu au făcut agricultură la indicaţiile factorilor politici. Nu mai fiţi laşi şi fricoşi. Şi nu uitaţi să vă uitaţi cu ură, la cel care vine să vă înveţe cum să nu mai fiţi sclavi.

  3. Bag sama că,după ce ,zilele trecute,au fost prezentate tecucenilor interesele asfaltangiilor,îmbrăcate î haina fără echivoc electoral,având vector de imagine,pe primarele actual si seful lui mai mare de la deputăţie,naşToderică, acum,energia,bat-o vina,a prilejuit intrunireaelectorala… sarmanii agricultori ( nu ca pe matcasi i-ar plange cineva…) cred oare ca AFACEREA EOLIENELOR o sa-i scoata din intunericul democratiei??! Fac ce fac politrucienii de Tecuci si imbina placutul ( campania electorala cu sunete, lumini si mesaje subliminale) cu utilul foloaselor financiare care le sunt atat de dragi -vezi asfaltarile”de fatada”,exproprierile pt. “cureau lata a Tecuciului ” …. si cred eu,nu se vor opri aici… interesant este si modul in care opozitia isi da mâna si se mângăie pe sub masa pe genunchi cu puterea…promovând interesele financiare ale mahărilor…zic şi eu,aşa…părerea mea…

Comments are closed.