Web
Analytics
TECUCI

Pe modelul super show-ului de la ProTv, Şcoala Iorgu Iordan şi-a etalat talentele


Elevii au talent_tecuci.eu  Directorul adjunct al Şcolii Iorgu Iordan, Cristian Stănilă a pus la cale alături de profesorii Matei Dragomir Dumitra şi Valentina Parascan o acţiune interesantă, inspiraţi de emisiunea de la ProTv, care a bătut record după record la audienţă: “Românii au talent”. Peste 50 de elevi din toate clasele au cântat, au dansat, au interpretat monologuri şi şi-au etalat talentul pe parcursul a aproximativ 3 ore de competiţie, vineri, după-amiază. Câţiva dintre ei chiar au dovedit că deţin calităţi remarcabile pentru vârsta lor. ”Sperăm cu această ocazie să descoperim cel mai talentat elev din şcoală. Poate îl vom susţine să participe la  preselecţia pentru emisiunea Românii au talent”, a spus prof. Cristian Stănilă. Juriul, alcătuit din Ecaterina Jalbă – director (a punctat atitudinea şi prezenţa scenică), prof. Doina Taciu (coregrafie) şi prof. Marcela Călianu (partea muzicală), a hotărât ca podiumul să arate astfel: cunoscuta pianistă Luiza Gao – Marele Premiu, solista Beatrice Ciolan – premiul I, Rareş Hoţescu de la clasa 0B – premiul II, pentru monologul  “La Cireşe”, Giulia Lovin – demonstraţie karate – locul III. Publicul a decis prin vot secret înainte de deliberarea juriului căror elevi le vor reveni premiile de popularitate: Georgiana Angheluţă şi Ionuţ Butnariu. În pauzele de jurizare au evoluat interpeţi cu experienţă, Cristian Briceanu, Ovidiu Chiburţă, Alex Gheorghe şi trupa lui (invitaţi la eveniment) şi un grup de fete care au prezentat o suită de dansuri ţigăneşti.