Web
Analytics
TECUCI

Oancă vs Ţuchel. VORBE GRELE după şedinţa de îndată a CL


   Consiliul Local Tecuci s-a întrunit în şedinţă de îndată, vineri, ora 10, având 12 proiecte pe ordinea de zi. Consilierul Samir Oancă a sugerat – fără vreun efect – să se voteze neprimirea consilierilor USL în şedinţă deoarece au întârziat în jur de 5 minute aşa cum s-a procedat şi faţă de el la ultima întrunire. Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate chiar dacă au existat la fiecare dintre ele 5-6 abţineri sau voturi împotrivă. Primul proiect a vizat modificarea art. 3 din HCL nr. 5 din 31 ianuarie 2013 (privind constituirea comisiilor de evaluare a conducătorilor serviciilor şi instituţiilor publice de interes local) în sensul prevederilor HG nr.611/2008 astfel:”Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale secretarului municipiului se realizează de către primar la propunerea CL. Se constituie comisia de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului din cadrul aparatului permanent de lucru al CL precum şi a conducătorilor de servicii publice de interes local, în componenţa prevăzută la art 1. al HCL nr. 5 din 31 ianuarie 2013”. La punctul 2 de pe ordinea de zi s-a aprobat operarea de modificări în lista de investiţii. Proiectul de la punctul 3 a privit rectificarea bugetului. Următorul proiect făcea referire la încheierea unui contract de consultanță și reprezentare juridică a Consiliului Local Tecuci și a U.A.T. Municipiul Tecuci de către d-nul avocat Frîncu Dan în dosarul nr.7055/3/2013 în proces cu ROMLUX LIGHTING COMPANY S.A. Avocatul Frîncu a oferit toate detaliile despre litigiu (le vom prezenta într-un articol separat) susţinând că sunt 99,99% şanse ca totul să se termine în favoarea municipalităţii şi a precizat că onorariul perceput pentru acest proces îndelungat va fi de 60000 de lei cu menţiunea că plata va fi suportată de partea care pierde. La punctul 5 era un proiect ce prevedea încheierea unui contract de consultanță și reprezentare juridică a U.A.T. Municipiul Tecuci de către Cabinet Individual Totolici David Maria în toate dosarele având ca obiect litigii de muncă (5000 de lei per dosar). Consilierul Samir Oancă a avut mai multe intervenţii pe parcursul şedinţei şi într-una dintre ele a acuzat că prin desfiinţarea compartimentului de contencios din Primărie s-a facilitat de fapt scurgerea de bani. Restul proiectelor pot fi găsite la finalul articolului.

Oancă Samir către Daniel Ţuchel: “Nenorocitule”

Şedinţa de îndată s-a terminat cu o discuţie aprinsă. ”A murit un copil de 9 ani la Tecuci în curtea unei societăţi a Primăriei. Chiar nu ne asumăm nicio responsabilitate? Din informaţiile pe care le am cu 2 zile înainte s-a reziliat contractul firmei de pază iar la 2 zile după incident, firma a fost repusă în drepturi. Vrem să ştim adevărul, cine poartă responsabilitatea. Am depus (vineri 7 iunie) o cerere la domnul primar să facem o şedinţă de îndată să-i dăm o mână de ajutor acelei familii, are 12 copii”, a spus Oancă. Preşedintele de şedinţă Adriana Ciocănel a precizat că va dona salariul de pe luna anterioară familiei îndurerate. Primarul Daniel Ţuchel a intervenit iritat: ”Domnule Oancă, vorbiţi în calitate de consilier socialist sau pp-dd-ist? Rostul consiliului local nu e sa dezbatem decesele. Doamna Ciocănel îşi va dona salariul, dumneavoastră aveţi ce să donaţi? că nu lucraţi nicăieri şi mai aveţi şi debite la Primărie”. Şedinţa s-a încheiat dar consilierul Oancă nu a epuizat dialogul. ”Nu ţi-e ruşine… Nenorocitule, trăieşti pe bani publici… Sunteţi nişte nenorociţi”, s-a adresat Oancă consilierilor USL.

Restul proiectelor

6.Proiect de hotărâre privind rezilierea contractului de delegare a gestiunii nr.1997/31.01.2012 încheiat între U.A.T. Municipiul Tecuci și S.C. Servicii Zone Verzi Ecotec Tecuci.

7.Proiect de hotărâre privind modificarea listei de investiții la societatea Zone Verzi Tec S.R.L..                                                                                                                             

8.Proiect de hotărâre privind încheierea contractului de delegare a gestiunii a unor activități din cadrul serviciului de salubrizare a Municipiului Tecuci pentru societatea Rampa Rateș S.R.L. Tecuci.

9.Proiect de hotărâre privind încheierea contractului de delegare a gestiunii a unor activități din cadrul serviciului de salubrizare a Municipiului Tecuci pentru socuetatea Ecogroup Tec S.R.L. Tecuci.

10.Proiect de hotărâre privind încheierea contractului de delegare a gestiunii a unor activități din cadrul serviciului de salubrizare a Municipiului Tecuci pentru societatea  Ecoprest Tec S.R.L. Tecuci.

11.Proiect de hotărâre privind încheierea contractului de delegare a gestiunii a unor activități din cadrul serviciului de ecarisaj a Municipiului Tecuci pentru societatea  Zooland Tec S.R.L. Tecuci.

12. Proiect de hotărâre privind încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului de administrare a cimitirului, proprietatea publică a municipiului Tecuci, pentru societatea Cimitirul Eternitatea


8 comments

  1. Fratioare ce paine cozonac mananca avocatul ala sa dea din gura. 60.000 de lei. O suma imensa. Dar ce face de banii astia?! O parte banuiesc ca o imparte cu primarul. De eram in locul primarului plateam onorariu catre avocat vrea 500.000 de lei. Ca la cat este Tecuciul full de prostime, merita sa fie expoliati de tot. Prostimea Tecuciului, unii cu staif frate, facultate si alte masterate, pun botul si chibiteaza la discutiile in contradictoriu dintre edilii orasului. Banuiesc ca tecucenii nu au dureri in cur de orasul lor, stiind ca nu exista medic proctolog in oras. Sclavilor, va ingenunchiat sistemul!

  2. Am trecut ieri prin Tecuci. Nu mai fusesem de 4 ani. Cum puteti sta tecuceni in gradul ala de mizerie? Fara strazi asfaltate fara nimic facut acolo la voi? Cine-i [xxx] care e primar? De ce isi bate joc de Tecuci? De ce nu faceti ceva cu el? Arata jalnic Tecuciul…

  3. auzi unde sta omul de litere, deontologul, Samir e unul, nu stie Tecuciu ce comoara adaposteste, prostii de noi, noroc de Samir ca ne scoate din anonimat si ne duce faima peste hotare, multumim Samire, multumim, ce Eminescu, ce Sadoveanu, unu e Samir se stie, fara numar, fara numar, Ave Samire!

  4. Deci tapeanul nu se lasa pana nu o da afara pe doamna Mitrut Narcisa. Oricum hotararea CL este ilegala, deoarece primarul nu are pregatirea necesara si nici competenta, pentru a evalua pregatirea profesionala a secretarei primariei. Cred ca primarul si consilierii care au votat asa ceva vor ajunge la parchet.

  5. ce draqu facem cu [xxx] asta de primar?? Mai f… mult de la populatie?? o noua metoda este prin societatea ZONE VERZI infiintate de [xxx] asta de primar. cica nu am platit apa din 2010 si numai pe doua luni domnule Oanca, haideti sa il dam jos pe t… asta

  6. In DEX.ul limbii romane cuvantul ,,nemernic,, inseamna om de nimic ,ticalos.Domnul Samir Oanca scrie carti, iar una dintre cartile sale este tradusa in limba engleza si v.a fi publicata in Europa. Primarul Tuchel o fi citit sau nu vreo carte ,nu stim asta ,dar oricum nu cred ca intelege mare lucru daca citeste ce scrie Samir ,care este oricum peste nivelul lui Tuchel.
    Ii amintim domnului primar ca datorii la primarie are consilierul USL Papuc Petrica-cincisute milioane lei .Cand v.a fi executat silit?

  7. In DEX-UL LIMBII ROMANE [ Atentie! Comentariile cu litere mari nu sunt acceptate. Repostati comentariul.]

Comments are closed.