Web
Analytics
TECUCI

Meşteşugurile în Tecuciul de altădată


lautari secol XIX  Chiar dacă cu două sute de ani în urmă, meseriaşii din Tecuci erau ca şi inexistenţi, populaţia ocupându-se mai mult cu agricultura şi negoţul, pe parcurs, aceştia încep să-şi facă simţită prezenţa atât în târg, cât şi în împrejurimile sale.  Condica Liuzilor din 1803 menţionează cel puţin 17 breslaşi, dintre care 10 aparţineau paharnicesei Elena Costandache. Dintr-un recensământ făcut mult mai târziu, prin 1825, aflăm, de pildă, că dintre meseriaşii sudiţi, doi erau ciubotari, unul mătăsar, iar alţi trei morari. Informaţiile detaliate despre meseriaşii târgului ne oferă însă Catagrafia din vara anului 1845, care se păstrează la filiala din Galaţi a Arhivelor Naţionale. Din totalul de 379 meşteri, cei mai mulţi aparţineau breslelor croitorilor şi abagiilor (33 de starea a 3-a şi 1 calfă), cojocarilor, blânarilor şi curelarilor (1 de starea 1 -a, 2 de starea a 2-a, 49 de starea a 3-a, inclusiv 29 calfe) ori ciubotarilor şi tăbăcarilor (1 starea a 2-a, 85de starea a 3-a şi 30 calfe). Desigur că existau meseriaşi încorporaţi şi în alte bresle, precum cele ale fierarilor, lăcătuşilor şi căldârarilor, ale pitarilor sau dulgherilor.22

O altă statistică, cea efectuată de Ministerul de Interne al Moldovei, în perioada 1859/1860, consemnează prezenţa la Tecuci a 292 meseriaşi, dintre care 23 erau femei.23

Scriitorul Calistrat Hogaş ne prezintă pe Neculai Pâlitu, unul din “ciobotarii vestiţi” ai târgului, care se specializase în “încălţămintea groasă” şi care “ştia să facă ciobote cu tureatca de iuft şi cepi de teletin” ori “ciobote de vacă blănite cu vulpe pe dinăuntru”.24

In anul 1877 numărul meşteşugarilor din reşedinţa judeţului şi din satele înconjurătoare crescuse destul de mult. Existau atunci 143 cismari cu 23 de calfe şi 37 practicanţi, 104 dulgheri şi şindilari cu 8 calfe şi 4 practicanţi, 180 rotari cu 3 calfe şi 1 practicant, 136 fierari cu 9 calfe şi 9 practicanţi, 63 croitori cu 10 calfe şi 10 practicanţi, 51 blănari şi cojocari cu 9 calfe şi tot atâţia practicanţi. între timp apăruseră şi alte categorii de meşteşugari: tapiţeri, caretaşi, strungari, pavagii, tinichigii, orologieri, plăpumari, giuvaergii etc.25

Patru ani mai târziu, numărul acestora se redusese la jumătate, în favoarea comercianţilor, care se înmulţiseră. Un raport al Primăriei din 1891 înglobează la un loc pe cei “132 meseriaşi şi industriaşi” ai localităţii.26

In rolul matricol privind taxa marcatului măsurilor metrice pe anul 1894/1895, întocmit de Biroul special de verificare al urbei, unii dintre meşteşugari, probabil cei mai importanţi (8 tinichigii, 10 croitori,3 tâmplari, 1 argintar şi 1 giuvaergiu) sunt incluşi printre cei “228 comercianţi”.27

La cumpăna dintre secole s-a întocmit o statistică extrem de riguroasa a tuturor meseriaşilor răspândiţi pe întreg teritoriul oraşului. Totalul înregistrat (860), situa Tecuciul imediat după Bârlad, dar înaintea unor aşezări ca Bacău sau Fălticeni. Dintre aceştia: 521 erau români, 140 străini creştini şi 199 evrei. Cercare dominau erau: cizmarii (85 români, 4 străini şi 15 evrei), croitorii (3 români, 52 evrei), lăutarii (40 români) şi potcovarii (24 români, 2 străini şi 2 evrei). Se remarcă însă şi noii meseriaşi: alămarii, bărbierii (frizeri), cărămidarii, fotografii, modistele, sobarii, tipografii, legătorii.28

Pe la jumătatea secolului al XlX-lea, şi chiar şi după aceea, meseriaşii au dat numele breslei lor zonei în care obişnuiau să-şi exercite meseria. Aşa se face că, la Tecuci, după exemplul altor aşeări urbane din ţară, se prefiguraseră străzi precum Croitori (T. Pamfile de astăzi), Cojocari (Căpitan Darbun), Potcovari (Gloriei), Tabaci (M. Eminescu) ş.a.

Autor: Stefan Andronache