Web
Analytics
TECUCI

O istorie în date şi imagini a Torţei Olimpice


  La Galeriile de Arta “Gheorghe Petrascu” din Tecuci va fi expusa miercuri, 29 august 2012, intre ore 12-20, torţa olimpica purtata de tecuceanul Alexandru-Dan Dumitru la Jocurile Olimpice de la Londra.

Cea de-a 34-a torţă olimpică
– 2012 – Londra, Regatul Unit al Marii Britanii

Torţa Jocurilor Olimpice de la Londra a fost proiectată de doi designeri celebri: Edward Barber şi Jay Osgerby în parteneriat cu Basildon-based product engineers Tecosim şi Coventry-based manufacturers The Premier Group.  Aceştia au realizat o piesă cu multe caracteristici artistice şi care dă o puternică impresie de lumină.  Prin cele 8000 de orificii decupate în masa pereţilor s-au obţinut două lucruri: în primul rând s-a scăzut foarte mult din masa obiectului şi, în al doilea rând, “făclia” a dobândit un efect apropiat de cel natural, iar acest lucru pentru că s-a redus foarte mult din fenomenul de reflexie de pe suprafaţa pereţilor torţei. Torţa scânteiază discret sub razele soarelui şi reflectoarelor. Ca şi lumina, “făclia” este şi nu este, iar mişcarea intensifică această impresie şi creează un tot din torţa în sine şi flacără.Pentru descrierea “lampadei” londoneze sunt de amintit câteva caracteristici esenţiale ale acesteia:

1. Torţa are 8.000 de cercuri mici, perforate, pe cele două cămăşi-straturi, câte unul pentru fiecare din cele 8.000 de persoane care au purtat torţa în călătoria sa şi câte unul pentru fiecare din cei 8000 kilometri parcurşi din Grecia, de la Olympia, până în Marea Britanie, la Londra;
2. Prin perforaţiile peretelui torţei se poate vedea arzătorul care ţine aprinsă flacăra olimpică. După purtarea torţei, arzătorul este scos şi torţa nu mai poate fi aprinsă;
3. Torţa are 80 cm şi este cea mai lungă din toate cele realizate până acum;
4. Ea cântăreşte 800 g;
5. Este realizată dintr-un aliaj de aluminiu uşor şi are o culoare aurie;
6. Este concepută ca o prismă triunghiulară uşor evazată spre vârf şi are pe faţă aplicate  doua iniţiale, UK,  şi nelipsitul decor al celor cinci cercuri olimpice;
7. Cele trei feţe ale torţei reunesc deviza olimpiadei de anul acesta de la Londra:
“ Respect, prietenie, excelenţă”
9. Torţa expusă în Galeriile de Artă “ Gh. Petraşcu” a fost purtată de Alexandru Dan Dumitru pe o distanţă de 300 de metri în oraşul Leeds;
10. Torţa şi Alexandru Dan Dumitru vor fi pentru 8 ore, cu tecucenii, în 29 august.

   O istorie în date şi imagini a Torţei Olimpice

În decursul istoriei moderne a Jocurilor Olimpice, au fost realizate 37 de modele pentru torţa care a purtat, la fiecare ediţie, de vară sau de iarnă, flacăra olimpică. Apariţia în sine a torţei şi designul acesteia sunt determinate de contextul social, economic şi politic, apoi de organizatorii jocurilor şi artiştii desemnaţi să le proiecteze.
În această ipostază, Jocurile Olimpice moderne nu sunt doar un concurs de nivel mondial pentru diversele sporturi şi sportivi, ele sunt o reală întrecere între designeri, scenografi şi arhitecţi.
Varietatea torţei, a modelului acesteia, poate merge de la simplu, la clasic, la noutate absolută sau bizar. Se recunoaşte că fiecare dintre torţe este o creaţie care simbolizează tradiţia ţării organizatoare şi caracterul său naţional.
Am încercat să urmăresc istoric, dar, întâi de toate, din punct de vedere artistic torţa olimpică, apoi am notat succint acele evenimente care au caracterizat sau au particularizat aceste competiţii internaţionale.
De la început, trebuie să vă spun că ideea folosirii torţei la Jocurile Olimpice are la baza trei elemente: Flacăra olimpică, Grecia antică şi Germania hitleristă.
După acest moment, adică după Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, restul a fost tradiţie!
Flacăra a fost un simbol al Jocurilor Olimpice încă din perioada antică. În acel timp, de la primele competiţii recunoscute, din 776, pana în 393 când împăratul  Teodosiu I interzice aceste întreceri sportive, flacăra ardea pe întregul parcurs al întrecerilor sportive şi era considerată un simbol de preamărire a lui Prometeu, zeul care le-a dăruit oamenilor focul.
Jocurile Olimpice însă, erau organizate în cinstea lui Zeus. Tocmai de aceea focuri suplimentare erau aprinse în templul său şi în cel al soţiei sale, Hera.
În perioada modernă Flacăra Olimpică va fi  reluată, dar acest lucru nu se întâmplă  de la prima ediţie, cea de la Atena din 1886, ci la Jocurile Olimpice de la Amsterdam din 1928, pentru a fi folosită şi ulterior la Los Angeles, în 1932.
Pentru prima dată totuşi, flacăra a fost aprinsă, cum spuneam, la Ámsterdam, în 1928, într-un cazan, situat pe vârful unui turn proiectat de arhitectul olandez Jan Wils, de un angajat al Regiei locale de Electricitate.

***

Prima torţă

1936 –  Jocurile Olimpice de vară de la Berlin

Prima torţă din istoria jocurilor olimpice a fost  ideea germanului Carl Diem  care în iulie 1932 îi propune Preşedintelui Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice Theodor Lewald ideea unei torţe pentru ediţia care avea să urmeze la Berlin în 1934. Simbolic, torţa urma să lege Grecia antică şi Imperiul Roman de Origine Germană de “viitoarea Germanie” şi să constituie un suport ideologic şi desigur sportiv pentru ideile ariene şi de putere ale cancelarului german Adolf Hitler. Flacăra avea  să fie purtată pe un traseu prestabilit din Olympia, unde este aprinsă cu ajutorul unor oglinzi concepute de compania germană Zeiss, până la Berlin.
Proiectul torţei este un concept al sculptorului Walter Lemcke, iar marile uzine de oţel şi armament conduse de Freidrich Krupp vor realiza 3840 torţe pentru 3331 alergători. Din punct de vedere tehnologic compania germană a creat o torţă specială din magneziu ranforsat cu o lungime de 27 cm şi o greutate de 450 g. Fiecare torţă avea gravat traseul pe mâner. Cele cinci inele care simbolizează universalitatea Jocurilor Olimpice, folosite pentru prima dată pe steagul olimpic al ediţiei din 1920 de la Anvers, sunt gravate şi ele în partea superioară a mânerului, exact sub baza flăcării.
Pentru siguranţă, torţa era concepută cu două fitile astfel ca focul să reziste la ploi, la căldură sau la posibilele accidente ale alergătorilor, iar zona superioară a torţei era impregnată cu o substanţă inflamabilă care uşura aprinderea focului de la o torţă la alta.
Ca aspect,  torţa lasă o impresie de masivitate, sugerând putere şi impozanţă, conceptul său fiind influenţat de stilul caracteristic al acestei perioade, interzis în primă fază, în 1933, de Hitler. Este vorba de stilul Bauhaus, stil care avea să slujeasca foarte bine intenţiilor de propagandă nazistă ale lui Josef Goebbels.

***********

Jocurile Olimpice de la Tokio din 1940 si de la Helsinki din 1944 sunt anulate din cauza celui de-al Doilea Razboi Mundial.

***********
   A 2-a torţă, model A şi model B
1948 Marea Britanie la Londra

La Jocurile Olimpice numite şi  « de austeritate »  din 1948, care au avut loc în Marea Britanie, la Londra, Germania şi Japonia nu sunt invitate.
Torţa de la aceste jocuri a fost proiectată de Ralph Lighene, un adept al designului clasic. El avea în primul rând în vedere un concept ieftin, dar bine gândit din punctul de vedere al imagi intrarea unii. Se vor realiza totuşi două modele pentru torţă – unul din aluminiu, cu tablete comprimate de hexamină / naftalină suprapuse în interiorul torţei şi unul pentru intrarea ultimului alergător pe stadion cu o flacără de magneziu într-un suport din oţel inoxidabil, destul de strălucitoare, pentrua fi văzut în lumina zilei.  Prima dintre torţe era prevăzută cu un suport şi o cupă rotundă cu margini uşor răsfrânte în pereţii căruia sunt perforate cercurile, simbol al competiţiei olimpice. A doua torţă, imaginează o floare ce tinde să se deschidă şi nu are o cupă plină, ci bare de oţel care sugerează, de departe, petalele ce se deschid.

***
   A 3-a torţă
1952 – Oslo, iarna, Norvegia

Pentru prima data în istoria competiţiilor olimpice, torţa pentru jocurile de iarnă de la Oslo, Norvegia, este aprinsă în Morgedal, oraş considerat şi leagănul sporturilor de iarnă,  şi nu în Olympia aşa cum ne-am obişnuit. Chiar ideea folosirii unei “torţe” în deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă venea ca urmare a folosirii încă din vechi timpuri a lanternelor pentru schiul de noapte în Norvegia.
Pentru aceste competiţii au fost alcătuite nouăzeci şi cinci torţe. Ele erau prevăzute cu un mâner de 23 cm sub un guler oval, destul de voluminos, pe care s-au gravat cercurile olimpice, iar de la stânga la dreapta o săgeată uneşte numele oraşelor Morgedal şi Oslo.

***

   A 4 –a torţă
1952 Finlanda, Helsinki

La Jocurile Olimpice de la Helsinchi sunt realizate doar 22 torţe.  Se renunţă la producerea lor în numar mare, de sute sau mii de bucăţi. În schimb, au existat 1600 canistre de gaz realizate exact pentru a alimenta aceste torţe. Torţele au fost trecute de această dată de la un alergător la altul şi cam la 20 de minute se schimbă canistra de gaz care alimenta flacăra.
Design-ul torţei prevede două elemente, fiecare realizat din materiale diferite. În primul rând avem o cupă de argint de 600 g aşezată pe cel de-al doilea element, un suport de mesteacăn creţ. Aceste torţe au fost donate organizaţiilor Olimpice şi de sport după încheierea jocurilor.
Flacăra olimpică a fost aprinsă de doi eroi finlandezi, alergătorii Paavo Nurmi şi Hannes Kolehmainen. Nurmi a aprins cazanul din interiorul stadionului, ca mai târziu, flacăra să fie dusă în turnul stadionului de către Kolehmainen. În timpul jocurilor însă numai flacăra din turn a stat aprinsă.
Realizatorii torţei norvegiene sunt Aukusti Tuhka şi manufactura Kultakeskus Oy, Hämeenlinaa

***

  A 5-a torţă
1956 – Cortina D’Ampezzo, Italia, iarna

Flacăra olimpică pentru Jocurile de iarnă din nordul Italiei, de la Cortina D’Ampezzo, a fost aprinsă de la Templul lui Jupiter de pe Capitoliu, una dintre cele şapte coline ale Romei. Acest lucru se datora faptului că Roma tocmai fusese aleasă pentru Jocurile Olimpice de vară 1960.

Pentru aprinderea flăcării s-a folosit un trepied trimis de la Olympia, iar primul purtător al torţei a fost alergătorul de curse Adolfo Consolini. O parte din acest traseu, Roma – Cortina D’Ampezzo, a fost executat pe patine cu rotile. Torţa folosită este identică cu cea de la Jocurile olimpice de la Londra din 1948.

***

   A 6-a torţă
1956-Melbourne, Australia

Ralph Lighene este cel desemnat să realizeze torţa pentru Jocurile Olimpice de vară de la Melbourne. Era pentru prima dată când evenimentul avea loc pe continentul australian. Dar competiţiile ecvestre au loc la Stockholm din considerente de protecţie a animalelor şi de aceea torţa a călătorit în Suedia, dar şi în Australia. În aceste călătorii torţa a trebuit să ocolească zone cu inundaţii, drumuri accidentate, iar purtătorii torţei s-au confruntat cu grupuri de mineri revoltaţi care ameninţau cu stingerea flăcării.

În total au fost 3118 de purtători ai torţei  care au trecut pe la tropice, au intrat apoi în zona de climă temperata şi au ajuns la Melbourne după ce au parcurs 20.470 km. Primarul din Cairns, Alderman WJ Fulton, a aprins primul torţa, iar Con Verevis, un localnic de filiaţie greacă a fost primul care a alergat cu torţa. Flacăra a fost purtată pe coasta de est a Australiei.

Spre deosebire de celelalte torţe, cea purtată la Melbourne are în centrul cupei un cilindru perforat suprapus, care schimbă designul şi care contribuie la protecţia flăcării olimpice. Acest cilindru ascundea lanterna die-cast. Torţa era alcătuită din aluminiu şi avea o greutate de aproximativ 1,8 kg.

***

   A 7-a torţă
1960 Squaw Valley – SUA, iarna

Walt Disney Company a fost aleasă la conducerea grandiosului spectacol de la Jocurile de iarnă din Squaw Valley, California şi unul dintre designerii săi, Ioan Hench, a proiectat torţa olimpică. Ea a rămas în linii mari, asemănătoare celei de la Londra şi Melbourne, dar este concepută în două trepte şi un picior, ceea ce creează impresia unei cupe antice. Ca şi în cazul Jocurilor de la Oslo, torţa a fost aprinsă şi de această dată din satul norvegian Morgedal, de Sondre Norheim, un pionier al schiului modern.

***

   A 8-a torţă
1960, Roma, Italia
Roma organizează în 1960 pentru prima dată Jocurile Olimpice de vară, după ce erupţia vulcanului Vezuviu împiedicase desfăşurarea Jocurilor Olimpice, aici, în 1908.

Noul model al torţei, a cărei concepţie aparţine Prof. Amedeo Maiuri de la Muzeul de Arheologie din Napoli, este inspirat de torţele reproduse pe monumentele antice. Ea a fost realizată din aluminiu şi bronz de către firma Curtisa de la Bologna, cântăreşte 580 grame şi măsoară 40 cm în înălţime. Torţa are un mâner, o bază circulară şi o cupă lungă, uşor conică, canelată adânc. Pe traseul de la Syracuse la Roma, iluminarea s-a realizat cu capsule care conţineau substanţe speciale pe bază de răşinoase produse de firma lui G. Belardini & Figli, Roma.

Traseul urmat de purtătorii torţei pornea din Grecia şi urma vechile drumuri de colonizare a Siciliei şi peninsulei italice pentru a crea Magna Grecia, Megáli Ellás sau Μεγάλη Ελλάς.

***

  A 9 –a torţă
1964 Innsbruck, Austria, iarna

Torţa concepută pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Innsbruck are un design care prevede două inele ce segmentează optic înălţimea mânerului şi o mică butelie plasată în zona concavă a cupei. Ea a fost purtată pe ultimul traseu de către Joseph Rieder, un fost schior alpin care a participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 1956

***
   A 10-a torta
1964 Tokyo, Japonia

Pentru realizarea torţei, la Jocurile Olimpice din 1964,  japonezii au studiat întâi celelalte modele şi au calculat un timp de ardere de 14 minute pentru torţele purtate pe teritoriul său şi doar 6 minute pentru celelalte state de pe traseu. Câteva alte condiţii pe care doreau să le îndeplinească torţa erau: aprinderea uşoară, rezistenţa flăcării în condiţii dificile şi eliminarea simplă a buteliei cu combustibil după utilizarea acesteia.

Japonezii, vor realiza după mai multe experimente şi încercări, o torţă cilindrică cu un strat din oţel inoxidabil, umplut cu praf de “amorsare şi afumare”. Ea a fost proiectată pe principiul lampei din minele de cărbune, iar accentul a fost pus pe factorii de siguranţă, astfel încât să poată fi transportată cu diferite mijloace de locomoţie, pe pământ, în aer şi pe mare, fără nici un risc.

Yoshinori Sakai, japonez care s-a născut în Hiroshima, la 6 august 1945, ziua în care a căzut bomba atomică, a fost ultimul alergător care a aprins flacăra de pe stadion. Atunci când Yoshinori Sakai a intrat pe stadion, un parfum de crizantemă a fost eliberat din pulverizatoarele de sub tribunele spectatorilor.

***

   A 11 –a torţă
1968, Grenoble, Franta, iarna

La Grenoble a ajuns o torţă cilindrică tăiată în zece felii metalice în treimea superioară a arzătorului şi decorată cu patru plăci, cu un design în relief,  montate  pe treimea inferioară a aceluiaşi arzător. Torţa este realizată din bronz şi are un suport roşu pentru prindere pe suprafaţa mânerului. Sigur, torţa de la Grenoble este un nou model în şirul celor 37 gândite pentru Jocurile Olimpice, de vară şi iarnă.

****
   A 12 –a torţă cu variantele A, B1 si B2
1968 Mexico, Mexic

Torţa concepută pentru Jocurile Olimpice de vară din Mexic a urmat traseul navigatorului Cristofor Columb şi împlinea ideea unirii culturale dintre Lumea Veche şi Lumea Noua.

Combustibilul solid folosit pentru cele aproape trei mii de torţe olimpice a fost un amestec comprimat de nitraţi, sulf, carbonaţi alcalini din metal, răşini şi silicon. Prin această combinaţie s-a obţinut o flacără roşie-gălbuie, netoxică, dar care, din păcate, a produs câteva incidente de aprindere datorită volatilităţii sale.

În momentul în care torţa a ajuns la stadion, într-o ceremonie scurtă, alte două torţe diferite ca model au fost aprinse: una pentru a fi dusă cu avionul la Acapulco, la locul competiţiilor olimpice de iaht, şi cea de-a doua pentru Muzeul National de Antropologie, sediul principal al Olimpiadei Culturale.

Enriqueta Basilio a fost prima femeie din istoria Jocurilor Olimpice desemnată să poarte flacăra la destinaţia ei finală.

Prima dintre torţe are o formă care aminteşte de o hârtie pliată circular, care arde în partea ei superioară, iar prin carbonizare lasă să se distingă de două ori cuvântul Mexico. Celelalte doua torţe identice ca concept, dar diferenţiate cromatic duc mult către ideea unei unei lămpi de petrol şi au aproape de flacără o friză cu porumbei albi.

***

   A 13 –a torţă
1972 Sapporo, Japonia, iarna

Torţa olimpică este din nou revoluţionată de japonezi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sapporo. Aceasta a fost concepută după ideea cazanului flăcării olimpice de designerul Munemichi Yanagi, renumit pentru scaunul-fluture. Ea este realizată dintr-un aliaj de aluminiu, este lungă de 55 cm şi are în interior un arzător.

 

***

    A 14-a torţă
1972 Munchen, Germania

Hagri Kettwig este proiectantul şi Friedrich Krupp AG , încă o dată, uzina care produce torţa în Germania, la Jocurile Olimpice din 1972. Ea este alcătuită dintr-un mâner, un platou de protecţie cu un decor tip ruletă şi o conductă pentru foc, înşurubate

între ele. Lungimea torţei este de 75 cm şi cântăreşte 1350 g. Torţa a fost realizată din

oţel, crom şi nichel.

Flacăra pentru torţa acestor Jocuri Olimpice a trebuit să îndeplinească o sumă de cerinţe: să ofere siguranţă, să ardă cel puţin zece minute în orice condiţii de vreme, să se aprindă rapid, să fie luminoasă şi vizibilă de la distanţă, să nu scoată fum, iar torţa să fie uşor de manevrat.

Pe drumul dintre Grecia şi Germania, în condiţii de temperatură foarte ridicate, de peste 46 grade, s-au folosit torţe speciale sub presiune.

Jocurile Olimpice de la Munchen păstrează, din păcate, memoria unui sângeros atentat.

***
   A 15 –a torţă
1976 Innsbruck, Austria, iarna

O torţă în linii mari asemănătoare cu cea de la Munchen, dar ceva mai mică decât aceasta, se pregăteşte pentru Innsbruck. În plus, la cea de la Innsbruk se ataşează către vârful conductei de gaz două rânduri de cercuri olimpice care depăşesc conducta în părţile laterale şi realizează decorul distinct al acesteia.

Torţa a fost folosită pentru a aprinde două cazane, simbolizând cele doua ediţii ale Jocurilor Olimpice de la Innsbruck.

***

   A 16-a torţă
1976, Montreal, Canada

Georges Huel şi Michel Dallaire au creat o torţă roşie cu un arzător de culoare neagră, prevăzut cu perforaţii, astfel încât să se permită ventilarea arzătorului. Torţa a fost făcută din aluminiu, greutatea sa nedepăşind 836 de grame. În acest fel era posibilă purtarea ei cu uşurinţă într-o singură mână. Gândită ca o torţă modernă, în linii rafinate şi contraste cromatice puternice, torţa este totuşi o reluare în linii moderne a celei antice.
Arzătorul este realizat din silicon, iar vopseaua acrilică rezistă la 450 grade C. El are 16 rânduri de câte 9 perforaţii. Mânerul din plastic are gravat în alb simbolul Olimpic – cele cinci cercuri, care, aici, sugerează cu mare evidenţă, o mână. Cei care au alergat cu torţa au devenit şi proprietarii lor şi a echipamentelor cu care au alergat.
Pentru prima dată, la aceste jocuri, flacăra olimpică a fost aprinsă cu un fascicul de raze laser. Dar pentru torţă s-a folosit totuşi un combustibil tradiţional în materie de Jocuri Olimpice – uleiul de măsline, de data aceasta într-o reţetă nouă, îmbunătăţită.
În 22 iunie, flacăra olimpică se stinge în timpul unei furtuni şi organizatorii au reaprins-o de la o flacără originară păstrată separat.
Jocurile Olimpice de la Montreal se dovedesc cele mai scumpe din istoria acestui  eveniment sportiv.

***

   A 17 –a torţă
1980, Lake Placid, SUA, iarna

Designul torţei a revenit la aspectul clasic. Ea este concepută cu placă şi mâner. Pe mâner se vede o bandă care urcă în spirală până la piciorul plăcii. Torţa este caracterizată de o simplitate, din păcate, dusă mult prea mult spre banal.

Pentru prima dată echipa celor care au purtat torţa a fost alcătuită din 26 femei şi 26 de bărbaţi, câte unul din fiecare stat al S.U.A., iar aceştia erau sportivi sau, personalităţi din alte domenii. Traseul pe care l-au urmat a fost unul prin care se urmăreau primele aşezări de limba engleză din istoria Statelor Unite.

***

   A 18-a torţă
1980, Moscova, Rusia

Torţa proiectată de Boris Tuchin este o invenţie a URSS cu certificatul 729414. Din nou diferită de tot ceea ce se făcuse până atunci, torţa sovietică, “de aur şi argint”, are un capac inelat pe partea superioară a arzătorului, iar mânerul este protejat cu un ecran.
Realizată în oraşul Leningrad în număr de 6200 exemplare poartă deasupra cercurilor olimpice simboluri comuniste.
Într-o impresie de bogăţie căutată, dar sugerând vag electrificarea, torţa are 56 cm şi 700 g. Traseul urmat, deşi unul din cele mai scurte posibile între Olympia – Moscova, a însumat 5 000 km. Purtătorii de torţe au fost aleşi de organizaţiile publice şi sportive. Dreptul de a purta torţa olimpică a fost considerată o mare onoare, dar criteriile de bază în alegerea purtătorilor de torţe au fost: capacitatea candidatului de a finaliza distanţa de 1.000 m în mai puţin de cinci minute, contribuţia pe care fiecare candidat a avut-o în organizaţiile sportive şi aprobările medicale.
Moscova a fost Olimpiada cu cel mai mic număr de participanţi, ca urmare a boicotului organizat de SUA în semn de protest faţă de invazia Afganistanului de către URSS în 1979.

***

   A 19 -torţă
1984, Sarajevo, R.F.Cehoslovacia, iarna

Torţa realizată de compania japoneză de sport Mizuno a avut din nou o platformă şi un tub de ardere îngust. Este o torţă simplă pe care simbolurile sportive sunt gravate discret.

Traseul hotărât urmează două rute, iar acestea au fost stabilite pentru a se acoperi fiecare din zonele geografice şi etnice mari ale unei ţări care, cinci ani mai târziu, începe să se dezmembreze.

***

   A 20-a torţă
1984, Los Angeles, SUA

Torţa de la Los Angeles din 1984 a fost proiectată din aluminiu, cu un finisaj din fibră de alamă cu aspect antic şi prevazut cu un mâner îmbrăcat în piele, de către Newhart, Turner Industries şi este realizată de Clan Weld, Turner Industries.
Pe arzătorul său este gravată o imagine a Colosseum-ului, care înconjoară în arcade baza acestuia în intenţia rememorării Jocurilor Olimpice desfăşurate în 1932 şi 1984 aici. În partea de sus apar gravate următoarele cuvinte « Citius, Altius, Fortius »
« Mai repede, mai sus, mai puternic », deviza introdusă la Jocurile Olimpice de la Paris din 1924. Flacăra acestei torţe putea să ardă până la 50 de minute.
Marile probleme ale ediţiei au fost legate de traseu, pentru că SUA vor vinde fiecare kilometru pentru 3.000 de dolari. URSS a anunţat că va boicota jocurile, într-o inversare a boicotului condus de SUA cu patru ani înainte. Dar acest lucru nu a oprit miile de spectatori să urmărească torţa olimpică. Deşi făcea parte din blocul comunist România participă la competiţie.

***

   A 21-a torţă
1988, Calgary, Canada, iarna

Torţa de la Calgary este una din cele mai grele. Ea cântăreşte 1.7 kg şi este alcătuită dintr-un arzător de aluminiu şi un mâner din lemn de arţar canadian.

Pe arzătorul semiînchis s-a inscripţionat motto-ul olimpic “Citius Altius Fortius”, iar pe mâner s-au gravat cu laser pictograme specifice pentru zece sporturi de iarnă.

Cazanul

***
   A 22 –a torţă
1988 , Seul, Coreea de Sud

Designul de la torţa din Seul are definitoriu relieful cu cei doi dragoni, care simbolizează armonia între Est şi Vest. Torţa are o lungime de 55 cm şi cântăreşte 1 kg. Ea este realizată din alamă şi material plastic, după conceptul lui Lee Woo-Sung şi este realizată de către firma Korea Explosive Co. Ltd.

Torţa are distincţie, iar cele patru gheare ale dragonilor ne introduc într-o zonă a regalităţii. O spirală în trei culori, albastru, roşu, galben, suprapune cercurile olimpice exact sub arzător.

***
   A 23-a torţă
1992, Albertville, Franta, iarna

Această torţă din oţel inoxidabil a marcat începutul formelor moderne şi de înalt profil conceptual în istoria Jocurilor Olimpice. Designerul francez Philippe Stark a fost ales pentru renumele său la nivel internaţional. El este cel care a creat un mobilier foarte special, iar cu un deceniu în urma acestor jocuri, în anii ’80, regândeşte designul interior pentru apartamentul preşedintelui Franţei, Francoise Mitterrand.
Ca şi în cazul unor corpuri de iluminat, receptoare de telefon sau microfoane, Philippe Stark reduce corpul piesei în sine şi stilizează imaginea. Rezultatul duce către o multiplă interpretare: ceva ce s-ar putea indentifica cu un corn de animal, cu un boboc de floare care se deschide, dar şi cu vâlvătaia unei flăcări.

***

   A 24-a torţă
Andre Ricard, un designer industrial de la Barcelona, a gândit o torţă diferită de tot ceea ce se proiectase până atunci. Avem la Barcelona o adevărată torţă “latină ” prin caracterul său, o torţă de 68 cm şi 1200 g cu un design precis, aproape tehnic, care nu vorbeşte de peninsulă şi nu cade în senzaţie. O impresie clară de obiect născut de un moment special, pe care va trebui să-l simbolizeze şi după finalizare şi pentru care stă ca semn distinctiv. Manufactura aparţine firmei Kromschröder.
Torţa a avut un traseu special de aproximativ 6000 km şi a fost purtată cu avionul, cu aripile portante, cu vaporul, cu bicicleta şi pe jos, în 652 de centre. Torţa, şi echipamentul, au fost făcute cadou voluntarilor sau, după caz, a fost vândută purtătorilor la o valoare de 15.000 pesetas.
Pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, un arcaş, Antonio Rebollo pregătit pentru a trage cu precizia care caracterizează unul dintre cele mai vechi sporturi olimpice, a slobozit cu arcul o săgeată. Aceasta a descris un arc şi a aprins un gaz emanat din cazanul de pe stadionul Montjic.  Flacăra a crescut până la o înălţime de trei metri în aclamaţia generală a spectatorilor.

***

  A 25 – a torţă
1994, Lillehammer, Norvegia,iarna

Jocurile Olimpice de iarnă de la Lillehammer Norvegia vin pentru prima dată într-o succesiune de doi ani după cele de vară.
Torţa de la aceste întreceri, este una din cele mai simple şi suple: pe un mâner de lemn, un arzător cu substanţe solide. Prima torţă a fost aprinsă, din nou, la Mordegal, dar la protestul Greciei o a doua flacără a fost adusă cu avionul, în intenţia de a se păstra originea greacă a evenimentului.
Întrecerile au fost declarate oficial deschise de Regele Harald V.  Flacăra olimpică a fost prinsă într-un Skijump înainte de aprinderea cazanului. Iniţial acest lucru trebuia realizat de Ole Gunnar Fidjestøl, dar după ce a fost rănit într-un accident, Stein Gruben a primit această onoare. Cazanul a fost aprins de către Prinţul Moştenitor Haakon Magnus, iar jurăminte Olimpice au fost făcute de Vegard Ulvang în numele sportivilor şi de Kari Kåring în numele funcţionarilor implicaţi.

***

   A 26 – a torţă
1996, Atlanta, SUA

Designerul Malcolm Grear este inspirat în realizarea torţei de o mână de trestii legate împreună cu sfoară aşa cum se putea vedea în reprezentările torţelor antice. Torţa este compusă din douăzeci două de fire din aluminiu asemănătoare firelor de stuf, fiecare din ele reprezentat câte o ediţie a Jocurilor Olimpice. Ea are un mâner de lemn în centru şi este cea mai lungă torţă realizată pentru Jocurile Olimpice de vară de până atunci.
Traseul torţei a depăşit 25 000 km. Partea de traseu din Grecia olimpică a fost cea mai fastuoasă din istorie. La fiecare oprire oficialii aveau pregătită o ceremonie publică de 15 – 20 minute, care a inclus aprinderea unui cazan, arborarea steagurilor şi intonarea imnurilor SUA şi ale Greciei,  dansuri greceşti şi schimburi de cadouri între funcţionarii ACOG şi reprezentanţii guvernului local.
Ruta stabilită pe teritoriul SUA  reflectă diversitatea geografică şi socială a ţării, dar şi istoria ei. Torţa a trecut deşerturi şi preerii, zone viticole şi terenuri agricole, râuri  şi lacuri, oraşe mari, dar şi mici. Flacăra a călătorit cu trenul, cu vaporul, în canoe, călare sau cu barca cu pânze. Traseul a inclus şi cele trei oraşe gazdă ale Jocurilor Olimpice din SUA: St Louis -1904, Los Angeles, 1932 şi 1984, şi Atlanta.
Aprinderea flăcării olimpice s-a făcut pe fragmente din “Oda bucuriei” de către Muhammad Ali campionul de box al SUA, născut cu numele de Cassius Marcellus Clay

***

   A 27 –a torţă
1998 Nagano, Japonia, iarna

Torţa de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano este inspirată de tradiţia Taimatsu. Deşi atât de asemănătoare cu aceste Taimatsu, torţa include însă multe elemente moderne. Forma sa hexagonală aminteşte de forma fulgilor de zăpadă, iar argintiul, încă o dată, de iarnă. Culorile roşu, argintiu, galben dau o impresie festivă. Cercurile olimpice sunt nelipsite, iar în afara inscripţiei evenimentului regăsim pictograme ale sporturilor de iarnă pe cele şase bare care compun Taimatsu.
Pentru că s-a avut în vedere protejarea mediului, aceste torţe din aluminiu ard propan, substanţă netoxică.
O întâmplare neobişnuită pentru Jocurile Olipice este “furtul” torţei. Chris Moon,  care a suferit două accidente în timp ce dezactiva mine în Mozambic, a fugit cu torţa la ceremonia de deschidere.

***

a 28-a torta olimpica   A 28 – a torţă
2000, Sydney, Australia

Casa Operei din Sydney, cu arhitectura sa de curbe ce aminteşte de bumerang a inspirat torţa realizată de G.A. & L Harrington Pty Ltd. pentru Jocurile Olimpice din anul 2000. Cele trei elemente care compun torţa, lungă de 72 cm şi în greutate de 1000 g, se suprapun pe înălţimea sa ca foliile unei plante. Ele reprezintă, pe rând, pământul, focul şi apa. Torţa de la Sydney lasă o impresie totală de lumină, de cer şi de mare.
În traseul stabilit, pe cea  mai lungă distanţă din istoria Jocurilor Olimpice de      27.000 km, după plecarea din Grecia, torţa are o oprire în Oceanía, unde populaţii Maori execută un dans războinic, în semn de salut. La Marea Barieră de corali flacăra este scufundată, şi desigur, se vor vedea recifele.
La ceremonia de deschidere Cathy Freeman aprinde o flacără de pe o mică insulă care ascundea cazanul. O uniune apă-foc creează un spectacol unic

***
   A 29 – a torţă
2002, Salt Lake City, SUA

Torţa de la Salt Lake imită un sloi de gheaţă. Curba uşoara îi dă supleţe şi fluiditate. Torţa a fost concepută pentru a promova Salt Lake sub motto-ul “Light the fire within”. Flacăra a ars în partea de sus a torţei realizată din sticlă, ca şi când aceasta s-ar fi văzut printr-un cub de gheaţă translucidă.

Torţa măsoară 84 cm lungime, 7,6 cm lăţime în partea de sus şi doar 1,3 cm în partea de jos. Ea a fost proiectată de designerul Axiom din Salt Lake City şi cele trei secţiuni ale sale au fiecare o semnificaţie proprie. Astfel, partea de sticlă prin care se vede flacăra simbolizează iarna şi gheaţa;  argintul simbolizează vestul şi curgerea apei; lemnul lustruit simbolizează inima sportivilor şi viteza. Ea se aseamănă cu o stalactită de gheaţă şi este destinată să slujească simbolic ideii jocurilor de iarnă.

Traseul torţei a acoperit 21700 km şi a trecut prin 300 comunităţi. Rudele celor ucişi în atacurile din 11 septembrie au fost printre cei care au purtat torţa.

***

   A 30 –a torţă
2004, Atena, Grecia

Andreas Varotsos s-a întors la rădăcinile antice ale Jocurilor Olimpice şi a creat pentru Atena o torţă din magneziu şi lemn în formă de frunză de măslin.
Flacăra a făcut înconjurul lumii oprindu-se în toate oraşele care au găzduit Jocurile Olimpice. În total, a acoperit 6.600 km pe teritoriul Greciei 2.500 km pe jos 2.800 km în convoi şi 1.300 km cu elicopterul. În segmentul internaţional, ştafeta torţei a folosit două avioane Boeing 747 -200 pentru a transporta flacăra pe o distanţă ce depăşeşte 78.000 mile.
„Welcome home” a fost sloganul cu care Atena i-a aşteptat pe cei 10.625 de sportivi ai lumii.

***

   A 31 – a torţă
2006, Torino, Italia, iarna

La Torino firma de design industrial auto Pininfarina realizează această torţă extrem de masivă şi cântărind puţin sub 2 kg, motiv pentru care a fost poreclită şi “Big Mother”. Torţa are un stil inovativ însă. Ea este o reinterpretare modernă a celor de lemn folosite la schi. Este realizată din aluminiu, oţel şi polimeri. Vopseaua folosită este una rezistentă la temperaturi ridicate. Flacăra arde în jurul capului oval prevăzut cu orificii.

***

a 32-a torta olimpica   A 32 – a torta
2008, Beijing, China

China a organizat în 2008 cele mai fastuoase Jocuri Olimpice din istorie. Ele au costat aproximativ 40 de miliarde de dolari. La aceste întreceri Lenovo Group public Compang  a realizat o torţă care are forma unei hârtii rulate, iar ca decor foloseşte o grafică cu adânci semnificaţii în tradiţia poporului chinez. Atât forma (de hârtie rulată), cât şi grafica  (“norul norocos”) sunt definitorii pentru specificul chinez al torţei de la Beijing. În primul rând, hârtia rămâne una din cele mai mari invenţii chineze. În cel de-al doilea rând, utilizarea unui decor augural ne introduce în cultura de mii de ani a Chinei şi ne vorbeşte de semnificaţia acestui simbol care înseamnă armonie între om şi natură.
În plus, pentru această torţă s-a folosit un colorant cu o nuanţă specială de roşu. Se spune că prima dată acest Roşu de China a fost utilizat în lacurile din vremea dinastiei Han cu aproximativ 2000 de ani în urmă. Contrastul puternic între roşu şi argintiu  produce un efect vizual greu de ignorat.
Iata şi parametrii tehnici: Torţa este fabricată din aluminiu, are 72 de centimetri înălţime şi cântăreşte 985 grame. O torţă poate arde aproximativ 15 minute, în condiţiile în care flacăra poate atinge 25 – 30 cm într-un mediu lipsit de curenţi de aer.
O dată cu jocurile Olimpice de la Beijing flacăra Olimpică a fost transportată în premieră pe cel mai înalt vârf din lume, Everest, pe un drum construit special pentru acest eveniment şi a fost transportată pe 5 continente.

***
   A 33 – a torta
2010 Vancouver, Canada, iarna

Designerii torţei canadiene sunt firmele Bombardier  şi Bay Company  Hudson. Lungă de 94.5cm şi cu o greutate de 1.6 kg. torţa are o formă inspirată de liniile fluide tăiate de schiuri în zăpadă şi de minunatul şi îngheţatul peisajul canadian. Ea are ca decor o frunză de arţar. Aceasta conţine, de asemeni, motto-ul Jocurilor Olimpice şi un logo gândit special pentru Vancouver 2010 – cea a unui IIanaaq din tradita inuita – închipuit din grămezi de pietre care iau formă umană şi care simbolizeaza prietenia.
realizat de Lucia GOLOGAN


2 comments

  1. Doamna Lucia, permiteti-mi o gluma amara: ati uitat torta lui basescu …

Comments are closed.