Web
Analytics
TECUCI

Inaugurarea oficială a laboratorului ”Clara Moraru”


Inaugurare laborator Clara Moraru la Tecuci  Joi a avut loc inaugurarea oficială a celui de-al treilea laborator de informatică al Colegiului Naţional ”Spiru Haret” care poartă numele unei foste eleve, Clara Moraru, stabilită în Luxemburg, unde este fondatoare şi preşedintă a Asociaţiei Femeilor Lidere şi unde a întemeiat o şcoală de limbi străine. Clara a făcut de-a lungul timpului mai multe donaţii constând în material didactic, informatic şi bani atât colegiului cât şi altor unităţi educaţionale tecucene. Laboratorul a fost dotat cu calculatoare trimise de Clara din Luxemburg, anul trecut. Inaugurarea lui s-a făcut în prezenţa primarului Eduard Finkelştain, inspectorului şcolar general Doruleţ Rezmeriţă, directorilor Ion Grecu şi Rodica Cristovici, deputatei Carmen Axenie, profesorilor, foştilor colegi, directorilor de instituţii educaţionale şi culturale. ”Se văd roadele eforturilor mai multor factori: domnişoarei Clara Moraru care ne-a donat aceste calculatoare, alături de altele care se găsesc în fiecare sală de clasă, Primăriei, care s-a ocupat de mobilierul specific laboratorului, unui alt sponsor, fost elev al liceului, Popa Vasile, care s-a ocupat de instalaţia electrică şi personalului liceului”, a spus directorul Ion Grecu. Deputata Carmen Axene şi ea fostă elevă a colegiului a felicitat-o pe Clara pentru iniţiativă şi pentru faptul că nu a uitat de unde a plecat. Inspectorul Doruleţ Rezmeriţă şi primarul Eduard Finkelştain au felicitat-o de asemenea şi au vorbit despre tradiţia care există în occident ca elevul să păstreze legătura cu fosta unitate de învăţământ, oferindu-şi suportul.

Încă o investiţie de la om la om: sprijinirea unui student la medicină

Inaugurarea laboratorului de informatica Clara Moraru  ”Din 2007 am început anumite proiecte în Tecuci. Tot ceea ce fac este o investiţie personală, de la om la om. Din toată inima doresc să continui să susţin proiectul care chiar aşa se numeşte ”Susţineţi educaţia” şi care constă în a oferi material didactic, informatic şcolilor tecucene. Am decis extinderea bursei ”Clara Moraru” care a fost oferită unui olimpic la chimie în 2010. În 2011 a venit într-o vizită de studiu în Luxemburg. Am decis să-i acord din 1 aprilie 2012 până la 1 aprilie 2013 o bursă lunară de 2 milioane care să-i permită să studieze la Facultatea de Medicină”, a spus Clara Moraru. ”Faptul că am fost în Luxemburg mi-a deschis drumul de a mă comporta altfel în societate, de a mă implica şi eu. La fel cum alţii mă susţin pe mine, încerc şi eu să susţin pe alţii şi să contribuim împreună la evoluţia societăţii, pentru că societatea românească nu are numai această criză economică ci are o criză de identitate, socială, morală care trebuie rezolvată, iar schimbarea se face de jos, de la fiecare. Nu putem aştepta de la centru o schimbare a noastră. Trebuie schimbată mentalitatea noastră şi domnişoara Clara Moraru contribuie la această schimbare”, a declarat Victor Miron (fost elev al colegiului), studentul în anul I la Medicină în Bucureşti care va beneficia de bursă. În final, Clara i-a mulţumit mamei sale, prezentă la eveniment, pentru că a susţinut-o şi a ambiţionat-o de-a lungul anilor.