Web
Analytics
TECUCI

A fi sau a nu fi la adunările generale ale asociaţiilor de proprietari


Blocuri Reabilitate inestetic in Tecuci  În Tecuci există 25 de asociaţii de proprietari şi una de locatari. De câteva luni au fost convocate pe bandă rulantă adunări generale în cadrul majorităţii asociaţiilor (ce-i drept în unele asociaţii nu au mai avut loc demult, deşi normal ar fi fost ca aceste adunări să fie organizate cel puţin o dată pe an). Demersurile din ultima vreme au fost suspectate nu o dată de schimbări cu iz politic la nivelul conducerii asociaţiilor. Reconfirmarea sau revocarea din funcţie a fost aprobată însă de membrii asociaţiei de proprietari, mai bine zis de cei care s-au prezentat la adunare. ”Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora”, prevede legea 230/2007. Neparticiparea la adunările generale s-a dovedit a fi o decizie greşită pentru tecucenii nemulţumiţi ulterior de deciziile luate în cadrul adunărilor, pentru că puteau vota împotriva acestora. În unele asociaţii personalul din conducere ”aflat pe picior de plecare”, a rupt afişele privitoare la organizarea adunărilor generale şi i-a îndemnat în mod eronat pe oameni să nu participe.


2 comments

  1. Ce mai este nou pe frontul de est?In primul rand politia actioneaza cu promptitudine si ai cheama pe cei doi administratori sa de-a declaratii.Intocmeste dosarele penale care sunt inaintate parchetului.Pe de alta parte,noii conducatori alesi la alegerile generale extraordinare actioneaza in instanta pe fostii administratori si spera ca luni, sa obtina printr-o ordonanta prezidentiala punerea in aplicare a hotararilor adoptate de proprietari la cele doua adunari generale.

  2. Perfect adevarat. La asociatiile nr. 3A si 4 administratorii Florescu si Micu au indemnat locatarii sa nu se prezinte la aceste adunari, rupand afisele si chemand locatarii la adunari pe scara s-au la sala de popice din zona. Acesta desi adunarile generale extraordinare au fost convocate legal, cu semnaturile a 20% dintre membri asociatiei de proprietari. In aceste conditii la aceste adunari s-au prezentat doar acei locatari care erau nemultumiti de respectivi administratori si au ales alte conduceri-presedinte, comitet si administrator. Acum acesti administratori nu recunosc aceste organe de conducere nou alese si ocupa in continuare, in mod abuziv birourile asociatiilor. In aceste conditii au fost seizate Primaria si Politia. Am inteles ca pe numele celor 2 administratori s-au intocmit dosare penale.

Comments are closed.