Web
Analytics
TECUCI

Deschiderea anului educaţional. Şcolile au prins viaţă


Deschiderea anului scolar 2012 Iorgu Iordan_tecuci.eu

Forfotă mare în curţile şcolilor tecucene şi în drum spre acestea odată cu începerea noului an educaţional. Sute de elevi au participat luni la festivităţile specifice primei zi de şcoală. Echipa tecuci.eu a răspuns invitaţiei Şcolii Nr. 11 “Iorgu Iordan” de a fi alături de corpul didactic, părinţi şi elevi la manifestarea din dimineaţa zilei de luni. După intonarea imnului de stat preotul Vasile Jalbă de la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, din apropierea unităţii educaţionale, a oficiat o slujbă de Te Deum în cadrul căreia a fost rostită la unison rugăciunea Tatăl Nostru. “Orice început de an şcolar aduce emoţie atât pentru elevi cât şi pentru profesori(…) Formarea unui tânăr depinde nu numai de şcoală ci şi de Biserică şi familie. Dacă suntem lângă Biserică, suntem lângă Mântuitorul care împlineşte ceea ce noi prin forţele proprii nu reuşim”, a subliniat preotul Jalbă. Un grup de eleve pregătite de dascălii Mircea şi Marcela Călianu au interpretat apoi imnul şcolii, Aurora Zbârnea – învăţător Carmen Huzum şi Elena Iordache Mara – învăţător Aglaia Corodeanu au recitat poezii iar Adina şi Miruna Tăbăcaru, cunoscute pentru evoluţiile în spectacole şi festivaluri sub egida Casei de Cultură (prof. Mircea Călianu) au cântat o melodie populară intitulată “Imn pentru Bucovina”. Directorul Şcolii Nr. 11, Ecaterina Jalbă, a transmis celor prezenţi câteva gânduri: “Şcoala este mai mult decât o instituţie. Este un aşezământ de cultură, o adevărată catedrală, un înălţător arc de triumf pe sub bolţile căruia trec generaţii de elevi în drumul lor spre devenire. Şcoala Gimnazială Iorgu Iordan căreia astăzi i-aţi trecut pragul cu emoţie poartă pecetea numirii unui dascăl de renume, fiu al Tecuciului, care a trudit pe altarul limbii. A fi elev al acestei şcoli este o cinste dar şi o responsabilitate… Şcoala nu este şi nu trebuie să fie o fabrică de diplome ci trebuie să-i formeze pe oameni în aşa fel încât să se integreze într-un sistem de valori, să le ofere şansa de a fi competitivi. Vă dorim să vă simţiţi bine în şcoala noastră, să aveţi curajul, perseverenţa de a nu ceda tentaţiilor distructive. Ţelul vostru să fie reuşita”. Directorul adjunct, Cristian Stănilă, a anunţat încadrarea şi componenţa claselor. Bobocii au trecut pe sub o boltă de flori făurită de colegii mai mari. La festivitatea de deschidere au mai luat parte Angelu Hulea, reprezentant al Consiliului Local, precum şi mama ÎPS Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Mai multe imagini de la eveniment AICI


7 comments

  1. Lăsând deoparte miştocăreala… demnă de cauze mult mai serioase, zic eu… anul şcolar a reînceput, târâş-grăbiş, troanca-fleoanca, dar… a început… Se pare că unii interlocutori au uitat mirosul inconfundabil al sălilor de clasă, ale cărţilor nou-nouţe… comuniste… sau ale celor recuperate, puţin mai târziu… sau ale celor cumpărate de părinţi… mai ulterior… Emoţiile micuţilor, ale părinţilor şi bunicilor… de nedescris… întâlnirea cu “tovarăşa”, ulterior cu “doamna”… lucruri care nu se pot uita… În zilele noastre, contează mai mult dacă derectoru’ avea sau nu costum… chiar dacă învăţământul românesc este “la pământ”, atât la figurat, cât şi la propriu… la fel ca tot ceea ce mai mişcă prin tărişoara asta…

  2. Deocamdata scoala nu vinde diplome, dar produce diplome. Rolul unei institutii de invatamant, acum in mileniul III, este de a invata tanara generatie de oameni pentru vietuirea pe planeta.Nicidecum transformarea ei intr-un stabiliment de competitie intre puii de oameni, unde conteaza nu ce ai in creier ci nota obtinuta. Si atunci ne miram de ce tinerii urasc scoala. Pentru ca nu sunt atat de cretini cum cred guvernantii si vad ca ei vin la scoala nu sa acumuleze cunostinte folositoare traiului pe planeta, ci de a fi intr-o permanenta competitie cu ceilalti.Copii nu au instinctul de pradator rapace al individului matur, dar scoala scoate din ei, indivizi care vor calca pe cadavre ca sa aiba de toate, iar ceilalti semeni de specie pot muri. Adica este invatat de mic sa fie sluga sau stapan.Daca asta este umanitatea, prefer regnul animal, ca cel putin acolo, animalele lupta doar pentru hrana, nu si pentru vila, masina si concediu.Astept spalatii pe creier si prostii eruditi, sa dea cu bata in balta ca orice dobitoc cu carte, sa spuna ca nu-i asa.Ca sistemul actual care a facut din el doar o sluga ce are un singur rol, acela de a plati facturi, este sistemul social perfect.

    1. ”Am rugat de multe ori pe admin să nu mai permită postările celor care sub un nick dau doar din gură…” — Doru Dascălu 29.06.2012 la 9:53

      ”Dar dacă strigi de după gard, poți striga sub un nick!”
      ”Și da domnule admin, reiterez încă o dată cererea […] este impetios necesar înscrierea pe site a celor care postează, cu nume real și telefon de contact lăsat pentru dvs., nu pe site.”
      ”Deci făceți-mă să înțeleg până la urmă site-ul este de văitături și constatări, sau de mobilizare a cetățenilor pentru a îndrepta în real necesitățile lor…?” — Doru Dascălu 1.07.2012 la 0:58 (cele patru comentarii sunt la articolul ”Prospecțiuni pentru petrol și gaze în zona Tecuciului” postat pe 27.07.2012 autor Marian Topriceanu. Am rugămintea, dl.admin, să ne dirijați pe scurtătură către articol, căci disputa a fost mai lungă și nu doresc să fiu acuzat că am scos din context.)

      ”Puține comentarii ale inteligenților care dau cu bâta în baltă, pe sub nick-uri de puști cordiți!” — Doru Dascălu 27.07.2012 la 19:36 (articolul”Ședința AGA cu ambiguități”)

      Ce facem, domnule Doru cu toate aceste convigeri și afirmații…dăm cu basca de pământ? Este o simplă constatare și am dorit numai să așez în antiteză câteva declarații scrise ale stimabilului Doru Dascălu nu cu mult timp în urmă și comentariile scrise sub pseudonimele (ideea de nick, atât de criticată!) @addodas și @Absolventul! Rămân la convingerea mea că un adevăr nu-și pierde valoarea (de adevăr) dacă este spus sub diferite pseudonime și nu cu numele real din buletin! Tocmai ați ajuns și dvs. la aceeași concluzie, stimabile!

  3. @lorinel
    Este un mare contrast intre vocabularul tau (‘ala’) si eticheta care tot o invoci…Daca aveai tot la fel de multe cunostinte despre gramatica (vad ca la tinuta te pricepi), te propuneam ca model de conduita. Pana atunci, ai mare grija la felul in care te exprimi in scris, deoarece e mult mai jenant sa te prezinti in maniera in care ai facut-o in acest comentariu (scris cu sacou sau fara…..)

  4. Ala din poza e Stanila?;directorul adjunct desemnat de ? Domnul director a uitat sa se imbrace cu sacoul sau nu stie ca in fata publicului e jenant sa te prezinti imbracat pe jumatate?; mai ales in cadru oficial. D-nul director sacoul se poarta de fiecare data cand te prezinti in fata publicului, indiferent ca sunt 40 de grade afara.Uite Angelu baiat destept si manierat.

    1. Multumesc mult pentru sfat. O sa tin cont. Probabil daca eram in Libia ( El Azizyah + 58 grade C)imi cereati acelasi lucru.Oricum orice observatie constructiva este binevenita.

    2. Uite că acum m-am luminat și eu (mulțumesc, lorinel!) de ce Ministerului Educației i se alocă numai 6% din PIB și mai ales de ce a început școala cu un decalaj de o săptămână întârziere, sau de ce clasa 0 s-a mutat la școli și nu a rămas la grădinițe (regretă și Ponta,de altfel!)… pentru că directorul adjunct de la Școala nr.11 din Tecuci (apropo, frumos și civilizat este să-l felicităm pentru numire și să-i urăm succes!) s-a prezentat în fața auditoriului fără sacou pe domnia sa. Auzi la el… “în fața publicului este jenant să te prezinți îmbrăcat pe jumătate!”… dar fetele din stânga, de la imaginea zilei??? Bine că sunt încălțate și au trolere, că altfel lorinele, tată le criticai și pe ele! (anticipez ce-o să spui… situații diferite!) Nu ai dorit să-l “urechezi” pe domnul director, cât ai vrut să-l ridici în slăvi pe consilierul Hulea! Purtarea sacoului nu are legătură cu IQ-ul, iar dacă directorul purta totuși sacou, sigur nu-ți plăcea croiul, sau culoarea, ori nasturii! Exact ca în bancul cu iepurașul și lupul… ai șapcă? Da! Păi nu-i bine… și primea bătaie iepurașul și azi ,că ieri a primit-o pentru că nu avea șapca!
      Să ne maturizăm totuși și să trecem la urmărorul nivel, lorinel!
      Să le urăm “Bun venit!” tuturor elevilor, de la cei mai mici, până la cei din clasele care vor încheia peste un an acest nivel educațional, să le urăm multă sănătate și putere de muncă tuturor cadrelor didactice din această unitate de învățământ și nu în ultimul rând să le urăm părinților răbdare și îngăduință cu copiii lor, să-i susțină în tot ce fac bun, să nu fie prea asprii când micuții lor mai greșesc! Tuturor le urăm să aibe un an bun, plin de împliniri și rezultate frumoase! Mult succes!

Comments are closed.