Web
Analytics
TECUCI

”Dascălii sărăcesc tot mai mult şi singura salvare e CAR-ul”


Dascali Tecuci  30 de cadre didactice din municipiul nostru şi zonele conexe, membri ai C.A.R. Învăţământ ”Ioan Al. Pascu” Tecuci (înfiinţată în 1930) au participat, joi, la Şcoala Nr. 5, la o şedinţă în care a fost prezentată situaţia casei de ajutor pe anul 2011. 713 membri (din totalul de 1400) au solicitat anul trecut împrumuturi în valoare de 3.227.900 lei faţă de 690, în cuantum de 2.870.970 lei, acum 2 ani. ”Ne dăm seama că oamenii noştri din învăţământ sărăcesc tot mai mult şi singura salvare este CAR-ul”, a spus directorul casei de ajutor, doamna Dragu. “Înainte de 1989 aceste forme de asociere erau considerate banca săracului dar nici până în prezent Casa de Ajutor Reciproc nu a deservit altă categorie de oameni, ştiut fiind faptul că în ultimii 20 de anii dascălii au fost marginalizaţi, urgisiţi şi chiar batjocoriţi sub aspect financiar”. Pentru a veni în sprijinul membrilor săi, CAR-ul a luat următoarele măsuri: majorarea împrumutului pentru cei cu fonduri mari la 10000 lei (7 astfel de împrumuturi acordate în 2011); mărirea numărului de rate pentru rambursarea împrumutului, de la 18 la 24; acordarea unui ajutor de deces membrilor, pentru care nu se plăteşte nicun fel de contribuţie (ajutor majorat de la 800 lei la 1000 lei); posibilitatea rămânerii ca membru C.A.R. şi după ieşirea la pensie  şi acordarea de împrumuturi cu o dobândă mai mică de 2 procente etc. Fondul social al membrilor, care a crescut în 2011 de la 1.525.000 lei la 1.752.000 lei, precum şi alţi indici prezentaţi arată că se înregistrează o evoluţie. În cadrul întrunirii profesorii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de directiva MECTS prin care nu se mai pot face reţineri pe statele de plată pentru CAR astfel că sunt puşi pe drumuri lunar ca să-şi achite ratele şi fondul social. Cei mai dezavantajaţi de această măsură sunt dascălii din zonele adiacente membri ai CAR-ul tecucean. Printr-o bună colaborare s-a reuşit colectarea sumelor iar acum se caută cele mai bune soluţii pentru această problemă. ”Eu vă spun că în 2011 după achitarea datoriilor către stat şi organele financiare judeţene din colaborarea noastră cu a dumneavoastră a rezultat un beneficiu de 67.737 lei, repartizat pe oameni în procent de 4.15%”, a conchis directorul. După intervenţiile contabililor, profesorii au venit cu diverse propuneri pentru CAR, cu toţii căzând de acord asupra faptului că trebuie se păstreze aceste forme de asociere.


4 comments

  1. Alo,debaraua,nu te supara,intreb si eu,cine pleaca la pescuit si vanatoare la Tulcea in fiecare saptamana si-apoi ne cere votul ? intreb si eu,asa…din curiozitate…sper ca nu deranjez pe nimeni…oricum multumesc…o fi perioada de post si mananca uomul mai mult peste…ca-i si lasatu’ secului…zic si eu asa,parerea mea…

  2. La TM e si mai rau. Din salariile de tm. cu studii superioare de 600 – 700 lei nu numai ca oamenii nu mai indraznesc sa faca un imprumut, pentru ca nu ar reusi sa-l mai plateasca, nici macar la CAR, dar aproape nici un angajat nu reuseste sa se descurce onorabil intr-o luna. Orice reparatie survenita intamplator, orice haina rupta care trebuie inlocuita, poate sa duca la lipsa banilor necesari pentru mancare in luna respectiva, iar cei care au copii la studii merg din om in om pentru cate 100 lei pe care sa le-o trimita.

    Sincer, ne intrebam si noi cum de le-o fi unora bine ? si eu zic sa le fie, dar nu intelegem si nu o sa intelegem niciodata de ce ne e atat de rau noua.

    Poate o sa primim si noi un alt raspuns decat bataia pe umar de alta data si lipsa banilor de-acum, pe care nu o mai o credem, pentru ca ceea ce resimtim de fapt este o lipsa totala de atentie, de consideratie, de respect, din toate punctele de vedere. Intelegem ca nu mai suntem nimic, sau suntem cumva mai rau decat pavelele din trotuare pe care unii calca, urca sau se imbogatesc si recunoastem ca ele, pavelele sunt mai importante decat oamenii si deci superioare noua.

    Ne intrebam apoi cum e posibil sa pleci la pescuit si vanatoare la Tulcea in fiecare saptamana si sa te lase indiferent orice situatie si orice greutate a celui la care vii sa ceri votul.

  3. Dureros ! Cei care ne-au pus creionul in mana,cei care ne-au deschis ochii mintii catre lume si viata,cei care au facut oameni dintr-o plamada omeneasca,saracesc,se lupta cu mari nevoi materiale,sunt aruncati la periferia societatii,ca un reziduu nefolositor…asta se putea intampla numai la noi,in Romania, tara in care Presedintele si grupul de interese care roieste in jurul Puterii,isi uita promisiunile chiar in dimineata zilei cand si-au trambitat victoria electorala….nu ca altii ar fi fost mai atenti fata de dascali…zic si eu…asa,parerea mea…

Comments are closed.