Web
Analytics
TECUCI

“Carnavalul manipulărilor”, autor Samir Oancă


   Preşedintele PP-DD Tecuci, Samir Oancă, şi-a lansat luni (în prezenţa unor invitaţi şi a susţinătorilor), la Biblioteca Municipală, primul volum intitulat “Carnavalul manipulărilor”. Directorul Bibliotecii, Manuela Cepraga, a avut o scurtă intervenţie, precizând că spaţiul a fost pus la dispoziţie la solicitarea lui Samir Oancă pentru o lansare de carte, după care autorul şi-a prezentat volumul. “E o viziune critică asupra sistemului pentru că aşa cum vedem, diferiţi politicieni, economişti, lideri de opinie, analişti laudă virtuţile sistemului. Eu mi-am propus să critic defecţiunile sistemului. Am încercat să fac asta detaşat de orice ideologie, de orice sentiment, din perspectiva dreptăţii sociale”, a precizat autorul. Samir Oancă a vrut să transmită prin acest volum două mesaje: cetăţeanul trebuie să-şi pună întrebări şi trebuie să aibă curajul de a face acest lucru. Autorul a ales titlul “Carnavalul manipulărilor”, gândindu-se la starea de spirit şi benchetuiala celor care au jefuit România în ultimii ani. Liderul PP-DD a vorbit apoi despre hibele sistemului actual.O problemă pusă în discuţie a vizat pensiile şi exodul tinerilor. Deşi statul creează condiţii decente de studiu, din cauza lipsei locurilor de muncă, după finalizarea ciclurilor de învăţământ tinerii pleacă în străinătate. Astfel că ei cotizează peste hotare asigurând pensii străinilor. Cât despre modelul capitalist, Samir Oancă, a menţionat că este unul în care corporaţiile fac legea. “Eu mă aşteptam ca în vreme de criză să nu i se reducă salariul unui profesor, care şi aşa câştigă foarte puţin, cu 25%. Mă aşteptam în schimb să crească impozitul la corporaţii cu 2-3 %. Nu  s-a întamplat aşa. Corporaţiile îşi creează drepturi în plus pentru că au poziţii monopoliste sau de cartel. Guvernul a pus sarcina fiscală tot pe omul de rând”. Autorul a mai vorbit despre sistemul bancar de stat din Polonia care-l ponderează pe cel privat, membrii români din Comisia Trilaterală, care controlează sistemul financiar, şi a venit cu numeroase exemple de probleme şi manipulări în România, declarând totodată: “Plec de la convingerea că nu există şi nu va exista niciodată un sistem perfect dar se poate recolta ce a fost bun la un sistem economic şi ce a fost bun la celelalt, să le împletim”. A doua parte a lansării de carte a fost consacrată discuţiilor libere.

Cuvânt înainte

Cartea apare la editura Litera Nova Galaţi şi costă 25 lei. Volumul are aproape 200 de pagini şi este structurat pe mai multe capitole: Libertatea, Neputinţa, Lăcomia corporatistă şi consumul, Interlopii sistemului financiar etc. Redăm mai jos câteva fragmente din cuvântul înainte:” De-a lungul istoriei a existat o luptă continuă între cei ce au impus reguli asupra societăţii şi cei care au fost nevoiţi să se conformeze acestor reguli. Este un joc de-a şoarecele şi pisica, un joc fără sfârşit care se derulează şi în prezent. Având ca repere teorii înşelătoare dar lansate cu multă inteligenţă, cei care au introdus regulile au reuşit adesea să manipuleze mentalul colectiv în direcţia care le-a fost convenabilă. Drept urmare, în situaţia în care un model economic şi politic devine părtinitor în favoarea uneia sau alteia dintre categorii, dreptatea socială va suferi numeroase fracturi… Într-un limbaj simplu şi accesibil, cu complicitatea dumneavoastră să încercăm o minimă evaluare a mediului economic, politic şi social, care ne influeneţează considerabil condiţia de cetăţeni… Trebuie doar să nu li se mai permită celor puţini să-şi aroge dreptul pe care singuri şi l-au luat, acela de a da sentinţe asupra libertăţilor celor mulţi! -Samir Oancă”.


5 comments

  1. interesanta cartea , cum pot sa mai achizitionez 2 bucati sa le trimit la rude in italia ?

  2. Felicitari , cum poate cineva in vremurile pe care le traim sa poata sa se gandeasca la felul cum altii ne manipuleaza prin diverse mijloace si metode ?
    Iata totusi ca cineva se gandeste nu la el , ci la societatea mizera in care traim .
    Ma bucur sa vad ca un tecucean e in stare prin forte proprii sa scoata o carte , o prima carte , in aceste vremuri cand toti se orienteaza sa manipuleze pe cei din jurul lor pentru a-si obtine ori hrana de zi cu zi ori marile averi ori pastrarea functiilor pe care le au obtinut prin marsava politica post decembrista .
    Am inteles ca de fapt lansarea se va face in alta zi , in alta locatie pentru publicul larg , sper sa faceti anuntul public sa putem veni sa va vedem in carne si oase , sa va felicitam si noi cei multi , cei din popor . Poate cei dela radio sa sr gandeasca ca ar fi necesara o emisiune radio cu dvs., caci ne am saturat de farisei .
    felicitari!

  3. Domnule Oanca , aceasta carte se refera la manipularea prin care ai trecut tu personal ,ai progresat mult de la lipit afise in PNL ai devenit presedinte de partid acum mai nou esti si scriitor , sper sa-ti dai seama ca defapt tu esti ce-l manipulat de D.Diaconescu care defapt e omul PDL-ului si omul lui BASESCU , tu scrii despre manipulare dar defapt tu esti ce-l manipulat , trezestete dreacului la realitate …………

  4. A-ti da cu parerea in probleme economice,sociale si politice,fara a avea un minimum de cunostinte serioase si sistematizate in aceste domenii,este o chestie similara cu initiativa cizmarului care a inceput sa opereze pe creier si tot impunge cu sula in cortex.Important este sa nu-i tremure mina…

  5. Ideile cartii, asa cum rezulta din aceasta prezentare, sunt juste si interesante.
    D-l Oanca merita felicitari atat pentru ca a intrat in randul autorilor tecuceni, cat si pentru faptul ca gandeste, analizeaza si intelege realitatile din Romania si nu este prizonierul sabloanelor, care au inecat gandirea celor mai multi romani-papagali.
    Pacat ca d-l Oanca nu si-a anuntat lansarea cartii.

Comments are closed.