Web
Analytics
TECUCI

2 aprilie 2013 – Ziua internaţională de conştientizare a autismului


Copil autist  Asociaţia „Cercul Prieteniei” Tecuci, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tecuci, va sărbători Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului prin organizarea evenimentului „Autism – Imbrăţişează diferenţele”, care va avea loc în Parcul Central Tecuci, pe 2 aprilie a.c., orele 10.00-12.00.   La 2 aprilie, la nivel mondial este celebrată Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, zi stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite în decembrie 2007. Cu acest prilej sunt organizate diverse evenimente ce au scopul de a promova o mai bună înţelegere a autismului şi de a creşte gradul de conştientizare a publicului larg privind nevoile sociale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor
Autismul reprezintă o situaţie de criză la nivel internaţional, devenind una din ameninţările cele mai importante la adresa sănătăţii publice. Preocupările privind ritmul de creştere al acestei dizabilităţi, ce afectează peste 65 milioane de persoane la nivel mondial, au devenit priorităţi pe agenda socială a multor state (SUA, Canada, India, Israel etc).
Asociaţia „Cercul Prieteniei” Tecuci în parteneriat cu Primăria Municipiului Tecuci va desfăşura evenimentul “Autism – Imbrăţişează diferenţele” pentru a atrage atenţia asupra autismului şi problematicii persoanelor cu autism.
În Tecuci, Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului va fi marcată de următoarele evenimente:
– organizarea unui concurs de desene pe asfalt cu tema „Este ok sa fii diferit!”;
– oferirea celor prezenţi de baloane inscripţionate cu mesaje de conştientizare a autismului. De asemenea, specialiştii din cadrul asociaţiei vor oferi informaţii privind autismul;
– în nopţile de 1-2 si 2-3 aprilie, Primăria Municipiului Tecuci va fi luminată în albastru – culoarea aleasă de organizaţiile internaţionale pentru a atrage atenţia asupra autismului – în acelaşi timp cu clădiri precum Empire State Building, Rockefeller Center din New York, Turnul CN din Canada, Cascada Niagara etc..
Acţiuni similare de solidarizare cu persoanele cu autism au loc în mai multe oraşe din tara: Bucureşti, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea, Timişoara ş.a.m.d.
Ce este autismul?
Autismul NU ESTE o boală psihică, ci o dizabilitate de dezvoltare care afectează relaţiile de comunicare şi socializare.
1 din 110 de copii sunt diagnosticaţi cu autism faţă de 1 la 2000 de copii acum 20 ani. În SUA, numărul persoanelor cu autism a crescut la 1 din 91, dintre care 1 din 54 sunt băieți.
În fiecare an sunt diagnosticaţi mai mulţi copii cu autism decât cu diabet, cancer sau SIDA.
Nu există o cauză unică cunoscută a apariţiei autismului.
În România nu există o statistică exactă în ce priveşte numărul de persoane cu autism iar după vârsta de 18 ani, diagnosticul de „autism” dispare, conform legislaţiei în vigoare.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:
Bot Mihaela Gabriela, Asociaţia Cercul Prieteniei Tecuci, 0764.210.074
www.cerculprieteniei.ro
office@cerculprieteniei.ro

Sursa foto: www.ghidcabinet.ro