Web
Analytics
TECUCI

Statul va recupera peste un milion de lei de la funcţionarii Primăriei din Tecuci


Curtea de Apel Galaţi a menţinut decizia Tribunalului, prin care Primăria Tecuci urmează să recupereze de la angajaţi contravaloarea indemnizaţiei de hrană, sporul de dispozitiv şi condiţii vătămătoare, dar şi sporul de calculator pentru perioada ianuarie – decembrie 2009, după ce inspectorii financiari au constatat că ar fi fost acordate nelegal. În total, vorbim de peste un milion de lei, la care se adaugă şi dobânda în cuantum de 151.785 de lei. Primarul Tecuciului, Daniel Ţuchel, le-a cerut iniţial magistraţilor să suspende decizia Camerei de Conturi Galaţi, prin care era obligat să pună poprire pe salariile angajaţilor săi, deoarece funcţionarii ar ajunge muritori de foame. „Salariul mediu de încadrare a unui funcţionar public din Primărie este de 800 de lei. În cazul în care instanţa de judecată nu ar admite cererea de suspendare, vom fi obligaţi să emitem decizii de imputare pentru fiecare funcţionar pentru o treime din salariu. Există funcţionari care au şi câte doi, trei copii în întreţinere”, susţinea edilul.

CCM neînregistrat legal

Judecătorii de la Tribunalul Galaţi hotărâseră la finele lui 2012 să amâne punerea în executare a deciziei Camerei de Conturi Galaţi, cel puţin până când procesul va fi finalizat, astfel că, într-o primă fază, funcţionarii din Primăria Tecuci au plecat acasă cu salariile netăiate. Inspectorii financiari au demonstrat ulterior în instanţă că acordarea sporurilor de care au beneficiat angajaţii Primăriei nu a fost legală. Camera de Conturi Galaţi a precizat că actul în baza căruia au fost acordate toate aceste drepturi salariale, respectiv contractul colectiv de muncă, nu a fost înregistrat la Camera de Muncă Galaţi şi, prin urmare, nu îşi poate produce efectele. Mai mult, reprezentanţii Camerei de Conturi au precizat că legislaţia nu mai permite acordarea indemnizaţiei de hrană, ci a tichetelor de masă, iar sporul pentru condiţii vătămătoare nu se acordă personalului contractual. În momentul de faţă, indemnizaţia de dispozitiv o poate încasa doar personalul militar din instituţiile publice de apărare naţională.

Sursa:  monitoruldegalati.ro