Web
Analytics
TECUCI

Când brânzeturile încep să se vândă singure


În toamna anului 2012, compania Dodali a deschis în municipiul Tecuci o modernă unitate pentru procesarea produselor lactate. Investiția a costat aproape 1 milion de euro și este unică în felul ei în țară. Fabrica de brânzeturi a fost proiectată să lucreze în sistem artizanal, în care totul – de la materia primă și până la ingrediente – sunt sută la sută naturale.

Practic, afacerea e gândită cam din 2007, când o cunoștință de familie care lucrează în Spania de 15 ani la o brânzărie a venit și ne-a propus să facem și noi ceva asemănător în România. Și pentru că acolo acest gen de lactate au un mare succes, am zis că trebuie să facem și în România o așa brânză!”, ne-a declarat Anișoara Donici, cea care a pus suflet în această întreprindere de familie și a dat viață unei idei de viitor.

„Spionaj” economic

Pentru a se convinge la fața locului, familia Donici a făcut o vizită exploratorie la făbricuța din Munții Pirinei. După ce au văzut acolo cu ochii lor cum se face, s-au hotărât să o ia în sens invers; de la coadă la cap! Adică au importat brânzeturi în România pentru a testa piața internă. „Am început prin a da în zona noastră și prin București și, într-adevăr, le-au plăcut consumatorilor.

Numai că nu puteam aduce multe brânzeturi deoarece erau foarte scumpe, costa mult transportul. Nu câștigam mult la afacerea asta, dar nici nu ne-am propus să câștigăm, voiam doar să testăm piața, să vedem dacă într-adevăr ar merge”, ne-a spus Anișoara Donici.

Un proiect eligibil

Și cum lucrurile păreau a fi pe un făgaș normal, în 2007 au înființat firma Dodali. Asociați: Daniel și Anișoara Donici, băiatul și nora familiei. Pentru că banii nu erau suficienți, atenția s-a îndreptat spre accesarea de fonduri europene nerambursabile. Proiectul întocmit a fost declarat eligibil pentru fix 630.779 euro și la sfârșitul anului 2008, ca un dar de Crăciun, s-a semnat contractul de finanțare cu APDRP. Ajutorul financiar de 250 mii de euro a fost obținut prin PNDR.

Numai că s-a nimerit tocmai în perioada de criză, când nici o bancă nu prea mai voia să stea la discuții și să-și asume riscuri. Instituțiile de creditare solicitau o contribuție însemnată ori garanții materiale destul de mari. Firma Dodali cumpărase un teren și o clădire dezafectată, care altădată fusese sediul fostului SMA Tecuci, aflat în lichidare, care nu prea avea valoarea necesară acoperirii unui asemenea credit.

„Eram la un pas de a renunța!”

Timp de patru ani, Anișoara Donici a mers de la o bancă la alta. Fără rezultat. „Motorul” investiției la care visase se gripase. Cuprinsă de deznădejde, voia să se lase învinsă. „Din 2008 și până în 2011, ne-am tot chinuit să obținem finanțarea, eram la un pas de a renunța, chiar scrisesem la APDRP adresa de renunțare la proiect.

Dar bunul Dumnezeu ne-a scos în cale o doamnă directoare de la o bancă din București care a zis că proiectul este foarte bun și că nu merită să renunțăm la el. De fapt, toate băncile spuneau că proiectul este foarte bun, dar nu găseau căi de a ne finanța. Și în aproximativ două săptămâni am primit banii”. De fapt, banca a fost de acord să finanțeze întregul proiect, inclusiv contribuția firmei, partea de finanțare ce urma să vină prin APDRP, și TVA.

„De acum va începe greul, a trecut un an de zile, așa că s-a terminat perioada de grație, vin scadențele la bancă, ne chinuim cu eforturi mari să asigurăm aici producția!”, a ținut să ne spună proprietara afacerii.

Fermierii se dezvoltă pe seama fabricii

Așadar, într-un final, făbricuța de brânzeturi a intrat pe producție. Aprovizionarea cu materie primă – lapte – se face de la producătorii din zonă pe un principiu de parteneriat și la un preț rezonabil. Crescătorii de animale au primit instalații de răcire și de muls pentru fermele lor și au început să se dezvolte de pe urma laptelui livrat.

Primind o parte din banii de lapte în avans, și-au mărit efectivele de animale și capacitatea de stocare. Anișoara Donici speră ca din februarie-martie anul viitor, când caprele vor intra în lactație, să achiziționeze 2.000 litri de lapte pe zi, cantitatea pentru care a fost proiectată fabrica.

La gândul de a avea propria fermă au renunțat. „Aș fi vrut să facem o fermă, deși este greu și dacă nu te ocupi efectiv, nu are cum să meargă; trebuie să te implici total. E bine să am producătorii în spate, să știu că numai asta fac ei – producție de lapte – și știu cum s-o facă. Nu este ușor nici la creșterea animalelor, iar eu trebuie să fiu în măsură să produc, să mă ocup de vânzare, de desfacere, și atunci treaba merge altfel. Când faci de toate, nu iese nimic bine! Cei cu care colaborăm sunt crescători cu tradiție!”

Acum vrea să înființeze o asociație de profil! Apoi, să iasă cu produsele la export! Deja, s-au făcut primele demersuri, însă trebuie căutate și testate piețele de desfacere, precum și viitorii parteneri din comunitatea europeană.

Artesana – un brand ce intră în conștiința publică

Brandul Artesana – arta brânzeturilor naturale și sănătoase, înregistrat la OSIM, este pe cale de a intra în conștiința publică a consumatorilor. Deși brânzăria de la Tecuci lucrează de aproape două luni, a ieșit pe piețele din Capitală, Galați, Focșani, Iași și Brașov, fiind prezentă îndeosebi la târguri și în magazinele de delicatese.

„Încercăm să câștigăm și să convingem consumatorii că este mult mai bine să mănânci 100 g dintr-o brânză foarte bună și foarte sănătoasă, decât un kg dintr-o brânză sărată, cu adaos de apă și nu mai știu din ce este făcută. Partea bună care ne-a bucurat și ne-a dat curaj să continuăm este că oricine a gustat a și cumpărat! Deci nimeni nu a zis că nu-i place, ceea ce este un atu și – dacă vreți – este o carte de vizită pentru noi! Concurență, aș zice că pe segmentul ăsta nu prea avem, cred că mai există o unitate de procesare a laptelui în zona Clujului, dar are o altă gamă de produse”, spune interlocutoarea noastră.

Produsele se adresează consumatorilor care știu să aprecieze calitatea brânzeturilor. „Vindem nu numai celor care au bani, ci și celorlalți cu venituri mai mici, dar care știu să aprecieze brânzeturile. Am observat că la târguri vin oameni care nu au foarte mulți bani, dar care își cumpără 100-200 g din brânza noastră maturată. Nu trebuie neapărat să iei cu kilogramele, la preț s-ar ajunge tot acolo: ori cumperi 1 kg de telemea pe care dai peste 10 lei, ori cumperi câteva sute de grame de brânză de-a noastră care are un conținut caloric, de proteine mult mai bun decât un kg de telemea”, consideră Anișoara.

Un lapte atent pasteurizat

Brânzeturile Artesana sunt făcute din lapte sută la sută natural și fără nici un adaos. Laptele se colectează de două ori pe zi cu cisterna de 1,5 tone; intră în tancul de răcire, după ce se face analiza, apoi se hotărăște ce produse vor intra pe flux. Ulterior se pasteurizează la temperatura de 72 °C, și nu mai mult, pentru a distruge germenii periculoși, fără a deteriora vitaminele și antioxidanții. De asemenea, în fabricație se folosesc numai fermenți lactici și cheaguri selecționate.

„Rețetele noastre creează dependență!”, e convinsă Anișoara Donici. Nu este o expresie exagerată. „Ținem la calitate, la standardele de la care nu ne vom abate niciodată. Dacă ții ștacheta sus, știe lumea că ia un produs de calitate și de aceea am mers foarte bine”.

Despre prețurile brânzeturilor ne spune că nu sunt extraordinar de scumpe, având în vedere că o brânză obișnuită ajunge, uneori, la 40-50 lei/kg. Din fabrică, cam tot de pe aici pleacă.

Noi magazine de desfacere

„Povestea asta cu târgurile a început tot de la București, unde se organizează săptămânal aceste acțiuni comerciale. Intenționăm să deschidem un magazin propriu în piața Pipera. Am închiriat spațiul și începem dotările. Mai vrem să amenajăm încă o unitate de desfacere și în Tecuci, am găsit un partener pe zona vinurilor, de la Sâmburești, căci brânzeturile merg foarte bine cu vinuri alături”, spune Anișoara Donici.

Artizanii brânzeturilor rafinate

De partea tehnologică s-a ocupat Anișoara Donici. Ne spune că a fost angajată o ingineră, fată tânără, dar după numai o săptămână s-a speriat și a plecat. Astfel, Anișoara a fost nevoită să învețe singură, și-a cumpărat cărți de specialitate și citește zi și noapte, mai ceva ca la Facultatea de Științe Economice pe care a absolvit-o!

Artizanii brânzeturilor rafinate au fost cu grijă selecționați. Mai ales dintre cei tineri și care vor să muncească; o mână de oameni bine instruiți: Gabriel Neagu, Doina Nicolae, Hâncu Georgeta, pe mașină, Ion Nicolae, și pe zona piețelor, Ion Neagu. Medicul veterinar Ramona Tenie a absolvit facultatea la Iași și a fost repartizată direct în orașul Tecuci. „Este un vis frumos și împlinit să primesc repartiție în orașul natal și repede!”

Deși în Tecuci a funcționat o fabrică de lapte, n-au fost contactați foștii salariați din domeniul laptelui, pentru că acolo s-au lucrat anumite tipuri de brânzeturi: telemea, iaurturi, brânză, smântână… Or, aici se folosesc noi rețete de fabricație cu totul și cu totul diferite, care aparțin unui alt areal cultural și gastronomic.

Înalte standarde de siguranță alimentară

Utilajele sunt de ultimă generație: pasteurizator, tancuri de răcire, vane pentru fabricarea iaurturilor. De asemenea, există instalații de vidare pentru laptele sau iaurtul la pahar, dozator pentru laptele la pungă și iaurtul la sticlă, utilaje adiacente, baie de igienizare, instalații de saramurare, de spălare automată a traseelor și utilajelor, toate acestea asigurând îndeplinirea celor mai înalte standarde de calitate, igienă și siguranță alimentară.

În procesul de producție mai este nevoie de o instalație de apă pentru gheață de maximă utilitate și care micșorează durata procesului tehnologic la pasteurizare.

Valorificarea superioară a zerului

Apoi, sunt necesare o serie de utilaje pentru valorificarea zerului, produs secundar din care se obține urda. Intenția conducerii fabricii este de a produce o brânză gen Ricotta, italiană, care poate fi combinată cu mărar, cu pătrunjel sau cu tot felul de mirodenii și care este foarte căutată. Și, bineînțeles, va fi comercializată la un preț mai mic.

Brânzeturi cu mucegai

De asemenea, de curând, un furnizor de cheaguri și de fermenți le-a propus experimentarea unor rețete deosebite în gama brânzeturilor franțuzești cu mucegai. Atunci când se intervine în zona mucegaiurilor, e nevoie de un alt proces tehnologic, cu alți parametri și alți timpi de maturare. În acest scop, au fost obținute mucegaiurile originale care vor fi folosite la brânza Camembert.

Noutatea ar fi că la acest produs, destul de apreciat de unii consumatori, injectarea mucegaiului se va face direct în compoziție și va rezulta o brânză cremoasă care… curge. Pe viitor intenționează să iasă pe piață cu Mozzarella, dar în ambalaje mici, până la 100 g, un sortiment de brânză după rețete italienești.

DIN PREȚUL BRÂNZETURILOR E RĂSPLĂTIT ȘI FERMIERUL

În prețul produsului finit este socotită și plata fermierului care produce laptele și care asigură continuitate în livrarea materiei prime.

„Noi deja suntem producători de brânzeturi pe un sector de nișă, pentru că nu oricine își permite să cumpere brânza noastră, este un pic mai scumpă. Așa, îmi pot permite să-i dau fermierului un preț mai bun la lapte, de la 1,3 lei/litru în sus, în funcție de procentul de grăsime.

Omul este mulțumit, își acoperă cheltuielile și îi mai rămâne ceva și pentru dezvoltare. Viitorul îl văd numai încurajând producătorii de lapte! Și nu pot fi încurajați decât oferindu-le un preț bun pe litrul de lapte. De asemenea, noi trebuie să producem brânzeturi numai de calitate foarte bună, să cultivăm în rândul unui public rafinat și avizat ideea să consume produse foarte sănătoase și bune!”, este crezul Anișoarei Donici.


SPECIALITĂȚI DE BRÂNZĂ ARTESANA

În această perioadă de sfârșit de an, cererea de specialități este mai mare, precum brânzeturile maturate la care se adăugă nucă, ierburi de Provence, usturoi, piper, ardei iute, chimen, trufe… În nomenclatorul de fabricație intră și brânzeturi proaspete și semimaturate.

Dacă parcurgem lista, nu putem să nu menționăm: brânza de vacă cu mucegai alb și cea de capră cu mucegai negru, brânza de capră semimaturată simplă și cea de vacă simplă semimaturată, brânza cremoasă de capră cu piper, brânza proaspătă în ulei de măsline, brânza de capră cu nucă și cea de vacă cu ardei iute, brânza maturată de vacă cu piper, precum și delicatesele – brânza maturată de capră cu nucă, brânza de vacă cu trufe negre.

Brânza proaspătă cremoasă de capră are un real succes de piață, fiind deosebit de apreciată de consumatori. Este fină, tartinabilă și poate fi servită la micul dejun, combinată cu dulceață sau cu legume.

Pe linia de fabricație a intrat și iaurtul de capră, tot sută la sută natural, care poate fi consumat și de persoanele alergice la proteina din laptele de vacă. Produsul este un adevărat medicament. Se pune accent îndeosebi pe calitatea produselor și mai puțin pe cantitate!

Brânza proaspătă e oferită clienților ambalată în folie alimentară, iaurtul, în găletușe din plastic, iar brânzeturile maturate, în hârtie de ambalaj special imprimat cu brandul Artesana.

Sursa: revista-ferma.ro , autor  Marian MUŞAT

One comment

  1. Si ?? cand o sa putem cumpara branzeturi Artesana ?? decat sa cummpar de la Kaufland brinza cammebert mai bine cumpar branza produsa aici in Tecuci

Comments are closed.