Web
Analytics
TECUCI

Dumitru Savitescu, cel mai vârstnic cetăţean al municipiului Tecuci


,,Spiritul românesc nu trebuie să se piardă niciodată”

Consiliul Local Tecuci şi executivul Primăriei au acordat o Diplomă de excelenta tecuceanului Dumitru Savitescu, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. Solemnitatea a avut loc în sediul Primăriei, cu prilejul ultimei şedinţe din acest an a aleşilor locali.  Din cauza frigului de afară sărbătoritul nu a putut fi prezent la manifestare, dar a avut bunăvoinţa de a accepta la domiciliul sau următorul dialog:

   – Dle Dumitru Savitescu, cu titlu personal vă pot spune că nu v-aş da mai mult de optzeci de ani, aşa că pentru exactitate vă rog pe dvs. să spuneţi ce vârstă aveţi?

– Dacă doriţi exact, am o sută de ani, şase luni şi douazecisisase de zile (n.n. pe 30 dec). Sunt născut pe data de 4 (iulie) 1900.

– Unde v-aţi născut?

– În oraşul Săveni, din judeţul Botoşani, dar acum o sută de ani era un sat mai mărişor.

– De când aţi devenit tecucean?

– La 15 februarie 1923 am devenit cetăţean al oraşului Tecuci când m-am angajat ca maistru instructor la Şcoala de meserii. După un timp m-am transferat la Primărie, unde am lucrat 14 ani în cadrul serviciului administrativ. Când eram la Şcoala de meserii am reprezentat Tecuciul la un Congres al Ministerului Instrucţiunilor Publice care s-a ţinut la Cernăuţi în Palatul Mitropolitan.

– În ce an aţi ieşit la pensie?

– Din anul 1957 când lucrăm la întreprinderea Comunală Tecuci.

– Dle Savitescu, unii tecuceni vă cunosc ca pe unul dintre cei mai cunoscuţi cercetaşi din oraş.

– Am intrat în Organizaţia Cercetaşilor Romani de când eram la Săveni, în timpul primului război mondial. Făceam de serviciu noaptea la telefonul Primăriei pentru că funcţionarii erau mobilizaţi pe front. Împreună cu alţi cercetaşi am ajutat după puterile noastre răniţii şi cadrele medicale de la un Spital din Râmnicu Vâlcea, care era detaşat la Săveni din cauza războiului.

– Dar la Tecuci?  

– Tecuciul este un fel de capitală a cercetăşiei. Aici am fost la multe întâlniri la care au participat cercetaşi din toată ţara, inclusiv prof. Univ. Alexandru Daia sau Mircea Noica, vărul filosofului Constantin Noica.

– Cum era sărbătorit pe vremea copilăriei dvs. Crăciunul?

– Cum să fie, frumos, pentru că la ţară obiceiurile din zilele Crăciunului erau pentru noi, copiii, o mare sărbătoare şi bucurie. Mergeam cu colindele, cu Moş Ajun şi aşteptam ziua în care se tăia porcul pentru a mânca sorici proaspăt.

– Care a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa dvs.?

– Când eram mai tânăr şi puteam munci. Eu am crezut întotdeauna că numai muncă făcută în mod serios poate aduce satisfacţii. Am trăit şi vremuri mai bune, dar au fost şi destule perioade grele.

– Ce aducea Moş Crăciun copiilor acum aproape o sută de ani?

– Nu prea ne aducea multe ca astăzi, dar pentru noi, copiii de la sat, era o mare bucurie că ne aducea ierni cu multă zăpadă şi săniuţa era la mare preţ.

– Credeţi că lumea mai respectă obiceiurile de altă dată?

– Eu cred că oamenii trebuie să respecte tradiţiile şi obiceiurile populare aşa cum se făcea şi cu o sută de ani în urmă. Tinerii trebuie învăţaţi să nu uite tradiţiile înaintaşilor pentru că spiritul românesc nu trebuie să se piardă niciodată.

Viaţa liberă – decembrie, 2000

Sursa: volumul “Memoria hârtiei”
Autor: Viorel Burlacu