Web
Analytics
TECUCI

Tecuciul în ilustrate

Tecuciul în ilustrate

      Omenirea a ieşit de multă vreme din epoca Gutemberg.  În centrul formării noastre intelectuale şi la baza activelor spirituale nu mai e, de multă vreme litera tipărită, iar cartea, tiparul, tipografia au căpătat deja patina desuetudinii, a vetustului, a caducităţii.

Fără prea multe trâmbiţări şi semnale claxonate, Galaxia Mc. Luhan, se pare c-a dislocuit-o definitiv pe cea verificată în milenii de activare sub denumirea de Galaxie Gutemberg. A crescut interesul pentru imagine, pentru o cunoaştere vizualizată iar cartea, documentul scris a pierdut, din păcate, definitiv din interes în raport cu televizorul, cu tableta, cu telefonul mobil – cel  care-ţi oferă de toate.

Trendul nou luat de omenire, opţiunea pentru informaţia ecranată, vizualizată îşi are doza sa de imprevizibil şi nu cred că s-au identificat toate consecinţele pentru viitor. Dacă va fi mai bine sau mai rău vor vedea generaţiile viitoare, dar ceea ce este vizibil şi regretabil pentru moment este cultivarea indiferenţei pentru carte, pentru presă, pentru buchea scrisă, pentru formele consacrate de instrucţie şi, în paralel, cultivarea diletantismului, a mediocrităţii, a manelizării, supralicitarea privirii, orientarea ochiului spre ceea ce atrage, ademeneşte, dar nu pătrunde la esenţă, la fundamente, la temelie.

Placa fotografică, pelicula filmică, câştigă teren iar aparatul de fotografiat nu mai sperie pe nimeni. S-au dus vremurile când lumea – lumea satelor îndeosebi – fugea din faţa aparatului de fotografiat înfricoşată că li se fură sufletul. Astăzi lumea s-a schimbat, fotograful a devenit un tip simpatic, util şi căutat în anumite momente

Adevărul este că fotografia nu redă un obiect, un chip, o făptură ci reprezentarea acestora. O imagine fotografică nu înlătură vălul zeiţei Maya de care se plângea Schopenhauer, (şi după el mulţi dintre cei ce i-au preluat învăţăturile). Imaginea redă aparenţa unei figuri, dar nu pătrunde în fundamente, în temeiuri, în noimele existării. De asta spun: un fotograf, chiar unul care face din actul fotografirii o artă, nu poate pretinde că este un om de cultură.

Respectăm realizările reputatului Didi, a lui Olteanu, a fraţilor Chiscop, dar nu cred că vreunul dintre ei ar emite şi alte pretenţii de ordin spiritual. Omul de cultură nu umblă cu aparatul, ci stăruie la masa de lucru, citeşte, fişează şi încearcă să sporească – prin creaţii, prin ceva nou – volumul cunoaşterii. Omul de cultură sau de ştiinţă creează, continuă actul genezic, îmbogăţeşte existarea, nu doar redă ceea ce este deja creat.

Cer iertare pentru această mai generoasă introducere prilejuită de apariţia cărţii lui Stefan Andronache, Tecuciul în cartea poştală  (Editura Grapho Press Tecuci, 2017), care rămâne o carte necesară, utilă şi binevenită iar autorul ei merită tot respectul ce se cuvine unui pasionat fotograf şi colecţionar de ilustrate, şi nu cred că autorul pretinde mai mult.

Albumul îşi propune să reconstituie, ne încredinţează autorul, pentru întâia oară, un repertoriu iconografic de cca. 200 cărţi poştale ilustrate dedicate Tecuciului de-a lungul timpului pe baza unei colecţii private de 130 de piese, a documentelor interesante, dar extrem de puţine, descoperite la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, cât şi prin mijlocirea unor site-uri specializate. 

Ionel Necula