Web
Analytics
TECUCI

De ce iubesc, totusi, Craciunul


obiceiuri si traditii  Si, totusi, Craciunul e de iubit. Asa cum e el. Invadat de consumerism, de uitarea traditiilor, de te miri ce si mai ce. De falsi colindatori, de milioane de Mosi Craciun, de ceva ce toti ar trebui sa intelegem ca e “spiritul sarbatorilor”, fie ca vrem sau nu. Sigur, avem sute de motive sa spunem ca am vedea altfel Craciunul.  Dar sa nu uitam ce ne ofera. La fel cum sunt sute de motive sa vedem altfel Craciunul, sunt mii de motive sa-l iubim. Mie-mi place. De ce? Din milioane de jumatati pline ale paharului. Sau din milioane de sferturi pline ale paharului. Pentru ca, asa cum e, comercial, necomercial, stricat, pervertit sau nu, ne ofera ceva. Cate ceva.

Asa ca iubesc Craciunul pentru ca ne da acel ragaz in care sa luam o gura de aer. Rece. Acel ragaz in care sa stam putin si sa ne gandim la altceva inainte sa ne intoarcem la nebunia cotidiana.

Iubesc Craciunul pentru ca, fie si temporar, unii sunt cuprinsi de ceva ce numesc “spiritul Craciunului”. Ca de fapt e un pretext pentru o pauza sau pentru regasirea, doar pe moment, a unui dram de solidaritate sau a unui altruism, conteaza mai putin. Trebuie sa te multumesti cu atat si sa vezi partile bune din oameni. Ca si le scot de la naftalina de Craciun e un semn ca, totusi, le au.

Iubesc Craciunul in ciuda hoardelor de colindatori, din care imensa majoritate sunt niste pustani sau smecheri ce si-au dat seama ca e rost de facut un ban usor in perioada asta, cantand, oricum, pe la casele oamenilor. Si, daca pe astia ii primesc doar daca ma incoltesc pe la usa sau nici atunci, iubesc Craciunul pentru ca, in atatea si atatea parti ale tarii, avem unele dintre cele mai frumoase traditii, alea care iti arata ca, spiritual, nu suntem inca un popor mort pe dinauntru. Ba chiar din contra.

Sunt ele uitate? Sa nu ne grabim sa spunem asta. Sunt uitate in mari parti ale oraselor, alea in care filmeaza televiziunile si de unde scriu ziarele. Dar nu sunt uitate in cea mai mare parte a Romaniei, Romania aia profunda, rurala ori semirurala, in care traieste cea mai mare parte a oamenilor din tara asta. Si care ajunge mai greu la televizor. Dar care isi traieste, an de an, traditiile de Craciun sau cele prilejuite de oricare alta sarbatoare.

Si, putem fi mandri de asta, Romania profunda si Romania in general si-au uitat traditiile mai putin decat multe, multe alte tari.

Iubesc Craciunul pentru ca, asa cum e el, e parte din spiritul romanului, oricat de gaunos ar suna asta. Pentru ca suntem legati indisolubil, traditional si cultural, de sarbatoarea asta. Fie ca i-am uitat radacinile religioase, ori, din contra, e un prilej de reafirmare a credintei. Ne-am format, ca popor, intr-un timp marcat, inevitabil, de calendarul religios in care Craciunul joaca rolul cel mai important.

Iubesc Craciunul pentru ca, indiferent, ne da posibilitatea sa ne intoarcem langa familii.

Iubesc Craciunul pentru ca, indiferent de intensitatea cu care il simti tu, poti sa simti cat de mult il traiesc altii si sa captezi macar un pic din energia si entuziasmul lor. Nu poti sa ramai indiferent la asa ceva. La faptul ca, uite, lumea poate s-o lase mai moale. Nu toata lumea, dar suficient de mult cat sa conteze.

Iubesc Craciunul pentru ca e, an dupa an, un fel de trezire ritualica a unui altfel de om din fiecare. Cu alte cuvinte, iubesc Craciunul pentru ca ne face altfel. Ne renaste, ne scufunda intr-o mica, placuta, psihoza colectiva si apoi ne da drumul. Mica psihoza la care ne place sa revenim. De care suntem dependenti oricum.

Iubesc Craciunul pentru tot ce iti poate oferi, de la mancare la zapada, de la culori la muzica, de la rasete la bautura. De la tot ce este si pana la tot in ceea ce il putem transforma. De la lenevia aia dulce pe care, daca esti norocos, ti-o prilejuieste, pana la galagia de Craciun de care ai nevoie.

Si, in fine, iubesc Craciunul pentru ca nu mi-as putea inchipui cum ar fi fara el. Pur si simplu. Si nici nu stiu cine ar putea.

Autor: Lucian Lumezeanu