Web
Analytics
TECUCI

Nereguli de wekeend


Masina politie tecuci La data de 27 martie, ora 1,40, poliţiştii din comuna Ghidigeni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei l-au depistat pe M. Robert – Ionuţ de 21 ani, din  Ghidigeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 240, având permisul de conducere suspendat. Celui în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. De asemenea, în cursul aceleiaşi nopţi, poliţiştii din Ghidigeni l-au mai depistat pe  O. Cătălin – Tibi de 41 ani, din Ghidigeni, în timp ce conducea un autoturism DJ 240, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în cederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a  întocmit dosar  cercetare penală sub aspectul săvîrşirii infractiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.  Tot ieri, la 10,40,  un agent de poliţie din cadrul postului din Lieşti a fost sesizat de către M. Octavian din Lieşti despre faptul că autoturismul său care era parcat pe marginea drumului naţional 25 a fost acroşat de un alt autoturism. Poliţiştii au urmărit autoturismul respectiv pe care l-au oprit în trafic, supă aproximativ 3 kilometri. Poliţiştii l-au legitimat pe conducătorul auto, stabilind că se numeşte B. Iulian de 23 ani, din com. Săcele, jud. Constanţa, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din comuna Lieşti. Si tot ieri, ora 18,50, B. Mihalache de 39 ani, din comuna Umbrăreşti,  fiind sub influenţa alcoolului, ]n timp ce conducea un moped pe DN 25, pe raza comunei Umbrăreşti, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat. În urma impactului conducătorul mopedului a fost accidentat uşor. La data de 27 martie, ora 7,45, personalul firmei care asigură paza platformei siderurgice a sesizat faptul că agenţii de pază l-au depistat la Poarta Est din incinta SC Arcellor Mittal SA pe H. Dumitru de 40 ani, din Iveşti, având asupra sa 16 bare din alama cu lungimea de 32 cm, 3 bare din inox în greutate de 1,5 kg şi 50 balamale, sustrase de la locul de muncă. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ Galati