TECUCI

foto: mirificstudio.com

Nunta de argint este un obicei cu o tradiţie venerabilă, desprins, se pare, dintr-o străveche civilizaţie păgână ce a existat pe actualele meleaguri ale Franţei. Tradiţia a renăscut şi a câştigat teren în Evul Mediu, când soţii cu stare obişnuiau să îşi încoroneze soţia cu o cunună de argint la aniversarea a 25 de ani de căsătorie. Nunţile de argint au fost, veacuri întregi, o tradiţie a micii burghezimi de la oraş, răspândindu-se în mediul rural abia în secolul al XIX-lea. După 25 de ani de căsătorie, cei doi soţi se regăsesc în faţa altarului. Le vor ţine lumânările naşii, aceiaşi de acum 25 de ani sau alţii, după preferinţe. Preotul va întări şi va binecuvânta jurămintele pe care cei doi şi le-au făcut când şi-au unit destinele, iar mirii îşi vor dărui inele de argint, ca simbol al trăiniciei.  Ce este cununia de argint (aur, platină) şi care este rânduiala după care se săvârşeşte?  Există obiceiul destul de răspândit, dar nu generalizat, ca soţii care s-au cununat religios, după o perioadă de 25 de ani de împreună-vieţuire, să marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasă cunoscută sub denumirea foarte îndătinată, dar improprie, de „cununia de argint”. Aceeaşi ceremonie săvârşită la 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununia de aur”, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie – situaţie destul de rară – ea se numeşte „cununia de platină”. Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină, poartă greşit denumirea de „cununie”, fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulţumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii.
Aşa cum prevăd rânduielile canonice şi tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministrează aceloraşi soţi, niciodată, în prima ei formă, ci numai dacă aceştia divorţează şi se recăsătoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci cărora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Dacă ei se recăsătoresc după divorţ, li se oficiază slujba de la a doua nuntă.
Fiind vorba deci de o slujbă de mulţumire, la această ceremonie nu folosim nici cununiile, nici paharul cu vin şi pâine, aşa cum nu se face nici înconjurarea mesei pe care este aşezată Sfânta Evanghelie, alături de Sfânta Cruce şi lumânări. Pentru ceremonie folosim doar inelele care vor fi de argint, aur sau platină, după cum este vorba de una din cele trei ceremonii.
Rânduiala ei se săvârşeşte exact ca în cărţile de cult amintite, cu unele mici adaptări la situaţia prezentă şi anume la ectenia mare de la începutul slujbei se adaugă şi cererea aceasta de mulţumire: “Pentru binefacerile ce au fost asupra robilor lui Dumnezeu (numele) în timpul celor 25 (50 sau 75) de ani de împreună-vieţuire”. Această cerere se adaugă şi la ectenia întreită de după Sfânta Evanghelie, ca şi la rugăciunea de mulţumire de la sfârşitul slujbei.
Pentru a marca evenimentul sărbătorit, se obişnuieşte ca să se aşeze în degetele sărbătoriţilor pentru care se oficiază slujba inele de argint, aur sau platină. Din indicaţia pe care o cuprinde Molitfelnicul, reiese că inelele se pun în degetele inelare ale celor pentru care se săvârşeşte slujba de mulţumire, după ce se face cu ele semnul Sfintei Cruci pe Sfânta Evanghelie, cu formula următoare: Se binecuvântează robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin (de trei ori).
De asemenea, se menţionează că se obişnuieşte ca punerea inelelor să se facă înainte de Rugăciunea de mulţumire, naşii schimbându-le ca la logodnă.

Echipa noastra ureaza tuturor celor ce sunt aprope de acest eveniment, un calduros “La Multi Ani!”, sanatate si sa-i ajute Domnul sa faca si Nunta de Aur.  Si va oferim urmatoarele clip-uri video:

The video cannot be shown at the moment. Please try again later.

Surse:  parohiamacin4.org

Comments are closed.