TECUCI

Gheorghe Petraşcu (1872 – 1949), pictor şi academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat şi prin forţa de evocare a obiectelor şi priveliştelor, prinse în mediul lor imediat. S-a născut în oraşul Tecuci din Moldova, într-o familie cu tradiţii culturale. Părinţii săi erau micii proprietari din ţinutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu şi soţia acestuia Elena, născută Biţa. Frate cu diplomatul, scriitorul şi criticul literar şi de artă Nicolae Petraşcu. Gheorghe Petraşcu arată de tânăr înclinaţii artistice, făcând primele studii la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primeşte o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian şi lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).  De la prima sa expoziţie personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care îi cumpără câte o lucrare.  Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în ţară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât şi în Franţa  (Vitré, Saint-Malo), Spania  (Podul San Martin din Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile ca la impresionişti, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petraşcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiţionale, în care peisajul oraşului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferenţa vibraţiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate şi în aerul pur.
Gheorghe Petraşcu – Peisaj din Veneţia
Pentru Petraşcu, Veneţia posedă o nobleţe dramatică, o măreţie tragică şi fastuoasă, “cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă şi fascinantă”. Într-o dezlănţuire a tonurilor dure, Petraşcu realizează o massă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roşului stins, cu tonalităţi de albastru, cenuşiu şi brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petraşcu o structură aproape sculpturală, rugozităţile culorii influenţează regimul de umbre şi lumină ca accentele unui relief. Portretele – în special cele pictate în perioada 1923-1927 – produc o impresie de austeritate majestuoasă. Autoportretul din “Muzeul Zambaccian” pare a descinde din Renaşterea italiană, de o gravitate solemnă dar şi cu o notă de sensualitate.
Gheorghe Petraşcu a avut numeroase expoziţii personale, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la “Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la “Sala Dalles” din anii 1936 şi 1940. A participat la Bienala din Veneţia (1924, 1938 şi 1940); primeşte “Marele Premiu” al “Expoziţiei Internaţionale” din Barcelona (1929) şi al celei din Paris (1937).
În 1972, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea artistului, Galeria Naţională din Bucureşti a organizat o expoziţie retrospectivă cu o selecţie a operelor sale din principalele muzee şi colecţii din România, relevând autenticitatea stilistică a unui pictor român de certă valoare europeană.

• Hortensia Papadat-Bengescu (1876 – 1955), anii copilăriei pe care i-a petrecut la Tecuci, îi prezintă în lucrarea cu caracter biografic „Arabescul amintirii”.
• Ştefan Petică (1877 – 1904). Unul din poemele cele mai cunoscute „Tecuciul depărtat I-II” surprinde conturile aproximative şi culorile estompate ale oraşului primei sale iubiri.
• Ion Petrovici (1882 – 1972), filozof, eseist, memorialist, scriitor, orator şi om politic, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române, fost Ministru al Educaţiei Naţionale.
• Tudor Pamfile (1883 – 1923), a urmat la Tecuci cursurile ultimelor două clase primare, precum şi studiile gimnaziale. După terminarea Şcolii de Ofiţeri, a fost repartizat la Regimentul 3 Roşiori din Bârlad. Aici a scos revistele „Ion Creangă” şi „Miron Costin”. A sprijinit îndeaproape apariţia revistei „Freamătul”, care a apărut la Tecuci în anul 1911, după care, din lipsă de colaboratori, i-a mutat redacţia la Bârlad. Numai culegerile şi studiile apărute sub egida Academiei Române însumează peste 4.200 pagini.
• Alexandru Lascarov–Moldovanu (1885 – 1971), s-a născut la Tecuci, a învăţat la Şcoala Primară nr.1 de băieţi şi la Gimnaziul Real. După absolvirea liceului din Bârlad, îşi continuă studiile la Iaşi, frecventând Facultatea de Drept. S-a numărat printre întemeietorii primelor biblioteci publice din Tecuci (1907) şi Focşani (1910). Tecuciul, este evocat în volumele: „Drumuri…”, „În grădina lui Naş Muşat”, „Amintiri cu învăţători”, în proza „Amintiri dintr-un oraş moldovenesc” apărută în revista „Convorbiri literare”.
• Iorgu Iordan (1888 – 1986), lingvist, filolog român, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române.
• Mihail Manoilescu (1891 – 1950), publicist, economist, ministru de externe şi politician.
• Ion Dongorozi (4 ianuarie 1894 – 19 mai 1975). Prestigioasa sa activitate de factură semănătoristă, dar cu vădit caracter satiric sau umoristic, însumează cca. 20 de titluri: „Cum s-a despărţit tanti Veronica” (1922(, „Filimon Hâncu” (1924), „Signor Berthelotty” (1926), „Examen de bacalaureat” (1928), „Monumentul eroilor” (1939), „Escapada” (1936), „Vâltori” (1958) etc
• Mihai Sergiu Jalbă doctor în ştiinţe medicale născut 1953.Actualmente stabilit în SUA.
• Gavrilescu Gheorghe (n.1941) – profesor de geografie, autorul a unor diverse lucrări ştiinţifice privind vegetaţia şi fauna Tecuciului, precum şi colaborator al diverselor reviste şcolare din Galaţi.

Comments are closed.